Anul trecut am fost pentru prima data la sala, dar nu m-am dus decat o luna. Saptamana asta am bifat de doua ori actiunea, inclusiv acum vreo ora. Am venit acasa ca un robotel teleghidat.

Sala este la 5 minute de mine, nu costa mult, iar doamna care lucreaza acolo este amabila si prietenoasa. Mai mult nu pot cere.
Azi m-am trezit pentru cateva minute singura si pentru ca nu reuseam sa deslusesc tainele unui aparat, dupa vreun minut de amuzament, un domn m-a intrebat daca ma descurc. Ce puteam raspunde? /:)
Ideea e ca eu vroiam un pic de asistenta, dar m-am trezit cu un antrenor. Timp de 50 de minute a avut grija ca lucrez fiecare muschiulet, ba mai mult, mi-a dat si cateva ponturi. Presimt ca ne vom mai intalni, la cum arata, cred ca e zilnic la sala... de vreo 20 de ani incoace!

E important sa-mi tonifiez muschii pentru ca in cativa ani nu o sa mai am avantajul tineretii, dar am un motiv ascuns pentru care vreau sa continuu: starea de bine. Inca de anul trecut am observat ca ma relaxeaza. Zambesc mai mult si sunt mult mai calma. Iar astazi chiar aveam nevoie sa ma resetez si sa fiu zen. Cei cu joburi probabil ma inteleg.

Astazi ii fac un pic de reclama surorii mele. A postat cercelusi noi pe blogul ei si merita sa vi-i arat si voua. Aici gasiti mai multe modele.

Si daca tot sunt la capitolul asta, nu uitati de www.posterland.ro 


Va reamintesc ca in fiecare miercuri, daca va tin plamanii si participati la karaoke in Oldies Pub, aveti sansa sa castigati un poster de la ei.

Am primit acum ceva timp o leapsa de la Mihaela, iar reactia mea la titlul acesteia (De ce e viata mea bestiala) a fost una restrictiva. N-am vrut sa scriu pe tema asta pentru ca nu consider ca am o viata bestiala si in nici un caz nu as alege cuvantul asta pentru a o caracteriza.

Viata mea e Frumoasa si cand spun asta o privesc per ansamblu. Sunt fericita. Am zile pline, satisfacatoare, obositoare, unele presarate cu nervi, altele cu zambete. Dar cel mai important lucru e ca stiu ca nu mi-as dori sa fiu in alti pantofi, desi uneori probez si alte modele. Decorul e singura variabila pe care o voi inlocui.
Nu-s perfecta, n-am doar calitati, dar ce am, e doar meu. Poarta amprenta mea. De la lucruri la cunostinte, la tot. Iar din aceasta cauza imi permit luxul sa fiu eu insami, chiar si in momentele de slabiciune. Prefer sa imi exersez imaginatia in alte domenii.

Nu sunt "calibrata" perfect, dar invat in ritmul meu. Deocamdata experimentez extremele sub numele de cod: Green.

O piesa pe care am auzit-o astazi pe Guerilla si mi-a placut :)

Desi unii barbati nu observa cand ne tundem sau cand ne luam o haina noua, altii vad ceea ce eu as numi "detalii", ca de exemplu un inel nou.
De o saptamana pe mana mea sta unul aproape identic cu cel pe care l-am schimbat, si totusi m-au intrebat 3 tipi daca ma marit sau daca l-am mai avut pana acum. Pf! Ce ochi aveti domnilor, extraordinar!

Mi se pare mie sau sunteti mai curiosi decat femeile?

Good night, you... Got cookies? :))

Belfast este o nava de razboi, transformata in muzeu si ancorata pe raul Tamisa. Cand am auzit ca o vom vizita, am fost sceptica. Nu credeam ca o sa ma impresioneze sau ca o sa-mi placa, insa in momentul in care am urcat la bord si am vazut cum era amenajata, am inteles mai bine frumusetea acestui vas. Toate incaperile erau diferite, iar personajele pareau vii. Oamenii de ceara erau imbracati in functie de munca pe care o faceau pe vas, iar camerele rasunau sau miroseau in concordanta cu ceea ce reprezentau. In bucatarie mirosea a scortisoara, la dentist se auzea albinuta, iar domnul de pe scaun urla de durere. In plus, pe langa amintiri, vasul iti da bonus un cucui :)). E imposibil sa nu te lovesti cand urci etajele sau cand le cobori. Am fost 4 si nici unul dintre noi nu a fost crutat :)).

