Daca in mod normal netul este un ingredient nelipsit din viata mea, de cateva zile stau departe de el (fortat). Dupa ora 5 incerc sa imi ocup timpul altfel. Observati cuvintele cu italic... sufar :), insa pe de alta parte, am descoperit ca fac mult mai multe daca nu sunt conectata. Lucruri utile, frumoase, relaxante, in natura.
Scurt exemplu: cititul. Am o noua carte de pe noptiera - Arta simplitatii - Dominique Loreau. Acolo am gasit un cuvant care mi-a trezit interesul.

Ikebana este concretizarea cea mai reprezentativa a cultului pentru frumos, prezent de-a lungul istoriei in universul spiritual japonez. Este aducerea vietii vegetale la dimensiunile unei incaperi, unei vaze. Aranjarea florilor este o expresie a vitalitatii, a competitiei neintrerupte dintre viata si moarte, o arta incarcata de simboluri care a devenit o parte indispensabila a interioarelor japoneze. Placerea pentru aranjarea florilor cauta sa exprime pacea sufleteasca, echilibrul din natura si al naturii cu omul. In aranjamentul florilor se urmaresc cateva reguli specifice si necesare cum ar fi forma imperfecta, neregularitatea, infatisarea simpla, saraca, dar in acelasi timp delicata, fragila...    

Un samurai putea sa fie preocupat de actiunile sale mai mult decat orice dar in acelasi timp putea gasi o mare satisfactie si liniste sufleteasca privind o modesta floare, intr-un tot atat de modest vas. Conceptia care-l ajuta pe vechiul samurai sa imbine viaţa de razboinic, tumultoasa si aspra, cu celelalte preocupari, il ajuta pe japonezul de azi sa se adapteze trepidantei vieti moderne. Sa muncească intr-un ritm fascinant, dar sa poata ramane netulburat si linistit ore in sir in fata frumusetilor naturii, a unui aranjament floral sau a unei cesti cu ceai.

Am un nou scop pe termen scurt, sa studiez japonezii :))
Va rog contemplati!

Seasons come and go
But I will never change
And I'm on my way.

Weekendul asta sunt la Sibiu; tocmai am venit de la o limonada si mi-am dat seama ca din punctul de vedere al teraselor si al atmosferei de vara... Sibiul este mai frumos ca Brasovul. Si nu, nu-s subiectiva deloc - pentru ca pana la urma nu am parasit orasul natal pentru ca era perfect, dar tanjesc din cand in cand dupa serile de vara si evenimentele organizate (in special FITS). Cand ajung aici nu fac altceva decat sa ma intalnesc cu oameni dragi, sa stau cu familia si sa merg pe jos. Da, imi place la nebunie sa imi pun castile in urechi, sa vin spre centru, sa iau o gura de aer din ceea ce inseamna "acasa" si sa ma intorc in acelasi mod. Masina o fur doar in timpul zilei cand e foarte cald si trebuie sa ma deplasez km buni si in zone mai putin estetice.

Brasovul ma atrage in continuare, imi place sa stiu ca muntele e atat de aproape de mine. Il vad oriunde imi intorc privirea si parca mereu sunt la un pas de natura. Iarna tocmai din punctul asta de vedere prefer sa stau mai mult acolo. Imi pare rau de Paltinis si de lipsa de interes... dar asta e alta discutie.

Imi place ping-pong-ul dintre orasele astea frumoase. Impreuna ma fac fericita :).

Piesa e de pe albumul "The girl who got away". L-am descoperit de curand, iar weekendul asta l-am si ascultat pe scurtele mele drumuri. Cel mai cool a fost sambata seara cand m-a cam prins furtuna :)))

S-a terminat si vacanta, am inceput un job nou, iar Brasovul imi place pe zi ce trece tot mai mult. Nu stiu cum e posibil sa ma simt atat de confortabil, dar in final asta a inclinat balanta atunci cand am luat decizia sa ma mut. Ieri ma gandeam ca n-am nici macar o luna aici, dar deja stiu magazinele interesante, piata (aha, sunt gospodina in weekend!), traseul autobuzelor care ma intereseaza (this is interesting! mai ales ca n-am mai fost cu transportul in comun de prin liceu) si aproape zilnic descopar sau mi se intampla ceva interesant sau funny. Deocamdata nu ma intorc la Sibiu, poate in vreo doua saptamani... sa ma plictisesc un pic si pe aici! :))

Azi e zi de plimbareala. Ma duc pe Republicii sa imi clatesc un pic ochisorii pana nu isi intra soarele in drepturi... Caaaald!

