2015 a inceput cu un nou pas spre confortabila monotonie la care aspira toti viitorii pensionari. Am gatit si am stat in jurul mesei. O seara placuta, de care aveam nevoie si nu stiam cum sa o mai multiplic. Drept dovada, undeva pe la milocul lunii ianuarie am plecat in Austria la ski. A fost prima gura de aer pe care am luat-o dupa o perioada stresanta la job; m-am simtit ca un inotator care se avanta intr-o mare pe care nu o cunoaste si e surprins de adancimea gropii in care a disparut. O saptamana in care fiecare km de partie parcurs echivala cu un gram de libertate. Mi-a facut incredibil de bine scurta vacanta, lucru care s-a vazut fizic si mental in saptamanile care au urmat. Lunile februarie, martie si aprilie m-au tinut ocupata, insa in acelasi timp am invatat sa iau pauze. E sfarsitul lunii Mai iar eu va scriu de pe o terasa pe care am revenit cu pretul tuturor zilelor de concediu. Da! Toate 21. Stiu, nu e nici macar jumatate anului, insa nu ma compatimiti. Am luat decizia sa imi ofer si mai mult timp renuntand la locul de munca actual. Nu a fost deloc usor, insa mi-am dat seama ca e pacat sa imi dedic 8 ore din zi (din propria viata) unui job pe care il pot relua cu succes in orice alt loc... asta daca o sa mai vreau sa lucrez pentru altii. Inca ma decid. Un card alimentat constant nu ma poate cumpara atat de usor.

Eu cred ca atunci cand suntem nefericiti cu o situatie, avem MEREU optiunea sa facem ceva in privinta asta sau sa ne plangem de mila. Schimbarea genereaza noi oportunitati.

To be continued... with enthusiasm! 

Mintea noastra e in continua schimbare. Imi amintesc ca aveam vreo 12-13 ani si nu intelegeam adultii care nu aveau control asupra propriei vieti. Nu intelegeam de ce isi plang de mila, iar frica lor fata de diverse lucruri banale mi se parea nefondata. Atunci vedeam totul alb-negru si reduceam totul la decizii simple: da sau nu. Inclin sa cred ca eram usor mai naiva si egoista (inca sunt), dar pe de alta parte, gandirea mea era mai "sanatoasa". Cautam zilnic sa imbunatatesc ceva la mine, sa acumulez, sa fiu diferita, copy-paste-ul era o crima... indiferent in ce forma il regaseam.

Pe la 18-19 ani eram la facultate. Fericita ca am scapat de stresul Bacalaureatului, am inceput sa socializez mai mult si in general sa imi largesc orizonturile. La scurt timp m-am angajat, iar timpul pentru mine incepea sa fie tot mai putin; undeva pe drum, in perioada asta, mi-am pierdut si interesul fata de carti si informatia utila. Citeam doar pentru examene, dar si atunci ma bazam pe faptul ca pot sa scriu ceva pe o lucrare fara sa invat. Un strop de superficialitate combinat cu setea de libertate m-a indepartat usor de esenta mea. Preluam multe idei, insa cu siguranta nu le intelegeam cu adevarat.

Trei ani mai tarziu m-am trezit realizand ca sunt atat de confuza incat nici macar nu stiu care mai e culoarea mea preferata. O intrebare atat de banala la care aveam doua raspunsuri: unul veridic (s-a dovedit a fi cel real in timp) si celalalt - cel la care ajunsesem sa ma raportez in tot acest timp. Raspunsul care dadea "bine" si construia o imaginea care imi placea. A fost un moment in care am decis sa vorbesc mai putin si sa ascult mai mult. Aveam din nou o sete nebuna dupa carti de autodezvoltare, conversatii lungi si filozofice cu oameni de la care puteam sa "fur" cat mai multe. Fiecare gura de aer era traita si eram bucuroasa de fiecare iesire in mijlocul naturii - incepusem sa adun cate o piatra (sau scoica) din fiecare destinatie pe care o bifam si descopeream incet, incet ca ideile preconcepute te priveaza de experientele frumoase.

