2013

Written in the Stars



Seasons come and go
But I will never change
And I'm on my way.

Close your eyes

You’re an angel dressed in armor
You’re the fair in every fight
You’re my life and my safe harbor
Where the sun sets every night
And if my love is blind
I don’t want to see the light.

It’s your beauty that betrays you
Your smile gives you away.
Cause you’re made of strength and mercy
And my soul is yours to save
I know this much is true
When my world was dark and blue
I know the only one who rescued me was you.

Quote of the day

“She didn't need to understand the meaning of life; it was enough to find someone who did, and then fall asleep in his arms and sleep as a child sleeps, knowing that someone stronger than you is protecting you from all evil and all danger”
Paulo Coelho,
Brida

Cannelloni cu carne

Duminica seara, plimbandu-ne printre rafturile de la Selgros, am observat pastele Cannelloni. De aici pana la a cauta reteta si a incerca acest fel de mancare, nu a fost mult:). Desi pe net am gasit mai multe variante, spre dezamagirea vegetarienilor, am ales sa testez varianta cu carnita si sos Bechamel.

Asadar, e nevoie de urmatoarele ingrediente:
  • 10 paste cannelloni / cantitatea difera in functie de vasul in care alegeti sa gatiti
  • 300 de grame de carne de vita tocata
  • 1 catel de usturoi
  • 1 ceapa
  • 2 linguri de ulei de masline extravirgin / eu am pus ulei de orez
  • 25 de grame de unt
  • sare, piper, frunze de busuioc
  • 100 de grame de parmiggiano proaspat razuit / eu am pus branza Cheddar
  • 500 ml de sos Bechamel // eu l-am cumparat, insa se poate prepara 
  • optional, aproximativ 150-200 de ml. sos de rosii proaspete sau din conserva, condimentata cu sare, piper si busuioc 
 Varianta originala a retetei o gasiti aici, eu am adaptat-o dupa nevoi si preferinte :).

Pregatirea ingredientelor
Calirea cepei si a usturoiului
Umplerea pastelor
Ultimele retusuri
Adaugarea sosurilor si a branzei
Proaspat scoase din cuptor :)
Bon appetit!
Hope you will enjoy it!

Eu vs. bucataria

Am o bucatarie frumoasa in care din cand in cand ma mai joc de-a mastersefa. Uneori chiar visez la bucate perfect pregatite; de la antreuri, feluri principale mai putin traditionale... la deserturi delicioase. Mi-ar placea sa inovez si sa imi vad musafirii lesinati de placere, dar pana atunci raman cu picioarele pe pamant si imi exersez ciorbita de vacuta (singura care imi place foarte mult).
Astazi i-am declarat din nou razboi; cred ca e a 8-a oara de cand o incerc, dar niciodata nu sunt complet multumita. Ba nu nimeresc carnea care trebuie, ba pun prea multe legumite si ii trec gustul spre veggies, ba imi lipseste cine stie ce condiment. Stiu, am probleme adevarate... dar in final voi fi geniala. Geniala, am zis!

Cateva pozici ca sa ilustreze mai usor ideile din mintea mea :).





Later edit: Tocmai am terminat ciorbita! Pare a fi cea mai reusita... dar astept si alta parere maine :)).

I like this

Do what you did in the beginning of the relationship and there won’t be an end.

Anthony Robbins

Autumn sounds


Biblia, taximetristul, colegul si politistul

Ieri unul dintre colegii mei a plecat cu masina sa duca niste acte unor clienti. La scurt timp, ne informeaza ca a avut accident. Nimeni nu a fost ranit; un taximetrist i-a taiat calea intr-un sens giratoriu. Nimic surprinzator pana aici... si asta pentru ca, fie vorba intre noi, unii brasovenii au propriile legi cand vine vorba de aceste intersectii circulare...

