Cand eram mica si trebuia sa impart dulciuri, nu eram niciodata multumita de ce primeam. Ma incapatanam, dadeam din picioare si ma refugiam in camera... asteptandu-i pe ai mei sa vina la mine, poate chiar sa ma recompenseze.

Intr-o zi tata s-a hotarat sa-mi dea o lectie. Nu a mai impartit egal, ba chiar mi-a luat partea. Cea mai trista zi pentru copilul din mine si cea mai importanta pentru adultul de astazi.

When you feel comfortable you are blind. You miss opportunities, you miss life :).

E noua revelatie. Atunci cand iti gasesti un cuib, unde e cald si bine, unde poti adormi cu zambetul pe fata... vei dormi. Uiti de tine si de ce se intampla sub creanga ta. Nu mai experimentezi si nu o sa mai vrei sa-ti exersezi zborul.

Zonele de confort ne dau stabilitate, dar ne fura din orizont. Acesta se ingusteaza si devine infinit de mic, chiar daca nu vrem sa recunoastem asta. E greu sa facem primul pas si nici macar la al 5-lea nu vom pasi plini de siguranta, insa la un moment dat o sa realizam ca in directia noastra mai merg si alti oameni, descoperim ca ne descurcam in situatiile intalnite, iar in final parca toata schimbarea asta nu mai pare asa seaca ca la inceput. Devenim din nou curiosi, entuziasti si increzatori. Si da, nu-s toate roz. Pana la pasul 10 e posibil sa facem febra musculara sau intindere, dar dupa 3 km o sa avem niste picioare sieeecsiiii... si o sa merite. Trust me.

P.S. De fiecare data cand sunt pe punctul de a ceda, ascult Thunderstruck. Pentru mine face minuni.