Calatoria mea nu s-a sfarsit nici macar acum; dar stiu ca m-am schimbat. Nu mai reactionez atat de usor si cred ca am un gram de rabdare in plus. Nu ma mai grabesc nicaieri. Vad si inteleg oamenii altfel (most of the time), iar concluziile nu mai sunt aceleasi. Am renuntat la unele copilarii, desi inca imi face placere sa fac prostioare in rand cu cei mici. M-am impacat cu gandul ca daca gresesc nu se termina lumea, dar in acelasi timp ma uimesc chiar si pe mine atunci cand fac ceea ce trebuie si nu pun orgoliul pe primul loc.

...Dar cireasa de pe tort, stiti care e? Ma uit cu placere la emisiunile politice... E clar, nu-i asa?! Imbatranesc.

Imi place sa caut si sa gasesc oameni care sa ma inspire prin ceea ce scriu in spatiul lor virtual. Fie ca povestesc ceva real sau ca dau frau liber imaginatiei, cei care intr-adevar imi captiveaza atentia sunt ascunsi in marea de bloguri in care ma scald zi de zi. Uneori sunt precum un pescar; imi intind firul unditei dupa prada si visez cu ochii deschisi la "cina" perfecta - in cazul asta, creierasul meu fiind cel care devoreaza. Rand cu rand, click cu click.

Oamenii remarcabili (pentru mine) ajung in blogroll, iar daca in timp continua sa imi gadile "papilele gustative", raman... altfel dispar. Stiu, e oarecum urat din partea mea, insa daca nu fac asta, daca nu caut mereu ceva nou, ce sens mai are imensitatea internetului?

Doar ca acum incerc sa nu beau mai mult de 2 cafele, atunci exageram :)).

P.S. E totusi un progres, mai ales sa am renuntat la Cola.
P.P.S. Ma gandeam astazi la serviciu ca sunt dubios de calma de cateva zile, desi doza e aceiasi... apoi mi-am adus aminte de bici. Acolo se duce energia mea... dap, inca n-am renuntat. Ma antrenez pentru Camino :))

A sunat ceasul la 6:30 si am zambit, mi-am amintit ca mi-am luat doua zile libere. M-am ridicat din pat, am deschis usa de la balcon si m-am asezat din nou in asternuturile calde. Lovely!
Dilema era daca sa ma trezesc tot asa de dimi sau sa lenevesc; am decis sa profit de timpul asta liber si de faptul ca orasul nu e asa aglomerat in orele diminetii. Imi doresc sa merg in Piata Sfatului la ora 09 si sa sorb o cafeluta pe o banca... nu la masa unei terase. Sa stau in adierea vantului, cu castile in urechi si sa stiu ca n-am nimic de terminat. Deci maine dimineata sar peste micul-dejun, iar azi o sa pierd vremea in cele mai inventive moduri posibile! :))

Later edit: E buna cafeaua si la 11 :D

Caut fericirea in trecutul meu si pot sa enumar cateva momente depline. Unele de durata, altele efemere, unele intense. Toate au aceeasi aroma, dar gust diferit. In prezent, fericirea isi gaseste radacinile in secundele care se scurg zilnic si care au inceput de mult sa contureze o traire perfecta si unica.

Uneori fericirea te gaseste cand te astepti mai putin. Trebuie doar sa iti ingadui sa fii liber, sa iti asumi ce simti, sa zambesti, sa traiesti frumos si mai ales... pentru tine, iar cei ce te iubesc te vor urma.

De dimineata m-am trezit ca intr-o vineri - lenesa si cu gandul la weekend. Am aprins televizorul si m-am uitat pentru cateva minute la emisiunea Superhomes: A Question of Taste, apoi mi-am facut o cafea in mega-cana pe care o detin. Parca as mai fi stat in pat... macar pana la 09.

Casele prezentate m-au dus cu gandul la o pozica pe care o am din concediu. Nu mai retin daca eu am facut-o sau nu... dar imi aduc aminte restaurantul si modul in care am zambit in momentul in care mi s-a aratat incaperea. Era atat de zen, naturala si simpla... dupa cum puteti observa si voi:

 

Mi-ar placea o casa in genul acesta.