In prima faza au incercat sa se inteleaga pe cale amiabila si bineinteles ca taximetristul a incercat sa fenteze si sa il convinga pe colegul meu ca o sa ii ia carnetul (desi nu era vina lui), ba mai mult, i-a cerut si 100 de coco (aka EUR). In mod evident, s-a ajuns la Politie, iar acolo lucrurile s-au schimbat... la fel ca declaratia taximetristului. Dupa cateva ore in care nu s-a ajuns la nici o concluzie, politistul i-a trimis acasa si le-a spus ca o sa ii cheme in fiecare zi pana unul dintre ei nu o sa mai minta. Halal pedeapsa, d-le psiholog...

Astazi, colegul meu si-a pregatit ordinul de deplasare si dus a fost. A socializat din nou cu nea' politaiu si cu taximetristul, insa nu au ajuns la nici o intelegere. Maine se va duce iarasi, insa de data asta au primit si tema de casa... sa se prezinte la urmatoarea intalnire cu o... Biblie. Whaaat??? 

To be continued.

First love

Aseara intru in casa vorbind la telefon; pe hol, mama si vecinul stateau la povesti. Zambesc, incerc sa scurtez conversatia si in final salut. Dupa cateva vorbe, ajungem la baietelul cel mic al vecinului - clasa a-1-a. Ne povesteste o intamplare de prin primele zile de scoala... inca hazlie:

In timp ce isi imbraca odrasla, il vede pe invatator apropiandu-se; acesta se apleaca la nivelul copilului si spune: 
- Draga Andrei, stiu ca iti place de Safi (colega de banca), dar daca o pupi zilnic s-ar putea ca si ceilalti baieti sa isi doreasca asta; si stii cum e, nu poate sa ii pupe pe toti. Tatalui ii cade fata, mai ales ca baiatul lui e timid si nu il credea in stare de asa ceva. Incearca sa isi revina, dar pe de alta parte... se simte mandru si satisfacut ca baietelul nu o sa i-l aduca acasa pe Vasile.

Cateva zile mai tarziu in curtea scolii, asteptandu-l pe Andrei, vine un coleg de-al acestuia la el:
- Nenea tatal lui Andreeei, sa stii ca Andrei o pupa pe Safi pe gura! Vecinului i se inmoaie genunchii. Il cauta cu privirea pe invatator sperand la salvare, il observa, dar acesta ridica din umeri in semn de neputinta confirmand faptul ca e la curent cu faptele Marelui Cuceritor.

Acum dilema e ce sa ii spuna copilului. Pe de-o parte nu l-ar descuraja, mai ales ca asta micu' nu mai pleaca de acasa neparfumat!... dar si pentru ca acum ca i-a gasit punctul slab; de fiecare data cand Andrei nu e cuminte, il manipuleaza usor spunand ca Sati nu ar fi foarte incantata daca ar stii ca nu face x sau y lucru :)). Dar pe alta parte... deja se teme pentru viata lui. E nitel stresat ca o sa il bage in sedinta parintii fetitei; e in faza in care incearca sa afle cine sunt ca sa aiba timp sa fuga daca ii observa venind spre el.

 Fain, nu? :)). Nu e timp de plictiseala cu smotocitii...

If you are explaining, you are losing

Una din intrebarile pe care reporterii le adreseaza intr-un interviu personal este: Regretati ceva? Raspunsurile difera si sunt formulate in functie de numarul de circumvolutiuni ale intervievatului, insa in esenta, majoritatea se rezuma la un "nu" motivat. Imi place sa ascult justificarea si sa urmaresc gesturile care insotesc cuvintele la marea "parada"; acestea tradeaza sau sustin adevarul.

Parerea mea e ca in orice esec, fie acesta si asumat, ego-ul tau nu are cum sa nu fie lezat. Cui ii place sa piarda? Un "nu" pur nu poate fi real, cu atat mai mult atunci cand realizezi ca puteai sa procedezi in alta maniera, poate mai calculata si mai buna decat cea incarcata de emotii si subiectivism. Insa chiar daca esti un om cu toate tiglele pe casa, tot nu ai garantia minimalizarii pierderii... pentru ca totul e in miscare (uneori din cauza vantului care bate fix in directia opusa dorintelor tale).