Intr-una din zile, in timp ce ma plimbam prin curtea castelului (Tower of London) si fotografiam tot ce mi se parea mai interesat, i-am zarit pe domnii din poza. Stateau cu spatele. Am profitat.

Click, click... Oops! M-au vazut! Oare am voie sa fac poze?

Cel din dreapta m-a abordat si am inceput conversatia: de unde sunt, daca Romania a auzit de ei (haha), cum se pronunta Targoviste, din ce oras sunt, daca imi place Londra, bla bla... apoi, imi propune sa raman la castel si sa ma marit cu regele.
Zambesc. Nu merci. Avem rege.
Uite-l! (C. venea confuz spre noi, gandindu-se probabil ce porcarie am mai facut :)))
A continuat o mica negociere cu C., dar a refuzat.
Eh, ce sa zica si el? :))

Nu am de gand sa scriu despre ce atractii turistice am vazut in aceast oras deoarece consider ca v-ati saturat sa auziti de Big Ben, Tower Bridge, Buckingham, Westminster etc., in schimb pentru ca am fost rea, intr-una din zile, Cali m-a luat de manuta si m-a dus la Zoo :)) (later edit: el ar fi vrut sa ma lase acolo, dar nu primeau alinute vorbarete)

Desi am mai vazut animalute pe Discovery si Animal Planet, greu mi-a putut ascunde entuziasmul. Cel mai mult m-am bucurat cand am vazut girafele si fluturasii. In gradina exista un spatiu cam cat o camera, plina de fluturi. Zburau liberi in jurul nostru, se asezau pe noi, pe flori, pe unde apucau. Era o atmofera foarte placuta, exceptand temperatura ridicata care-ti dadea stari de lesin :D.

Enjoy the pics.

Cu aproape 8 milioane de locuitori, Londra reuseste sa redefineasca cuvantul Diversitate si sa-l rescrie cu D mare. Daca te urci in metrou doar si pentru o statie, in cele doua minute pe care le petreci acolo vei observa ca 60% din ei sunt cu castile in urechi sau mana pe telefon, macar 20% poarta/ fac ceva iesit din comun, 15% stau cu ochii inchisi, iar 1,23(9)% se holbeaza. Ghiciti unde ma incadrez eu!

Alt lucru care mi-a placut a fost modul in care se imbracau. Nu zic ca aveau toti bun gust sau ca reuseau intotdeauna sa combine culorile, textura si stilurile, insa exista in sange lor un strop de originalitate care ii face diferiti. Bineinteles ca orasul in care traiesc si influenta pe care acesta o are in fashion le da un avantaj evident. Londonezii detin o multitudine de optiuni atunci cand intra intr-un magazin, indiferent de cati bani au in cont.

Girls, it's a "must go" :). Thank you again.

Mi s-a indeplinit dorinta. A venit 15 aprilie, am plecat la Londra si am avut parte si de putina aventura. Dupa cum ati aflat si voi, in Islanda a erupt un vulcan (dupa o pauza de aprox. 200 de ani) si ne-a cam incurcat planurile.
Am decolat joia trecuta cu o intarzaiere de circa 45 de minute din cauza unui senzor care indica o problema la unul dintre motoare, dar in final echipajul ne-a asigurat ca nu avem de ce sa ne ingrijoram si am aterizat fara probleme pe aeroportul Luton. De acolo, am luat un autobuz care ne-a dus pana pe Oxford Street, la cateva minute de hotelul nostru.

Deocamdata va spun doar ca am fost impresionata de acest oras si m-as intoarce oricand, cu toata placerea. Saptamana asta, voi posta mai multe detalii.

