Anul trecut mi-am propus sa invat sa skiez. Am inceput in Paltinis, pe Arena Platos, iar prima zi pe skiuri a fost in ianuarie anul acesta. Varul meu a avut o rabdare de fier si s-a distrat de minune invatandu-ma "primii pasi". Dupa vreo 2 saptamani, am schimbat partia si mi-am exersat cazaturile. La vremea aceea nu-mi puteam inchipui o zi fara sa musc din zapada, insa astazi s-a dovedit contrariul.

Mi s-a tot spus ca e important sa ma indrume un instructor, iar de dimineata am urcat in Poiana si am inceput prima lectie oficiala. Au urmat doua ore in care am invatat sa imi pun skiurile in picioare in diferite conditii, sa le dau jos, sa fac plugul, sa fac viraje si cel mai important... sa exersez fara viteza. Tehnica, tehnica, tehnica. Postura e importanta de asemenea, plus ca exersand iti dai seama ca sportul asta poate fi facut cu o eleganta deosebita. A doua lectie va fi pe Postavarul, iar apoi voi putea merge si singura sa acumulez "km". Se pare ca am ceva talent ;;).

Sunt bucuroasa si mandra de progresele facute, in mod clar instructorul isi merita banii. Indiferent cat de bine intentionati sunt prietenii nostrii, un profesionist te poate corecta si din nefericire nu-l poti pacali... vede fiecare miscare executata gresit.

O sambata frumoasa!

Un prieten de-al meu imi povestea ca lui ii place sa priveasca oamenii. Sa stea pur si simplu la o cafea, la o masa si sa studieze persoanele care roiesc in jurul lui. La vremea aceea mi s-a parut un hobby cam ciudatel, dar de curand mi-am dat seama ca toti o facem chiar daca nu constientizam momentul "interpretarii". In fiecare dintre noi zace un mic detectiv al gesturilor, cuvintelor etc. care preia informatia si ne ajuta sa reactionam in functie de cum se afiseaza persoana din fata noastra.

Cel mai simplu exemplu e cu copilasul timid caruia ii este teama sa interactioneze cu adultii darnici sa vorbeasca sau sa se joace cu el. Il vezi tinandu-se de manuta parintelui, rozaliu in obraji si mereu in cautarea unui loc care sa ii ofere siguranta si confort. Desi la varsta lui un comportament de genul acesta e amuzant, in momentul in care crestem si ne manifestam asemanator, ni se pune eticheta lipsei de incredere. Zic asemanator gandindu-ma la orice ne da libertatea sa ne simtim in largul nostru. Cred ca e o calitate usor de pierdut daca suntem influentabili si nu stim sa ne apreciem corect, dar de asta exista etapa maturizarii...

Din nefericire pentru cei atenti (si deloc perfecti), devenim o carte deschisa. Am observat oameni care spun ceva si de fapt vor sa transmita opusul. Linia fina a minciunii se observa in ton, in actiunile constante si in micile reactii pe care nu avem cum sa le stapanim indeajuns. Cel mai usor e sa studiezi oamenii comunicativi, cei care mereu spun ca sunt extrem de fericiti, ca totul e perfect si roz... cand de fapt daca ar simti mai mult, ar verbaliza mai putin. E cumva trist si amuzant in acelasi timp, dar cand poti lucra cu materialul clientului... de ce sa nu o faci? Bine, stiu ca nu e frumos sa manipulezi si nici nu instig la asa ceva, dar pana in acel punct cred ca e doar o chestiune de talent in a prelua informatii utile (in special in business).

Revenind la prietenul asta al meu, cred ca e printre cei mai priceputi psihologi-nativi. Ma exaspereaza uneori inclinatia lui catre latura asta umana si ma fascineaza in acelasi timp dovada de control de care da dovada. E unul din oamenii de la care "fur" cu drag.

Anyway, ieri la nunta, fiind atat de multi invitati, cativa mi-au starnit interesul. A fost un deliciu sa ii vad in reactiune! Va recomand exercitiul :))

Mi-am dat seama ca atunci cand sunt pe skiuri nu simt frica. Am simtit la un moment dat ca vreau asta, ca o sa-mi placa si in final, o sa imi iasa! Saptamana asta am vorbit cu o prietena sa mergem la Gura Raului, ea vroia sa incerce skiurile (dupa ceva experienta pe snowboard), iar eu sa imi perfectionez cazaturile. Si le-am perfectionat, acum sunt ceva mai spectaculoase :)). Fac cateva cristiane in super viteza, apoi apare brusc un nor de zapada alb, iar dupa ce se aseaza fulgii pe sol, apar si eu: cu capul in jos. Mwahahhaha. Cred ca sunt un pic zdranga, dar imi place.

Initial ne-am inchiriat echipament, apoi am urcat pana la jumatate si ne-am cam demoralizat. De data asta a fost complicat si sa imi fixez claparii in skiuri. Dupa cateva minute de Stan si Bran si ceva socializare, am gasit binevoitori care sa ne mai arate cate una alta... Nu de alta, dar eu cred ca la inceput le cam atrageam atentia prin stangacia noastra. Insa important e sa exersezi, sa iti doresti sa mergi mai departe si sa nu renunti.

Austria, here I come.

Uneori cred ca trebuie sa ma comport intr-un anumit fel, ca trebuie sa fac unele alegeri, ca trebuie. Asta imi dicteaza mintea, insa inima mea stie intotdeauna ce imi doresc si oricat de "girly" ar suna, se aplica pentru fiecare dintre noi.

Ca sa il parafrazez pe Octavian Paler, am invatat ca lucrurile potrivite vin mereu de la sine.
Iar acum ca ne-am lamurit si am devenit mari filozofi, la nani cu noi. Ne aberam si maine...