If you are explaining, you are losing.
J. C. Watts 

P.S. De prin aprilie. Am hotarat ca merita sa ajunga pe retina voastra :).



Grozavii ale mintii

Imi place sa caut si sa gasesc oameni care sa ma inspire prin ceea ce scriu in spatiul lor virtual. Fie ca povestesc ceva real sau ca dau frau liber imaginatiei, cei care intr-adevar imi captiveaza atentia sunt ascunsi in marea de bloguri in care ma scald zi de zi. Uneori sunt precum un pescar; imi intind firul unditei dupa prada si visez cu ochii deschisi la "cina" perfecta - in cazul asta, creierasul meu fiind cel care devoreaza. Rand cu rand, click cu click.
Oamenii remarcabili (pentru mine) ajung in blogroll, iar daca in timp continua sa imi gadile "papilele gustative", raman... altfel dispar. Stiu, e oarecum urat din partea mea, insa daca nu fac asta, daca nu caut mereu ceva nou, ce sens mai are imensitatea internetului?

Kiss the rain - Yiruma


... pentru ca e toamna iar :).

Bloggerul Soso

In dimineata asta, intru in biroul colegilor mei. Unul dintre ei statea linistit cu ochii atintiti in monitor: il citea pe Groparu' si prima zi de gradinita.

Eu (catre C1, cel care citea): Ce faci?
C1: Il citesc pe Groparu'.
C2: Pe cine, ma?
C1: Pe Groparu', repeta el.
Eu: Nu ai auzit de el? Il intreb eu sarcastic pe C2... (se stramba nitel). Dar de Zoso ai auzit?
C2: Cine? Nu tu, e Soso.
Eu: E Zoso, crede-ma... (deja asteptandu-ma sa spuna vreo tampenie)
C2: Soso tu, ala cu Big Brother.

Hahahhahaha.

Nici o sansa cu C2, el nu intelege de ce ne pierdem vremea pe net (si din placere!); pe C1 in schimb il mai inveselesc din cand in cand cu Simona Tache, Groparu'...

Sus pana la cer


... o  piesa pe care o "observ" de fiecare data cand o aud la radio. Asa s-a intamplat si azi vara, insa n-am reusit sa aflu cine o canta... pana astazi :). Ma binedispune, imi aduce aminte de mare :).

Degustare de vin & trufe @ Terrois

Saptamana trecuta, undeva cam la ora aceasta, porneam spre Terrois - un wine-bar relativ nou din Brasov unde se organizeaza degustari de vin, expozitii de fotografie, lansari de carte, conferinte sau alte evenimente culturale. In fiecare joi de la ora 19, cu o rezervare in prealabil, te poti strecura usor in lumea licorii bahice, iar daca esti un newbie, asemenea mie... ai toate sansele sa fii fascinat.

Am stat cumintica la masa, am degustat cateva vinuri si am ascultat atenta conversatiile libere iscate intre reprezentantul vinurilor Abruzzo, presedintele Asociatiei Somelierilor si restul invitatilor. A fost interesant sa aflu cum poti "analiza" compozitia unui vin, aroma, culoarea, gustul etc. O experienta pe care o recomand, macar de curiozitate daca nu din pasiune.

Tot in cadrul acestui eveniment, am avut ocazia sa imi imprietenesc papilele gustative (pentru prima data) cu trufele, dar sa acumulez si ceva informatii generale despre cum se cultiva, unde, cum se culeg si de catre cine.

Mmmm... deja imi e pofta de un pahar de vin rosu si sec, just the way I like it ;).





