Grandparents

In urma cu vreo doua saptamani, am fost plecata impreuna cu ai mei la bunici. Nu ma duc des, insa in ultimii ani am inteles ca trebuie sa profit de momentele cu ei deoarece au totusi o varsta – 87 si 89 de ani. Ei locuiesc undeva in nordul tarii, cam de pe unde se agata harta in cui. Atat de aproape de granita, incat cei de la Vodafone au senzatia ca sunt in Moldova si ma informeaza ca sunt pe roaming.

Acolo totul e frumos, verde, liniste, oarecum pur. Miroase incredibil de bine, aerul e curat si desi sunt nascuta in Ardeal, simt de fiecare data ca ma intorc la radacini. Am plecat oarecum trista din curtea lor, as mai fi ramas o saptamana.

Dupa vreo doua zile petrecute impreuna, bunicul nu s-a simtit foarte bine si l-am dus la spital. Am avut o noapte de stress, insa in final totul s-a terminat asa cum speram. Toata aceasta agitatie ne-a speriat, dar a adus si momente frumoase. Motiv pentru care am tinut sa bloguiesc :).

Mi-au ramas in minte conversatiile cu bunica; ne povestea cum s-au intalnit. Ca ea nu prea se dadea in vant dupa el - ea avand o personalitate mai puternica, i se parea ca bunicul e un pampalau :)). Ba chiar avea o porecla pentru el, pe care inca o mai foloseste cand face misto de el. Erau vecini, stateau vis-a-vis, iar cand se ara pamantul mereu aveau discutii pentru ca bunicul ii strica nu stiu ce delimitare intre terenuri pe care familia ei o facea (nu-mi aduc aminte regionalismul). Mi-o si inchipui boscorodindu-l, chiar si la varsta asta inaintata are sange in ea. Dar in final, asa moale cum e (cel putin aparent), bunicul a convins-o si au 60 de ani impreuna. O vesnicie, nu-i asa? Bineinteles, nu totul a fost roz, dar au fost mereu acolo unul pentru celalalt.

Cand l-am dus la spital, bunica a ramas acasa. L-a vizitat a doua zi, l-a si certat ca munceste prea mult (el inca se simte tanar :P), insa ce m-a marcat a fost o conversatie telefonica la care am asistat in ultima zi in care am fost sa il vedem (eu si sora mea am plecat mai repede decat ai mei). Bunicul ii vorbea cu dor, subiectele lor aveau continuitate, radea des, iar in final si-a luat la revedere si a spus: „te sarut!”. Hahahhaha, ce dragut!

A, si a mai fost o faza: l-am intrebat cum e in salon – mai statea cu 2 domni la vreo 55 si 65 de ani la care s-a referit numindu-i mosnegi… in conditiile in care el are 89 impliniti. V-am spus ca se simte tanar :)).

Mi-am dat seama ca ei sunt printre putinii oameni pe care ii apreciez cu adevarat. Cand ma gandesc la modul in care si-au trait viata, la cat au muncit si inca muncesc (gradina si pamanturile lor arata mereu ingrijite) sunt mandra ca sunt ai mei.

P.S. Pozica e de la Prut. Am mers cu sora mea intr-o zi pana la granita, era si pacat sa nu ajungem la cat de aproape era :).