P.S. Va las cu o piesa pe care am auzit-o des in calatoria noastra si o poza facuta de C. din Saint Paul's Cathedral.

Va recomand ultimul episod din South Park. Acestia parodiaza reteaua de socializare Facebook si cred ca puncteaza foarte bine anumite lucruri. Enjoy!

P.S. Faza de la minutul 8:37 e geniala! :))

Blogul meu a castigat aceste doua premii de la Mihaela, careia ii multumesc pentru gest. Esti o draguta! :)

Le dau mai departe tuturor bloggeritelor/-lor din lista, chiar daca asta inseamna sa nu respect cu strictete regulile de mai jos.

1. Postarea premiului
2. Mentionarea persoanei care l-a trimis
3. Oferirea premiului altor persoane
4. Afisarea linkurilor acelor persoane
5. Anuntarea fiecarui castigator pe blogul personal
6. Realizarea unei liste cu 10 lucruri care imi plac sau 7 date despre mine

Cateva lucrurile aleatorii care imi plac:

Animalele, florile, culoarea bleumarin, calatoriile, sms-urile de noapte buna, friptura de vita (asta nu da f. bine langa "animale"), vinul rosu demi-sec, sofatul, hariboii si desenele gen "South Park".

Aseara am atins un subiect mai delicat, iar pentru ca Alex a incercat sa ma sensibilizeze printr-un caz concret, m-am hotarat sa scriu un post doar pe tema asta.
Ziceam ca "ma enervez cand aud ca unii se sinucid din cauza ca ii paraseste iubita/-ul, iar altii se lupta cu leucemia". Si eu am iesit dintr-o relatie de lunga durata si chiar daca nu mi-a fost egal, nu m-am gandit nici o clipa sa iau o decizie atat de dramatica. Exemplul dat de A. cu d-na careia i-a murit sotul, e foarte trist, dar nu se justifica.
Sinuciderea e un pas, o decizie constienta, in schimb leucemia nu iti cere parerea. Cred ca tinerii astia doi - Constantin Botezatu si Ioana Costea - ar fi dat orice sa mai aiba macar cateva zile, dar n-a fost sa fie. Sau ma insel?

Iubirea nu ucide. De ce ai vrea sa mori cand sunt atatea lucruri de incercat, de vazut, de simtit?
Nu cred in iubirea celor care pastreaza relatii doar ca sa nu ramana singuri, a celor care au fost inselati (dar raman) sau a gelosilor peste masura. Acestia ajung de obicei sa faca gesturi extreme.

Spui ceea ce gandesti? Iti asumi totul, chiar daca risti sa fii criticat? Faci ceea ce te face fericit? Esti ceea ce pari?

Admir oamenii care fac pasi importanti si nu renunta la ce isi doresc, indiferent de ce spun altii. Ba chiar demonstreaza ca se poate. Iar faptul ca o fac impreuna, inseamna si mai mult.
In schimb, exista multi ipocriti care critica lucrurile/ faptele altora, cand de fapt ei si-ar dori exact ceea ce sustin ca nu-i corect, cool, politicos, estetic etc. Exista multi oameni mici imbracati in haine mari.

Toti am invatat, si continuam, sa cautam scuze. Gasim motive cand nu avem chef si pastram acelasi obicei chiar si atunci cand vrem sa facem ceva. Dar cea mai proasta scuza ramane lasitatea. Ma enervez cand aud ca unii se sinucid din cauza ca ii paraseste iubita/-ul, iar altii se lupta cu leucemia.

Admir oamenii care muncesc. Care iubesc, cred, spera, obtin si raman buni. Pic.

Ieri pe la amiaza am primit un telefon de la un fost coleg din liceu si m-am intalnit cu el la o poveste. El e la facultate in Cluj, ne vedem rar, dar cand reusim sa ne sincronizam nu ne mai tace gura. Aseara, "update-ul", a durat aproape cinci ore. De fiecare data vorbim despre aceleasi lucruri: relatii, liceu, amintiri, carti, filme etc., exact aceleasi teme pe care le aveam in drum spre scoala si inapoi (stam la doua blocuri).
Parca nu s-a schimbat nimic.