P.S. Pozicile nu imi apartin, le-am furat de pe net... insa sper sa fiu scuzata! A fost pentru o cauza nobila :)))

Sand in my shoes

Va spuneam data trecuta ca o sa va povestesc cum mi-am "murat" iphone-ul. Simplu! Priviti prima poza si imaginati-va ca ma uitam prin mare dupa scoici (old habbit). Si apoi am facut ceea ce doar un copil prost putea face, m-am aplecat dupa doi pumni si asta a fost... valoarea telefonului meu :)). L-am dus noi la reparat la cateva ore dupa ce s-a uscat, insa saracutul a ramas cu sechele. Sa imi fie invatatura de minte sa nu mai iau tehnologie in preajma apei :)).

Sa fiu sincera, nu imi pare atat de rau de el. In final, l-am folosit doi anisori si ceva, nu l-am tinut nici in husa si m-am bucurat de el inca din prima zi. A fost (si inca mai e pentru o scurta perioada) telefonul de care m-am indragostit. E perfect in ochii mei indiferent cu ce alta marca il compar, chiar si acum ca e cu un picior in groapa :)).

Cam atat, ultima postare despre vara din 2013.






 P.S. Multumiri fotografului :))

Marea Neagra

Anul asta am ales sa mergem la Marea Neagra deoarece eu (spre surprinderea tuturor) nu am vazut-o. Am fost acum cativa ani la Tulcea si pe Sulina, insa chiar daca am fost pe plaja... tot nu puteam spune ca stiu cum sta treaba. Asadar, in pofida reclamei negative, am ales litoralul romanesc.

Vacanta a fost mai mult decat speram - de la cazare, peisaj, atmosfera, pana la servire. Cred ca ai toate sansele sa vii dezamagit daca mergi intr-o statiune care nu ti se potriveste, insa daca stii ce vrei si unde sa te duci... n-ai cum sa gresesti. Desi a fost ultima saptamana din august si am prins unele zile mai racoroase, ne-am bucurat de soare si ne-am plimbat in fiecare dimineata pe plaja. Cazarea a fost undeva in Mamaia-Nord, dar am stat relativ putin in statiune. Zilnic plecam in alta parte si desi a fost interesant sa testam energia fiecarei locatii... nu cred ca mi-as dori sa merg in alta parte inafara de Mamaia, Navodari, Olimp sau Vama. Restul sunt un pic cam prea "colorate" pentru gustul meu :)).

Anyway, m-am indragostit de Vama Veche (probabil s-a vazut si in pozele postate). Oamenii acolo n-au nici un stress. Fac plaja dezbracati, beau o berica, zambesc, papa un peste proaspat pe plita la Cherhana si sunt fericiti.

Ce sa zic, happy life... pana cand iti murezi iPhone-ul :)). Dar povestile tragico-funny le detaliez in alta zi :D.



Perfeeect... cuuuu tineeee...

Astazi a fost prima zi de munca dupa o vacanta de 7 zile. Nu mi-am revenit, bagajul sta la usa (si el cred ca e trist ca nu am ramas la mare), iar piesa lui Chirila inca imi rasuna in minte...

PERFEEEECT,
Fara tine,
E mai bine,
Am timp si pentru mine...
PERFEEEECT,
Nu ma doare,
Piesa asta, o cant in drum spre mare...

Revin cu detalii curand. Deocamdata cateva pozici din cele un milion pe care le-am facut :)).


Renegate

Dreaming of the sea, the sand, the wind...


Free stuff day

De dimineata, m-am dus la automatul de cafea sa imi iau portia de energie. Cand ajung in dreptul masinariei, vad un nene mesterind la ea. Dezamagita, imi strang banutii in mana, fac ochi de puss in boots si astept sa mi se spuna: reveniti mai tarziu. Domnul imi arunca o privire si probabil impresionat de moaca mea, ma intreaba cum beau cafeaua: cu zahar si lapte, ii raspund. Selecteaza, trec cateva secunde si imi intinde paharul. Eu zambesc, incerc sa ii achit, dar ma refuza spunand ca azi face cinste femeilor :)). 
Imediat dupa faza asta, apare colegul meu... dar cum el nu incercuieste pe formulare litera F, ci M... nu a fost asa norocos.