Duminica frumoasa!

Ehe... clipul asta ma face sa zambesc larg. Sunt multe imagini carora le gasesc corespondenta. Sweet :).

Ca viata noastra e simpla si plictisitoare, daca ne-o dorim asa. Zilnic luam decizii. Alegem sa facem acelasi lucru, sa ascultam aceeasi muzica, sa ne cazam in acelasi loc. Odata ce am gasit ceva "frumos", care ne place, tinem cu dintii de el. Da, de-acord, sunt momente cand trebuie sa stii ca la unele NU trebuie sa renunti, insa maruntisurile merita incercate. Pana si un fruct nou aparut la Lidl. Ce se poate intampla? In cel mai rau caz iti descoperi o alergie :)). Uneori suntem in criza de idei si pur si simplu stam sa cada ceva din cer. Imi aduc aminte de o perioada in care nu vedeam nici un fel de pasiune posibila. Nu stiam ce imi place, dar atata timp cat nu incerci, nici nu ai de unde sa aflii. Mai nou astept vara sa invat sa calaresc. Stiu si unde. Cum mi-a venit ideea? Well, anul trecut am descoperit ca in locul unde eram cazata, se faceau si cursuri de echitatie. Din pacate nu s-a concretizat nimic atunci, insa a fost suficient pentru un nou plan. Acum am o imagine in cap pe care trebuie sa o transform in realitate :).

Am intalnit de curand doi oameni. Ea, o doamna profesoare iesita la pensie, cu mult bun simt si modesta. A intrat in vorba cu mine de la inceput si m-a facut sa renunt la cartea pe care o citeam, pentru ca desi nu schimbasem decat doua vorbe, stiam ca am destule de aflat de la dansa. A inceput prin a se mira de ce citesc, doar nu e sesiune. M-a facut sa rad. A continuat prin a-mi povesti ca desi pensia nu e mare, ea pleaca in fiecare an intr-o vacanta cu sotul. Au vazut Palma de Mallorca impreuna, prin nu stiu agentie care ofera reduceri de seniorilor, iar anul asta pleaca in Grecia. Si-au dat seama ca e mai rentabil sa plece in concediu, decat sa plateasca gazul iarna. Asa in extrasezon, cu o oferta buna, cheltuiesti mai putin ca acasa. El, un domn la 50 de ani, cu o experienta de 20 de ani in sistemul bancar, dar cu pasiuni de tot felul. Am vorbit de economie, de drumetii si munti, de religie, de cam tot ce ne trecea prin minte. Era un fel de ping-pong conversational, care s-a lungit 3 ore, pana am coborat din tren... Am ramas cu un sentiment tare placut. Desi intre toti era o diferenta de macar 15 ani in ordine crescatoare, am gasit multe in comun. Unii oameni au o atitudine diferita fata ponoseala zilelor. Una corecta. Zambesc si sunt deschisi la nou.

Aseara in timp ce altii se inghesuiau in supermarketuri cumparand ingredientul lipsa pentru friptura de miel sau erau in cautarea rochitei perfecte care sa se asorteze cu noii pantofi cu toc, pe cer apunea soarele. Lumina lui strabatea milioane de km si se reflecta in asfaltul ce serpuia in fata masinii, dandu-mi impresia ca il urmez. Parbrizul era brazdat de picaturi reci de ploaie ce se preligeau pe lateral, dupa miscarea sincronizata a stergatoarelor. Muzica rasuna si imi intiparea incet, incet, o imagine pe care mi-ar fi imposibil sa o las vreodata uitarii si un sentiment greu de descris in cuvinte.
Ma gandeam atunci la cati oameni vin spre oras urmarind soarele si cati din ei aleg sa traga parasolarul, ca sa nu ii orbeasca apusul? Si pe cati nu i-a speriat ploaia de ieri, alegand in casa si pierzand "spectacolul" cerului?

Oamenii fac alegeri diferite, uneori bune, alteori neinspirate si din comoditate sau poate pur si simplu doar din corectul motiv ca asa simt. Unii indraznesc sa iasa din cercul monotoniei si risca totul pentru ca stiu ca e momentul, altii sar toata viata pe circumferinta acestuia dintr-un punct in altul, cu falsa impresie ca schimba ceva... ca in final sa se regaseasca la aceeasi distanta fata de centru, mai nefericiti, mai obositi si mai confuzi. Indiferent ce aduce ziua de maine, n-am de gand sa mai pasesc inapoi vreodata pentru ca aici am apusuri, am muzica, zambete, pomi cu flori albe, infloriti pe marginea soselei si libertate.