De o saptamana vreau sa scriu despre Camino si vad ca Brylu mi-a luat-o inainte... iar eu, care credeam ca subiectul asta o sa fie unul SF pentru multi... tz tz.

Camino este un pelerinaj celebru care a fost facut in nordul Spaniei secole de-a randul. Se spune ca "El Camino" se asterne sub Calea Lactee si urmeaza liniile de forta magnetica ce reflecta energia primita de la acele asezari de stele de deasupra lui. Aceasta energie vibreaza la o frecventa foarte inalta si, atunci cand este experimentata de o constiinta umana, induce claritate in gandire, o traire deosebita a unor experiente prezente si trecute, activand in acelasi timp amintiri de mult uitate. Suna interesant, nu-i asa? Pentru mine a sunat inca din prima clipa.

Intr-o sambata, in urma cu vreo luna, ma uitam la TV si am vazut-o pe Mihaela Tatu dand un interviu. Nu sunt un fan, insa subiectul mi-a captat atentia. Am ascultat cum isi descria calatoria pe El Camino Santiago de Compostela si mi-am dat seama ca este cu siguranta o experienta inedita. Dar oare as putea sa fac asta vreodata? Vocile rautacioase (si nu cele din mintea mea!) spun ca eu ma plang si doar la o plimbarica, dar pe Camino... Bla bla...  

Revenind - dupa ce am stins TV-ul mi-a ramas ideea asta in cap, apoi am uitat-o. Intr-una din zile, dupa ce am venit la Brasov, ma plimbam cu sora-mea prin oras si am intrat intr-o librarie. Ghiciti peste ce am dat! O carte despre aceast drum - CAMINO - O calatorie a spiritului de Shirley MacLaine. Nu m-am putut abtine, am cumparat-o, iar in concediu am citit-o cu mult drag. Am trait fiecare descriere a autoarei ca si cum as fi fost acolo langa ea (cu mici exceptii cand se abera, iar mintea mea se desprindea de unele filozofii care nu erau in concordanta cu propriile idei... deh... de asta suntem diferiti!).

Mai jos, un video cu mai multe info. Ma tot gandesc daca o sa conving pe cineva sa faca asta cu mine... dar daca ei s-au hotarat, inseamna ca nu e imposibil! :)). Mai sunt oameni cu idei traznite!

Am citit un studiu care sustinea ca 66% din oameni sufera de aceasta fobie si se refera la teama de a ramane fara telefon mobil, mai exact la limitarea accesului la tot ce inseamna comunicare internautica. Majoritatea dintre noi avem mailuri de verificat, conturi de Twitter sau Facebook active, bloguri (yeah, very important stuff) - pe care le intretinem cu sudoare si pasiune chiar daca nu avem intotdeauna lucruri interesante de impartasit. De ce ne irosim timpul cu aceste automatisme? Poate din cauza ca e cel mai comod mod de a pierde vremea fara sa ne plictisim.

Zilele astea ma plangeam de ochi, imi erau obositi. Si pe buna dreptate - minim 8 h in fata PC-ului la lucru, inca vreo 2 pe acasa... plus ca butonez telefonul in fiecare minutel liber. Azi de exemplu am mancat in timp ce ma jucam Haunted Manor, iar de dimineata nu m-am ridicat din pat pana nu am citit ziarul. Sunt dependenta, iar faptul ca am un smartphone care imi ofera posibilitatea sa fac o groaza de lucruri... nu ma ajuta deloc. Dar cred ca ma resemnez. Am si eu dreptul la vicii, mai ales ca m-am cam lasat de cafea, Cola si junk food.

In ultimul an am citit despre zodii km intregi. O fac din pura curiozitate pentru tot ce se incadreaza in sfera asta, dar in acelasi timp sunt absolut constienta ca horoscopul nu inseamna o previziune/ descriere exacta a viitorului sau a unei persoane. Trebuie sa fii un pic limitat sa le iei asa cum se servesc si fara sa tii cont de propria personalitate, mai ales daca informatia o gasesti dintr-o revista glossy (such an ugly word).