Pe seara, pap ceva si ies cu bita. Pe drum, imi aduc aminte ca am nevoie de o lamaie pentru un sirop si ma indrept spre piata. Ochesc tinta si cumpar o jumatate de kg. Apoi niste banane. Vanzatoarea, o doamna la vreo 50 de ani, frumoasa, zambareata si cu un chip de om bun, incepe o conversatie:

- Va plac caisele?
- Asa si asa, nu ma omor dupa ele... (o banuiam ca isi face meseria prea bine)
- Va pun una, sa vedeti ce dulci sunt.
- Bine, va multumesc! 

Incerc sa plec, dar ea nu se lasa:
- Nu luati fructe pentru compot si gem?

Incep sa rad si ii raspund ca parca sunt prea tanara sa ma apuc de asta.
- Cum?! Nu! Va explic eu.. (si incepe)

Dupa vreo 5 minute de "small talk" despre retete, glicemia ei, micul dejun preferat si copii plecati in Grecia, imi spune: sa va arat ce branza buna am luat! Ce sa ii zic, altceva decat: ia sa vedem? Scoate dintr-o plasuta o cutiuta de la Hochland (cottage cheese) si mi-o ofera. Nuuu, multumesc! Dar, va rog... (daca mi-am cautat-o, eu si politetea mea...!)

Si uite asa, azi m-am ales cu o cafea, o caisa si o cutiuta de branzica de vaci. N-as pati si eu de astea in magazinele cu haine si pantofiori... tz tz...

Acelasi viciu...

Doar ca acum incerc sa nu beau mai mult de 2 cafele, atunci exageram :)).

P.S. E totusi un progres, mai ales sa am renuntat la Cola.
P.P.S. Ma gandeam astazi la serviciu ca sunt dubios de calma de cateva zile, desi doza e aceiasi... apoi mi-am adus aminte de bici. Acolo se duce energia mea... dap, inca n-am renuntat. Ma antrenez pentru Camino :))

Clientul nostru, stapanul nostru?

Sunt de parere ca sintagma «clientul nostru, stapanul nostru» e (inca) luata de multi mot-a-mot si nu poate fi motto-ul unei firme care se respecta sau care isi respecta partenerii. Pot sa inteleg cum a aparut si de ce: pe vremuri cand o afacere insemna o croitorie, o bacanie, o frizerie etc. era normal sa incerci sa fidelizezi un client in acest fel, dar in prezent intr-o multinationala (sau nu numai) trebuie sa ai ceva mai multe atuuri cand iesi in piata.

Cati clienti, atatea necesitati. Nu sunt trasi la indigo si nu ii poti trata la fel, dar daca urmezi cateva principii de bun simt, in majoritatea cazurilor poti lega colaborari de lunga durata. Cand sunt in spatele biroului, reusesc de multe ori sa fiu mai flexibila decat sunt in mod obisnuit, sa imi pastrez mintea deschisa si sa nu ma cramponez la o procedura facuta de o minte umana incapabila de perfectiune. Atunci cand stiu ca putina inventivitate aduce profit, tind sa cred ca e mai bine sa nu aleg drumul scurt si batatorit. Ca sa citez un neamt cu simtul umorului: “daca mereu am fi spus nu putem sa facem X, inca am fi trait in copaci”. DAR, indiferent cat de mult imi doresc un client cu zambetul pe fata, incerc sa ii trasez niste limite si sa il formez dupa gustul meu pentru ca "asa cum il cresti, asa il ai".

Sunt clienti care ma suna si imi face placere sa vorbesc cu ei, sa colaboram si sa le gasesc solutii. Munca mea nu se rezuma doar la bani, iar ei apreciaza asta. Nu sunt un simplu executant care raspunde la mailuri sau la telefon, care ar face orice pentru incheierea unei vanzari... cu atat mai putin daca nu exista avantaje de ambele parti.