Later edit :). Muzica incepe pe la 0:16, so... patience.

31 decembrie. Ziua in verific daca mi-a scapat ceva de pe lista pe care am facut-o in urma cu un an. Ziua in care decid ce imi doresc in urmatoarele 12 luni.
Deocamdata nu am stabilit toate targeturile anului 2011, dar sunt convinsa ca o sa fie altfel... pentru ca imi doresc altceva. 365 de zile supuse schimbarii si experimentelor.
Vreau sa raman cu ceva din anii astia care trec pe langa mine si sa nu ma trezesc intr-o zi ca lipseste sarea sau piperul. Sa simt ca nu am trait in ritmul pe care mi l-a dictat inima. Nu o sa am reguli sau tipare. Vreau sa fie totul natural, simplu si amuzant.

In plus, Parisul e pe lista. Nu mai merita asteptarea. Ce merita de altfel?!

Liciteaza cineva pt o poza cu mine si Turnul Eiffel? ;;)

Am primit acum ceva timp o leapsa de la Mihaela, iar reactia mea la titlul acesteia (De ce e viata mea bestiala) a fost una restrictiva. N-am vrut sa scriu pe tema asta pentru ca nu consider ca am o viata bestiala si in nici un caz nu as alege cuvantul asta pentru a o caracteriza.

Viata mea e Frumoasa si cand spun asta o privesc per ansamblu. Sunt fericita. Am zile pline, satisfacatoare, obositoare, unele presarate cu nervi, altele cu zambete. Dar cel mai important lucru e ca stiu ca nu mi-as dori sa fiu in alti pantofi, desi uneori probez si alte modele. Decorul e singura variabila pe care o voi inlocui.
Nu-s perfecta, n-am doar calitati, dar ce am, e doar meu. Poarta amprenta mea. De la lucruri la cunostinte, la tot. Iar din aceasta cauza imi permit luxul sa fiu eu insami, chiar si in momentele de slabiciune. Prefer sa imi exersez imaginatia in alte domenii.

Nu sunt "calibrata" perfect, dar invat in ritmul meu. Deocamdata experimentez extremele sub numele de cod: Green.

In seara asta mi-am ales vreo 3 filme, dintre care unul horror. Nu de alta, dar asa mai schimb si eu subiectul viselor mele. De ce sa ma odihnesc? Mai bine bag un cosmarel, asa macar imi fac noptile mai palpitante. Nu ca nu as fi avut una de curand (vezi blogul lui Calin).

Filmul de groaza se numeste The last house on the left.
Pe scurt: Doua tinere sunt sechestrate de un evadat, iar acesta le maltrateaza impreuna cu banda lui. Ele incearca sa fuga, pe una o ucid, pe cealalta o impusca etc.
E tipic, stiu, dar totusi m-a captivat. Si asa captivata cum eram, cu ochii atintiti pe monitor, ghemuita intr-un colt al canapelei cu paturica peste nas, ma trezesc cu mama in camera.
- Hai sa-mi tai o ceapa si un morcov!
- Acu'? Stai sa o omoare pe asta, zic eu zambind... dar n-am induiosat-o.
Si asa s-o dus si pasiunea si cosmaru', asta daca nu o visez pe mutter la noapte cu un cartof in mana...

Azi am facut-o lata... iarasi. Calin povesteste cu lux de amanunte la el pe blog.

P.S. Am avut cursul festiv, iar maine am banchetul, o sa revin cu poze si detalii zilele astea.
(Da, iar sunt in perioada "n-am timp sa scriu pe blog")

Azi mi-am cautat de lucru dupa ora 5. Unde? Peste tot. De pe Balcescu, pana la Mall.
Nu mi-am luat niiiimic...


In general cand ma duc la cumparaturi (si poate nu doar atunci) lucrurile trebuie sa decurga dupa cum vreau eu. De asta exista planurile, dar despre planuri o sa ma aberez in alt post.