Subsemnata e un Iepure (de Foc), un Sagetator, un Carpen, o Scoica, un Mac. Pentru un pic de distractie dati click aici pentru horoscopul european, chinezesc, druic, indian si floral. Plus: aztec si mayas. 

Concluzia mea e ca multe informatii sunt vagi si foarte putini oameni vorbesc pe subiect si cu directie. Recomand Steve Judd si Diana Garland - fac update-uri lunare pe canalele lor de pe Youtube si inca un site - Grupo Venus destul de ok realizat, dar care mi se pare ca se adreseaza persoanelor care au aprofundat un pic domeniul asta.

Have fun!

Eu inseamna nerabdare, schimbare, inseamna putere si incapatare, capacitate de a face orice imi doresc sa realizez. Inseamna incredere in unele zile si mai putina in altele. Inseamna munca si joaca in acelasi timp - pentru ca nu pot trai la tipar si nici nu cred ca pot fi ingradita in vreun fel decat daca imi doresc. Cand spun eu ma gandesc la fata pe care o cearta mama atunci cand vrea sa corecteze cate ceva, la un copil obraznic care poate fi cel mai profesionist sau sobru om in momentele in care situatia o impune. La o persoana care isi cunoaste limitele si stie ca daca nu se forteaza nu o sa se dezvolte niciodata. Eu inseamna un proces continuu. Fiecare caramida pe care o adaug temeliei primite de la parinti inseamna ceva - nu mereu ceva bun si niciodata prost din propria initiativa. Inseamna respect, inseamna un proiect pe care o sa il finalizez doar la multi zeci de ani in domeniu. Un proces caruia o sa ii duc dorul si pe care il voi transmite celor care imi vor mosteni genele si nu numai... Sunt cineva care iubeste detaliul si se pierde in el, dar care le pune cap la cap cu o viteza uimitoare atunci cand totul cade.

Eu nu inseamna go with the flow. Nu o sa imi doresc niciodata ce isi doresc majoritatea doar din simplu motiv ca mereu exista lucruri noi de descoperit si apoi altele... aici intra tot ce inseamna trend in ziua de azi, eu ma aflu mereu unde imi doresc, nu unde mi se dicteaza. Asta cred ca e cel mai important lucru in a fi cu adevarat un EU. 

Sunt deja multi ani de cand am o pasiune pentru propia fiinta. O fi si un strop de narcisim, dar mi-l asum si chiar il recomand intr-o oarecare masura. Imi aduc aminte ca aceasta curiozitate a pornit din pragul adolescentei si s-a materializat la inceput printr-o joaca: am descoperit testele de numerologie, psihologia si cartile de astrologie care ma descriau intr-un fel care uneori imi convenea, alteori nu. Oricum, mare importanta nu avea, eu oricum preluam doar ce vroiam, lucru pe care il fac si in prezent cu precizarea ca acum stiu daca vreun defect imi apartine. Acum am minimul de experienta, pe care pot sa bazez concluzia si sa compar fara sa construiesc o imagine de sine deformata.
In urma cu cativa ani nu-mi cunosteam limitele si nici macar acum nu am cum sa am o imagine de ansamblu, insa realizez ca singurele momente in care am "evoluat" au fost acelea in care m-am lovit de noi situatii si a trebuit sa imi pun mintea la contributie ca sa trec peste obstacole. Reinventarea e benefica si probabil ca o voi mai face de vreo cateva ori in urmatorii ani pentru ca in final, cui ii strica un refresh?
Aminteam de cateva moduri aleatorii prin care am inceput sa ma descopar inafara de trairile zilnice pe care altii le considera neimportante, tocmai pentru ca eu consider ca e mai mult decat corect sa acorzi macar o sansa unei idei anume chiar daca la inceput nu o intelegi. Daca nu experimentezi mintea ta va "vedea" doar intre punctele in care tu ai "plimbat-o", iar eu una nu optez pentru asa ceva.