Imi e greu sa privesc cum unii se incapataneaza sa tina un client doar in amintirea vremurilor trecute. Portofoliul e un organism viu, iar din cand in cand, trebuie sa accepti ca e acest lucru e valabil si pentru cei care au facut odata parte din procentul 20%.

Exact cand nu trebuie...

... te intreba cineva pe strada cat este ceasul. Veneam de la dentist, cu o falca si jumatate de barba amortita. In drum spre casa, doi oameni m-au intrebat de ora. Doi! Primului am incercat sa ii arat ceasul, insa nu a colaborat, asa ca a trebuit sa il bag sperieti incercand sa imi deschid gura si sa articulez cateva cuvinte. Cred ca a avut cosmaruri.

... te intalnesti cu vecinii in lift. Eu de cand m-am mutat in bloc, am intalnit vreo 9 vecini maxim. Evident ca nu ma astept sa dau nas in nas cu ei cand se deschid usile la parter sau la etajul la care stau. De multe ori ne speriem unul de altul. Bine, hai, eu sunt cea care tresare :)). Saaau, se intampla ca ieri: sa urce de la 5 la 9 fix in ziua in care incerc sa imi tin respiratia, inghesuita fiind de bicicleta.

Later edit / 20.08.13:
... usile se inchid, iar tu esti inca in lift. Dupa inca doua ore de plimbareala, inghesuita in 1.5 metri patrati, ajung la etajul meu - 7. Extenuata, pret de cateva secunde incerc sa scot bicicleta din lift dar nu reusesc. Se aude un zgomot, usile se inchid incep sa cobor. In mintea mea: nu, nu, nu. La parter, unul din vecini imi zambeste, ma pofteste amabil afara. Eu il refuz, el nu pricepe... dar ii fac semn sa urce si sa se faca mic, apoi ii explic cum m-a adus de la 7 la parter, ca sa ma plimbe pana la 1 :)).

New passion: riding the bike

De la sfarsitul toamnei 2012, sunt mandra posesoare a unei biciclete mult dorite.

Din nefericire, iarna a venit rapid si n-am apucat sa o folosesc, insa anul asta dupa verificarea "tehnica" am iesit cu ea la plimbare. Primul drum - un pic cam dificil pentru subsemnata - nu m-a "incantat" atat de mult precum credeam. Pedalam si ma gandeam ca trebuie neaparat sa ma reapuc de sala :)). 

De saptamana trecuta, m-am tot uitat lung la ea, iar ieri seara am iesit ca "fetele" prin oras si mi-am dat seama ca imi place la nebunie... aproape la fel de mult cat imi plac animalutele ;;). Astazi, fierbeam la lucru - vreau acasa! vreau acasa! - nu-mi statea mintea decat la ea. Zis si facut, mi-am definit un traseu de o ora, insa am prins gustul si am venit dupa doua :))). A fost prea placut ca sa nu profit de racoare si apus... In plus, am descoperit ca poate fi si utila. Ajunsa in zona pietei, m-am strecurat prin multime si am cumparat cate ceva proaspat... bun, bun, bun! Me happy :D.


How to plan a perfect w-end: you don't

Miercurea trecuta ne plimbam pe stradutele centrale are Brasovului cautand putina racoare  dupa o zi cu temperaturi ridicate;  la un moment dat conversatia ne este intrerupta de sunetul telefonului meu. La capatul firului – un bun prieten din Danemarca – imi propune sa vin la Sibiu in week-end ca sa ne vedem. Nu ii promit nimic concret deoarece nu planuisem nimic in sensul asta, dar ii spun ca ma gandesc si il anunt. Inchid, cantarim variantele, intrebam si alti prieteni daca sunt prin zona si ne hotaram sa plecam vineri dupa munca.