Azi facem o mica reuniune... mai mult de liceu, decat de clasa. Il sarbatorim (in 11 aprilie e ziua lui) si probabil ca o sa ne hlizim inca vreo 4 ore.

Later edit: poza este de la Balul din clasa a IX-a :)

Un fragment dintr-o conversatie (amuzanta, zic eu), pe care am avut-o cu C. acum cateva luni.

Eu: Cali, Cali, da-mi si mie o gurita!
Cali intinde boticul.
Eu: Nu, ma. O gurita din ce papi tu! :))

A mai trecut o sarbatoare, s-au dus zilele libere, iar de maine ma reintorc in spatele biroului. Am profitat cat am putut: m-am odihnit, am mancat (mai mult la altii, decat acasa), iar astazi am schimbat decorul si ne-am dus pana la Fantanita Haiducului.
Eu mi-am dorit de cateva saptamani sa ma relaxez, sa ies undeva in aer liber. Initial am vrut sa mergem la un gratar, dar dupa cum stiti si voi, vremea a fost capricioasa si nu ne-a permis.
De obicei, cand avem chef de o cafea pe langa Sibiu alegem Apfelhaus, insa astazi Calin a fost inspirat si a propus barul Harley. Nu am respirat eu nu-stiu-ce aer curat, dar compania, muzica si conversatia m-au binedispus.
Chelnerul s-a miscat cam incet, insa il scuz. Cine are chef de munca in a doua zi de Paste?
Mi-a placut interiorul barului. In fundal canta Elvis, in dreapta noastra era un Harley Davidson, peretii erau plini cu tablouri si postere, iar fotoliile de piele rosie mi-au dat un sentiment foarte familiar.
P.S. Jukebox-ul din poza functiona :).

Indiferent ca vreau sa renunt la un obicei prost sau sa imi dezvolt unul constructiv, intai iau decizia. Din pacate, cele gen "incep de maine" nu se valideaza niciodata. Nu se concretizeaza pentru ca undeva in mintea mea ceva nu face click.

O decizie o iei fara sa te uiti inapoi, in caz contrar, ramane la stadiul de planning.

Uneori ma satur sa analizez tot ce fac, ce am facut sau voi face. Am avut o perioada foarte dezordonata la un moment dat, cateva luni in care nu mi-a pasat. Am facut exact ce am avut chef. Nu m-am gandit la consecinte, la nimic si nimeni. In mod surprinzator, a fost o perioada fericita. Egoismul l-am platit, m-a obosit, insa undeva in mine a ramas o farama de razvratire pe care o manageriez din bun simt si empatie pentru altii. Dar sunt pe punctul de a lua o pauza.



Beat me, hate me. You can never break me...
Pic.

Anul trecut de 1 aprilie am muscat-o. Twice. Ma asteptam sa am aceeasi soarta si azi, insa pana acum nu a incercat nimeni sa ma pacaleasca.
V-ati cumintit brusc toti? :)
Initial am vrut sa scriu un post cu titlul: BRUNETTE ATTITUDE SE INCHIDE, insa nu am gasit un motiv suficient de bun, desi daca ar fi sa analizam frecventa cu care am postat in ultimele saptamani poate ca 2-3 persoane tot ar fi cazut in capcana.

N-am povesti interesante, doar legate de lucru sau dentist.
Cea mai tare chestie pe care am auzit-o saptamana asta a fost in cabinetul doctoritei mele. Mi-a povestit ca unii n-au nici macar bunul simt sa se spele pe dinti cand vin la ea. Un domn, acum pensionar, dar fost director la o intreprindere importanta din Sibiu i-a recunoscut in fata ca el nu se spala de obicei si nici nu are de gand sa se apuce.
Partea nasoala e ca ea nu are voie sa-l refuze ca pacient, desi cred eu, ar fi indreptatita.