La sfarsitului fiecarui an obisnuiesc sa pun in balanta tot ce am facut, sa analizez, sa trag concluzii. In plus, fac o lista, fie ea pe telefon, fie pe o hartiuta mica pe care o plimb mereu cu mine in portmoneu. Nu o citesc in cursul anului decat din intamplare, pentru ca desi arata ca o "to do list", nu traiesc cu presiunea ca mai am de bifat punctul 1 sau 8. Stiu foarte clar ce am de facut si in ultimii ani mi-am dat seama ca in general pana in septembrie realizez tot ce imi propun. Obiceiul asta mi l-am inceput prin 2006/2007, dar am luat o pauza anul trecut. Pe 2011 nu aveam planuri marete, insa s-a dovedit a fi anul pe care l-am trait la cea mai mare intensitate, un an atat de plin si satisfacator incat imi pare rau ca sunt asa aproape de finish.

Am calatorit. Am reusit sa vad locuri din Romania in care nu am mai fost. Mi-a ramas pe lista Maramuresul, dar o sa il rezolv pentru propria curiozitate. Am revazut Barcelona, m-am plimbat pe canalele Venetiei, m-am pozat la Graz, m-am semi-plictisit in Maribor, am gustat inghetata italienilor si m-am indragostit de multe genti din vitrinele magazinelor. Am urcat pe un varf de vreo 2270 m si mi-am potolit setea cu cea mai buna bere, ca mai apoi sa pornim iar la drum in sensul opus. Tot la capitolul asta, am renuntat sa vad Parisul cu o prietena din simplu motiv ca sunt romantica si nu vreau sa il vad cu ea, ci cu un el.

Am invatat ce inseamna sa fii dedicat, sa sustii si sa nu renunti.

Am schimbat .net pe .ro. Un loc pe care mi l-am dorit mereu in forma asta, un loc virtual, al meu.

Am crescut profesional si am acumulat o experienta frumusica in domeniu. Mi-am terminat masterul in Finante si am facut un curs de manager de proiect, care preceda altele in viitorul apropiat

Mi-am dat seama ca iubesc libertatea, ca independenta nu ti-o castigi decat langa oamenii care stiu ce sa iti dea si ce sa iti ia, cand e cazul. Ca nu e bine sa te fortezi sa devii ceva ce nu esti si nici sa muncesti la o masca sub care sa ascunzi puncte slabe.

Am legat prietenii noi cu oameni deosebiti, frumosi si pe gustul meu.

Mi-am recapatat curiozitatea si dorinta de a citi, de a observa. Nu-mi mai scapa nimic cu care intru in contact.

Mi-am depasit limite pe care inainte nu visam sa le calc. Poate din nestiinta, de frica sau din nepasare.

M-am maturizat, dar in acelasi timp, n-am uitat bucuria "jocului".

Am aflat ca pot sa o iau de la capat oricand.

Am realizat ca poti sa ai cel mai smecher telefon, sa conduci ultima masina, sa vizitezi tot globul, dar fara persoanele care conteaza, toate-s nule.

M-am trezit dimineata in concediu sa vad rasaritul si am descoperit ca lucrurile marunte, simple, care ne inconjoara zilnic sunt cele care ne aduc bucurie.

Lista poate continua... Cum ii spuneam ieri amicului meu, am avut timp sa ma gandesc la toate in ultimele 365 de zile.

Va doresc un an excelent, un an in care sa va descoperiti pe voi si tot ce va inconjoara.

P.S. Anii trecuti: 2009, 2010.

Aseara in timp ce altii se inghesuiau in supermarketuri cumparand ingredientul lipsa pentru friptura de miel sau erau in cautarea rochitei perfecte care sa se asorteze cu noii pantofi cu toc, pe cer apunea soarele. Lumina lui strabatea milioane de km si se reflecta in asfaltul ce serpuia in fata masinii, dandu-mi impresia ca il urmez. Parbrizul era brazdat de picaturi reci de ploaie ce se preligeau pe lateral, dupa miscarea sincronizata a stergatoarelor. Muzica rasuna si imi intiparea incet, incet, o imagine pe care mi-ar fi imposibil sa o las vreodata uitarii si un sentiment greu de descris in cuvinte.
Ma gandeam atunci la cati oameni vin spre oras urmarind soarele si cati din ei aleg sa traga parasolarul, ca sa nu ii orbeasca apusul? Si pe cati nu i-a speriat ploaia de ieri, alegand in casa si pierzand "spectacolul" cerului?