Joi dimineata, realizez ca avem o problema: cazarea. In oras era Artmania, totul rezervat, la ai mei eram prea multi pe metru patrat… asa ca incep un maraton al telefoanelor – de la pensiuni la hoteluri, de la 3 margarete la 4 stele :)). Intre timp, o prietena imi spune ca ei merg sambata pe valea Avrigului la o cabana si ne invita si pe noi. Realizez ca provocarea e si mai mare – cine iti inchiriaza doar pentru o noapte cand ar putea foarte simplu sa dea camera unora care vin si stau 2 nopti. Premisele week-endului perfect nu erau chiar cele mai bune… insa dupa vreo 11 telefoane si doua ore nemuncite, succesul se intrevedea.
Vineri ne echipam, plecam la drum si ne cazam. Doamna de la receptie ne intreaba daca dorim sa vedem camera inainte, ne uitam unul la altul, spunem „da” si dupa vreo doua culoare si trei scari, ajungem in fata usii. Spatioasa si curata, cu o baie mare, ne declaram multumiti. But waaait, tipa ne intreaba: ati luat cu aer conditionat? Mai schimbam o privire, zarim aparatul pe perete si raspund „da” din nou, dar cu jumatate de gura pentru ca nici macar nu mi-am pus problema ca ar trebui sa platim extra pentru serviciul asta… in Sibiu. Coboram sa completam fisa si aflam ca de fapt pretul gigantic nu contine decat micul-dejun. Aerul era inca 20 RON, nu de alta… doar ne aflam pana la urma intr-o tara in care costurile astea-s ridicate :D. Bineinteles ca nu avea sens sa ne zgarcim pe canicula, insa am avut grija sa abuzam de „generozitatea” gazdelor :)). Micul dejun – al campionilor – a fost decent… insa am papat mult mai bine in locuri unde nu m-as fi asteptat. Pana aici totul frumos, desi-s carcotasa :D…
Iesim in oras, cu stomacul lipit de sira spinarii, avem aceiasi surpriza: full peste tot. Luam Piata Mare la picior, Piata Mica, mai socializam cu oamenii, insa o ora mai tarziu eram la fel – morti de foame. Vorbim cu ceilalti prieteni, ei se opresc la Cotton, dar fara succes. In final ajungem pe terasa de la Vintage – care pentru mine a fost o surpiza placuta. Nu comentez nimic aici si nici sa am, nu vreau :)). Seara s-a terminat cu o plimbarica pe centru si cu vesnica discutie: Sibiu versus Brasov. Brasoveanu doar nu era sa laude Sibiul, desi ii placeeee… Pam-pam. 

A doua zi, mirificul mic dejun, o cafeluta cu prietenul de la care a pornit totul si pranzul la ai mei. Era 16:00 si deja ne intrebam cum mai papam si gratarelu’ de la cabana. Eh, ne-am sacrificat :D. Dupa cateva povesti, impreuna cu putina salatica, niste cartofi prajiti la ceaun si diverse bauturi… a alunecat usor :)). Duminica am vizitat Palatul Brukenthal din zona, am baut o socata, si ne-am intors acasa.

Concluzia: Never have plans for the future as you never know how things will turn out :)

Grandparents

In urma cu vreo doua saptamani, am fost plecata impreuna cu ai mei la bunici. Nu ma duc des, insa in ultimii ani am inteles ca trebuie sa profit de momentele cu ei deoarece au totusi o varsta – 87 si 89 de ani. Ei locuiesc undeva in nordul tarii, cam de pe unde se agata harta in cui. Atat de aproape de granita, incat cei de la Vodafone au senzatia ca sunt in Moldova si ma informeaza ca sunt pe roaming.

Acolo totul e frumos, verde, liniste, oarecum pur. Miroase incredibil de bine, aerul e curat si desi sunt nascuta in Ardeal, simt de fiecare data ca ma intorc la radacini. Am plecat oarecum trista din curtea lor, as mai fi ramas o saptamana.