Cum vreau eu, adica: intru, salut (ma saluti si tu) si imi vad de treaba. Daca am nevoie de tine, te anunt... nu trebuie sa ma bazai intr-una incercand sa ma ajuti. Simplu.
Nu mi se intampla asta. Ori dau de fete care nu saluta pentru ca se hlizesc in grup pe cine stie ce motiv stupid si nu au timp de clienti sau de alea care ma obosesc, din politete.
Am un exemplu prost.
Zetta. De magazinul asta trebuie sa comentez. La Zetta daca nu te duci pe tocuri sau cat de cat elegant imbracata, nu te baga nimeni in seama. Lame... what's with that? Poate se gandesc in capsoru' lor ala blond ca daca vin imbracata sport, iar ele nu au articole sport, nu sunt un cumparator tinta. Wrong! Si nici macar nu reusesc sa aleg ceva frumos cand ma duc... imi e greu!

Azi am avut o zi plina, dar frumoasa.
Azi am fost stressata si nu am stiut de ce.
Azi am sunat persoanele la care tin si am verificat - erau bine.
Azi mi-am dat seama ca astept un raspuns.
Azi mi-am dat seama ca tin sa fie afirmativ.

Azi inca nu s-a terminat... iar maine si poimaine o sa fac aceleasi lucru. O sa astept.

Later edit: Weeeeeeeeeee. A meritat asteptarea!

Anul asta de Valentine's Day am fost la nunta. A fost frig, al naibii de frig. Am simtit minusul din fata celor 3 grade pana in ultima celula. Nu, n-am ramas fixata, dar e de mentionat.
M-am trezit la 6 dimineata. Eram inca mahmura dupa concertul la care am fost cu o zi inainte. Bere gratis in Atrium, cu alti doi prieteni si jumatatea meu. Seara a inceput usor, de la stat pe scaun cu un pahar de vin rosu la o poveste - la dansat in picioare, aplaudat si ranjit larg si nu spre scena (ce-o imbatranit/ chelit solistu'). Cadoul a fost placut si distractiv in acelasi timp. Cred ca si lui i-a placut. Si ca sa ma laud, ca doar sunt femeie, am primit si un parfum (dar cu o luna inainte de eveniment) - Incredible me, de care sunt foarte incantata. Miauuuuuuuuuu.

Si cum ziceam am fost la nunta si m-am trezit foarte devreme, iar dupa vinul din seara precedenta combinat cu masa de la ora 12:00 am, stomacul meu era un pic sensibil la miscarile bruste. Pana sa ajungem la mire, ne-am distrat in masina pe subiectul "sa nu lesini". Legatura? La nunta la care am fost ultima data, era sa lesin. Am sarit doar peste partea cu intinsul pe jos, pentru ca am fost inspirata sa iau un loc. Imaginati-va domnisoara de onoare iesind din linia - mire, mireasa, preoti etc., pasand lumanarea... si atragand toata atentia asupra ei. De doua ori. Am avut curajul nebun sa mai incerc o data, iar efectul a fost acelasi.
Problema? Lumanarea, care era foarte grea si imi consuma tot oxigenul ca sa arda. Flacara avea cativa cm, afara era vara... suficienti parametri pentru un mic dezastru. Partea jenanta a venit dupa, cand toata lumea era preocupata de mine, cum ma simt si daca sunt bine. Sa zicem ca nu-i chiar metoda mea de a cere atentie.

Dupa cateva scenarii, am ajuns la concluzia ca daca d-ra de onoare vomita pe mireasa e mai nasol... ca lesina, nici nu-i asa mare lucru, doar daca se loveste la cap si moare.
Deci... caut idei ticnite de stricat nunti. Aveti inspiratie?

P.S. La nunta m-am distrat foarte bine, a fost una reusita. Poate revin cu o poza :)

Viata mea e ca mine, rar roz... in obraji, departe de a fi perfecta, un pic messy si trecatoare. Dar nu e decat ceea ce eu am creat, consecintele faptelor mele, pe care mi le asum la finalul zilei.

Sunt destul de relaxata, atat de relaxata incat dimineata nici nu imi suna ceasul. Ma joc... pariez pe faptul ca o sa ma trezesc si castig mereu. Cu mici delay-uri... in zilele proaste. Intarzai pentru ca eu nu ma grabesc. Sunt constienta ca sunt asteptata, dar e modul meu subtil de a-mi creste nivelul adrenalinei, fara sa fac bungee-jumping. Daca vreau, pot sa fiu acolo la timp. Asta e ceea ce face diferenta. Singura mea alarma e pentru pastila, cu aia nu ma joc.
Nu am o problema cu trezitul. Pur si simplu nu imi place sa sar din pat. Am nevoie de timp, sa ma obisnuiesc cu ideea. Cand aveam vreo 5-6 ani nu ma ridicam pana nu imi primeam "portia de ras". Zilnic, ai mei faceau cu schimbul... care sa ma gadile. Asa imi incepeam eu ziua, cu gura pana la urechi. N-am fost asa rasfatata!
De ce m-as trezi cu 10 minute mai repede, cand poate in decursul zilei o sa pierd 20? Si nu din cauza mea, din cauza altora. Dupa calculele mele nu merita deranjul.