Oamenii fac alegeri diferite, uneori bune, alteori neinspirate si din comoditate sau poate pur si simplu doar din corectul motiv ca asa simt. Unii indraznesc sa iasa din cercul monotoniei si risca totul pentru ca stiu ca e momentul, altii sar toata viata pe circumferinta acestuia dintr-un punct in altul, cu falsa impresie ca schimba ceva... ca in final sa se regaseasca la aceeasi distanta fata de centru, mai nefericiti, mai obositi si mai confuzi. Indiferent ce aduce ziua de maine, n-am de gand sa mai pasesc inapoi vreodata pentru ca aici am apusuri, am muzica, zambete, pomi cu flori albe, infloriti pe marginea soselei si libertate.



Later edit :). Muzica incepe pe la 0:16, so... patience.

Mi-am dat seama ca de fiecare data cand vreau sa scriu ceva, ma opresc. Am un chef nebun sa tac. Sa fac ce am chef si sa nu mai impartasesc nimic, dar se pare ca starea mea si privirea spun multe chiar daca eu nu scot nici macar un sunet... Liniste, echilibru si energie. Astea-s cuvintele pentru care as consuma cerneala, astea-s feelingurile pentru care as plimba zilnic trollerul dupa mine, astea-s lucrurile care ma hranesc.

Nu stiu cand s-a produs declicul, dar stiu de ce s-a intamplat si ce efect are asupra mea. Vad asta in ce gandesc, ce aleg, ce fac sau ce nu fac. Ce spun, ce aprob si ce resping. Un fel de libertate pe care o descopar zilnic.

Acum stiu ca atunci cand mereu esti in cautare de ceva si nu ai idee ce lipseste, raspunsul e foarte aproape. Nu o sa il gasesti daca iti schimbi lookul, daca iti ocupi timpul vrand sa fii ocupat, daca iti setezi targeturi, daca pleci in concediu sa te relaxezi sau daca incerci un fel exotic de mancare. Fix 0 fara un pic de esenta.

Imi place libertatea, tot ce inseamna ea si vreau sa cred ca nu privez pe nimeni de sentimentul asta atunci cand vorbesc sau actionez. Si poate, uneori dau gres, insa mereu incerc sa indrept lucrurile. Incatusarea altei fiinte umane, fizic sau psihic nu se justifica. Gasesc o exceptie: delincventii, dar din punctul meu de vedere este o alegere voita. Consecinta unei crime o cunosc si totusi si-o asuma. Interesant e ca astia sunt liberi undeva in mintea lor...

Suntem invatati sa facem bine, insa nu gandim fiecare pas. Chiar si cei care vor sa fie corecti, buni crestini, fac lucrurile din obligatie. Pentru ca asa trebuie nu constituie un act liber. Traseul pe care il parcurgem este prestabilit, programat social si ca sa ne complicam, acumulam zilnic informatii how to do this and that. Cat de naturali am ramas? Ce vine din interiorul nostru? Ce se mai incadreaza in creatie proprie? Daca totul este la indemana, pe tava, de ce ne plangem ca nu mai avem inspiratie? 
Reversul medialiei: nici prea multa imaginatie nu e de bun augur, mai ales daca nu te incadrezi in tipare. Daca esti altfel, societatea te condamna sub voalul diplomatiei si celor 7 ani de acasa. Ajungi legat. Eu devin claustrofoba atunci cand ma gandesc la labririntul asta cu o singura varianta. 

P.S. Totul a pornit de la o poza si de la sambata asta frumoasa. M-am trezit de la 8:20 si ma bucur de fiecare moment. E o zi fara lista to do. Iar asta, pentru mine, inseamna libertate. 