Dupa vreo doua zile petrecute impreuna, bunicul nu s-a simtit foarte bine si l-am dus la spital. Am avut o noapte de stress, insa in final totul s-a terminat asa cum speram. Toata aceasta agitatie ne-a speriat, dar a adus si momente frumoase. Motiv pentru care am tinut sa bloguiesc :).

Mi-au ramas in minte conversatiile cu bunica; ne povestea cum s-au intalnit. Ca ea nu prea se dadea in vant dupa el - ea avand o personalitate mai puternica, i se parea ca bunicul e un pampalau :)). Ba chiar avea o porecla pentru el, pe care inca o mai foloseste cand face misto de el. Erau vecini, stateau vis-a-vis, iar cand se ara pamantul mereu aveau discutii pentru ca bunicul ii strica nu stiu ce delimitare intre terenuri pe care familia ei o facea (nu-mi aduc aminte regionalismul). Mi-o si inchipui boscorodindu-l, chiar si la varsta asta inaintata are sange in ea. Dar in final, asa moale cum e (cel putin aparent), bunicul a convins-o si au 60 de ani impreuna. O vesnicie, nu-i asa? Bineinteles, nu totul a fost roz, dar au fost mereu acolo unul pentru celalalt.

Cand l-am dus la spital, bunica a ramas acasa. L-a vizitat a doua zi, l-a si certat ca munceste prea mult (el inca se simte tanar :P), insa ce m-a marcat a fost o conversatie telefonica la care am asistat in ultima zi in care am fost sa il vedem (eu si sora mea am plecat mai repede decat ai mei). Bunicul ii vorbea cu dor, subiectele lor aveau continuitate, radea des, iar in final si-a luat la revedere si a spus: „te sarut!”. Hahahhaha, ce dragut!

A, si a mai fost o faza: l-am intrebat cum e in salon – mai statea cu 2 domni la vreo 55 si 65 de ani la care s-a referit numindu-i mosnegi… in conditiile in care el are 89 impliniti. V-am spus ca se simte tanar :)).

Mi-am dat seama ca ei sunt printre putinii oameni pe care ii apreciez cu adevarat. Cand ma gandesc la modul in care si-au trait viata, la cat au muncit si inca muncesc (gradina si pamanturile lor arata mereu ingrijite) sunt mandra ca sunt ai mei.

P.S. Pozica e de la Prut. Am mers cu sora mea intr-o zi pana la granita, era si pacat sa nu ajungem la cat de aproape era :).

Dentistii

De fiecare data cand povestesc cu cineva despre dentisti, inevitabil se ajunge la intrebarea: "cat mai costa o plomba?" Raspunsul pare sa lamureasca toate dilemele pe care le-ar putea avea interlocutorul meu referitor la profesionalismul medicului care ma tine cascata si tintuita in scaunul de tortura. Daca e sa fac o analogie cu o alta intrebare deloc cuprinzatoare, dar la care apeleaza multi atunci cand se documenteaza pe tema creditelor, m-as referi la "cat platesti dobanda la banca X?". Am I right?...

Gandindu-ma la subiectul asta, am realizat ca unii dentisti sunt mai smecheri decat camatarii. Astia iti iau si banii si iti scot si dintii :)).

Time-out

A sunat ceasul la 6:30 si am zambit, mi-am amintit ca mi-am luat doua zile libere. M-am ridicat din pat, am deschis usa de la balcon si m-am asezat din nou in asternuturile calde. Lovely!
Dilema era daca sa ma trezesc tot asa de dimi sau sa lenevesc; am decis sa profit de timpul asta liber si de faptul ca orasul nu e asa aglomerat in orele diminetii. Imi doresc sa merg in Piata Sfatului la ora 09 si sa sorb o cafeluta pe o banca... nu la masa unei terase. Sa stau in adierea vantului, cu castile in urechi si sa stiu ca n-am nimic de terminat. Deci maine dimineata sar peste micul-dejun, iar azi o sa pierd vremea in cele mai inventive moduri posibile! :))

Later edit: E buna cafeaua si la 11 :D



Back to Top