Nu mi-as schimba viata, eu cred ca e frumoasa in imperfectiunea ei. Uneori ma simt norocoasa si asta nu stiu daca intr-adevar tine de mine. Ma plac si imi plac lucrurile de care am parte. Pot sa imi umplu fila vietii cum am chef, e doar o chestie de dorinta si de determinare - cel putin asa mi-ai spus tu. Invat zilnic si gresesc la fel de des. Nu imi e frica sa recunosc cand o dau in bara si nu as sta niciodata indiferenta daca ceea ce fac sau zic aduce posibilitatea de a pierde pe cineva drag. Sunt mandra, dar nu idioata.

Viata nu e creata doar de noi. Toti cei pe care ii lasam sa ne cunoasca aduc ceva. Uneori ceva important, alteori doar prostii. Ideea e ca noi ii alegem. Singurul care ne-a ales a fost D-zeu. El ne-a daruit-o. Nu cred ca avem undeva scris ceea ce o sa ni se intample. Daca el ne-a aratat ce e Bine si ce e Rau, de ce ne-ar trasa si drumul? Nu. El nu ar alege pentru noi ceva Rau, El doar ne mai rupe mufa din cand in cand, iar atunci e momentul sa facem mici schimbari...

De dimineata am venit cu taxiul la lucru, imi e cam greu sa tarai laptopul cu mine pe zapada. Si cum ziceam, am venit cu taxiul... dar pana sa vina, a trebuit sa il comand. Formez nr. 0269.963 - da, e reclama, sunt mai ieftini! - si imi raspunde o doamna care ma pune pe hold, vorba vine, adica aseaza receptorul pe masa si vorbeste la inca 2 telefoane. Dupa un minut in care am aflat ultimele comenzi, revine. Imi trimite si mie o masina si cobor.
Vine taximetristul dupa mine, iar doamna inca vorbea. O auzeam in statie... si ma trezesc eu:
"Cum naiba rezista 8 ore vorbind intr-una? Pe posturile astea se angajeaza doar femei, nu?", el incepe sa rada si imi spune ca doamna e incredibila: are 3 statii, 5 telefoane si 50 de masini pe tura... si le dirijeaza fara incetare, dar exista totusi un barbat "e din Sebes, il aud in statie uneori". Dupa am continuat sa fim rautaciosi, pe rand:
El: "Oare cand ajunge acasa se mai cearta cu sotul?"
Eu: "Oare cand o intreaba sotul "cum a fost ziua ta, draga?"... ii mai poate raspune?"... si asa ne-am hlizit noi vreo 5 minute...

Dar totusi, trebuie sa recunoastem ca doamna se pricepe.

Ne-am mutat sediul. Birou nou, inca in renovare. Mirosul de diluant (mai eficient ca joint-ul din Amsterdam) si domnii in salopeta ma inconjoara. Nu ma deranjeaza, pierd vremea intr-un mod productiv. Dezvolt obsesia generatiei "Facebook", cei dependenti de net si cu o incredere in sine dezvoltata in sera (sau pe HI5.). Cum sa nu te crezi Le Burique, mai ales ca pitzipoanca, daca iti pui poze sexy pe net, iar cel putin 15 din sutele de prieteni iti dau comm-uri :"Ce cur misto!"? Of! Ce ne facem fetelor cu voi? Nimic, cred ca e cam tarziu pentru re-modelare.

Dar ce ma fac eu? Mi-am dat seama ca daca ar trebui sa renunt la telefon/telefoanieee nu ar fi o tragedie, dar in schimb nu pot sa sta netless sau fara laptop. Rehab? Neee.

Saptamana viitoare mergem shopping/ hunting. Imi trebuie birou. La vechiul sediul il imparteam, spatiul era limitat, problema inexistenta in momentul de fata. De-abia astept sa-l umplu de tiganii (vezi post-ul anterior).

E vineri si nu e nici o diferenta. Saptamana asta nu pot spune ca am lucrat in nici o zi care se termina in "i"...