Prietenii au dreptate. In momentul in care unul dintre ei iti atrage atentia asupra unui lucru pe care il faci/ traiesti/ spui, nu o face doar ca sa te enerveze, ci pentru ca ii pasa si stie ca nu e ok ce se intampla. De cele mai multe ori o sa o faca in mod subtil, incercand macar sa te faca sa-i analizezi ipoteza.

Povestind cu un amic, mi-am adus aminte ca niciodata nu ma menaja cand venea vorba despre subiectul X. Ma scotea din sarite si nu ii intelegeam atitudinea pentru ca eram subiectiva. Ce zicea era in contradictie cu viziunea mea asupra situatiei si nu concepeam decat un adevar, al meu. Of course.

So let's listen more carefully next time. Poate ca toti (ma refer la prieteni) ne vor binele, dar doar unii din ei vor avea curajul sa ne spuna adevarul. Oare pe care ii preferam?
Later edit: A friend.

Ne agatam de cele mai insignifiante lucruri din jurul nostru si le lasam sa ne zgarie. Suntem slabi, lipsiti de libertate. Mintea noastra nu mai viseaza, nu mai zboara, e ingreunata de prejudecati.

Imi aduc aminte o dupa-masa calduroasa. Eram in spatele blocului impreuna cu alti copii si ne jucam intr-o gradina. Ma dadeam cu bicicleta si am cazut pe o tufa de trandafiri (cu spini, evident). Lacrimi si mult dramatism. M-am dus urland la maica-mea, care m-a spalat si m-a dat cu o pudra, crezand ca ma linisteste si ma pune la culcare. Mda, in urmatorul sfert de ora am disparut din nou la joaca. Nu puteam sta in casa. Atunci profitam de fiecare minutel si ma gandeam cu groaza ca se face 22:00 si se impart pijamalele. Eram genul de copil care spunea: "inca 5 minute, te rog, te rog, te rog".

Timpul trece indiferent daca profitam de el sau doar il pierdem.

Vinerea trecuta am vrut sa ma duc la Coldplace, dar toti cu care am vorbit aveau ceva de facut. In final am ales varianta Old Friends, unde stiam ca vor fi mai multi prieteni. Trebuia sa ma duc la 9, iar cu vreo ora inainte mi-am gasit scuza perfecta: oboseala. Nu eram impacata. Dupa 30 minute de motaiala, m-am aranjat si am dat sms sa vad daca mai e scaunul valabil. Era dat, bineinteles, dar norocul meu e ca logistica nu e o problema in grupul nostru :)). Am stat la aer pana la miezul noptii, apoi o parte din noi ne-am dus la Oldies, unde am dansat si am cantat pana la 4 a.m. Cand am ajuns acasa eram chiauna de cap, dar multumita. N-am ratat jocul, si cat de aproape eram...

Am primit acum ceva timp o leapsa de la Mihaela, iar reactia mea la titlul acesteia (De ce e viata mea bestiala) a fost una restrictiva. N-am vrut sa scriu pe tema asta pentru ca nu consider ca am o viata bestiala si in nici un caz nu as alege cuvantul asta pentru a o caracteriza.

Viata mea e Frumoasa si cand spun asta o privesc per ansamblu. Sunt fericita. Am zile pline, satisfacatoare, obositoare, unele presarate cu nervi, altele cu zambete. Dar cel mai important lucru e ca stiu ca nu mi-as dori sa fiu in alti pantofi, desi uneori probez si alte modele. Decorul e singura variabila pe care o voi inlocui.
Nu-s perfecta, n-am doar calitati, dar ce am, e doar meu. Poarta amprenta mea. De la lucruri la cunostinte, la tot. Iar din aceasta cauza imi permit luxul sa fiu eu insami, chiar si in momentele de slabiciune. Prefer sa imi exersez imaginatia in alte domenii.

Nu sunt "calibrata" perfect, dar invat in ritmul meu. Deocamdata experimentez extremele sub numele de cod: Green.