Acum doi ani in Rhodos descopeream locul acesta si mi-am dat seama ca imi doresc o camera alba, flori verzi sau ca zapada.

Am chef de stat pe nisipul cald, in razele apusului. O fi de la primavara?!

De o saptamana vreau sa scriu despre Camino si vad ca Brylu mi-a luat-o inainte... iar eu, care credeam ca subiectul asta o sa fie unul SF pentru multi... tz tz.

Camino este un pelerinaj celebru care a fost facut in nordul Spaniei secole de-a randul. Se spune ca "El Camino" se asterne sub Calea Lactee si urmeaza liniile de forta magnetica ce reflecta energia primita de la acele asezari de stele de deasupra lui. Aceasta energie vibreaza la o frecventa foarte inalta si, atunci cand este experimentata de o constiinta umana, induce claritate in gandire, o traire deosebita a unor experiente prezente si trecute, activand in acelasi timp amintiri de mult uitate. Suna interesant, nu-i asa? Pentru mine a sunat inca din prima clipa.

Intr-o sambata, in urma cu vreo luna, ma uitam la TV si am vazut-o pe Mihaela Tatu dand un interviu. Nu sunt un fan, insa subiectul mi-a captat atentia. Am ascultat cum isi descria calatoria pe El Camino Santiago de Compostela si mi-am dat seama ca este cu siguranta o experienta inedita. Dar oare as putea sa fac asta vreodata? Vocile rautacioase (si nu cele din mintea mea!) spun ca eu ma plang si doar la o plimbarica, dar pe Camino... Bla bla...  

Revenind - dupa ce am stins TV-ul mi-a ramas ideea asta in cap, apoi am uitat-o. Intr-una din zile, dupa ce am venit la Brasov, ma plimbam cu sora-mea prin oras si am intrat intr-o librarie. Ghiciti peste ce am dat! O carte despre aceast drum - CAMINO - O calatorie a spiritului de Shirley MacLaine. Nu m-am putut abtine, am cumparat-o, iar in concediu am citit-o cu mult drag. Am trait fiecare descriere a autoarei ca si cum as fi fost acolo langa ea (cu mici exceptii cand se abera, iar mintea mea se desprindea de unele filozofii care nu erau in concordanta cu propriile idei... deh... de asta suntem diferiti!).

Mai jos, un video cu mai multe info. Ma tot gandesc daca o sa conving pe cineva sa faca asta cu mine... dar daca ei s-au hotarat, inseamna ca nu e imposibil! :)). Mai sunt oameni cu idei traznite!

La amiaza am iesit din birou sa imi cumpar ceva de mancare, iar in drum spre magazin mi-am dat seama ca n-am nici cea mai mica dorinta sa ma intorc. Mi se intampla des, mai ales cand conduc, sa vreau sa trag de volan si sa o iau pe autostrada in directia in care mi-as dori sa plec. Cat de frumos ar fi sa fiu atat de libera incat sa imi fac propriu program. E intr-adevar un motiv bun pentru incepe ceva pe cont propriu.

Nu ma intelegeti gresit, am un job care mi se potriveste, care ma tine in priza si imi aduce satisfactii, DAR nu pot sa nu mai uit dincolo de cusca si sa visez la aripi intinse, curenti de aer si peisaje noi. Yes, I am a dreamer.

De multe ori mi se intampla sa aud: te vei schimba/ esti naiva/ lucrurile nu-s asa simple. Creditele, intemeierea unei familii, responsabilitatiile pe care le aduc acestea te forteaza sa te conformezi. Sa intri in turma si sa astepti pensia... si sa ma sfatuiesti pe mine sa o las balta. Insa am avut norocul sa cunosc persoane care ar fi putut tine un discurs la 11even si nu 11 minute, ci 11 zile. Aceste persoane m-au inspirat si ma inspira zilnic... chiar si atunci cand sunt down. Pentru ca toti avem momente in care am zace in pat si ne-am inchide telefoanele, dar putini avem puterea sa actionam diferit. 

Citind ce am scris pana acum, imi dau seama pentru a nu stiu cata oara ca sunt un om norocos. De multe ori mi s-a dat sansa sa vad dincolo de banal, sa caut ceva mai mult decat mi se ofera si n-am nici cel mai mic gand sa renunt.

Pe malul marii sau pe un varf de munte. Sa fotografiez.

Concediule...
Ma imaginez pe sezlong, cu buricul sub soare si zambetul pe fata. AMR 35 de zile.
Deja ma apuca isteria :)). Iar wallpaper-ul de la birou nu ma ajuta...

Voi ce faceti vara asta? :)

Am lipsit. Ca de obicei, motivele principale au fost timpul si oboseala. Fiind o saptamana plina, am neglijat blogul, dar si persoanele din jurul meu. In mare nu am facut nimic nou si interesant, deci nu detaliez.

Nu pot sa-mi iau gandul de la Londra, iar cand nu ma gandesc la asta, ma imaginez cu burtica la soare in concediul de vara. Nu voi dezvalui locatia, vreau sa il las pe C. sa bloguiasca primul, eu am sifonat destul.
Cred ca daca as avea suficienti bani in cont, as lua o pauza de un an si as calatori. Oriunde. As incerca aproape toate mancarurile, as vizita toate locurile frumoase de care am auzit si pe care le-am vazut doar in poze, as schimba locatia la fiecare doua saptamani. Nu cred ca m-as plictisi sau mi s-ar face dor de casa. N-am avut sentimentul asta niciodata si am fost plecata pana la doua luni. As rezista si fara familie, doar sa am net si semnal la telefon. As pleca singura? Probabil ca nu, dar l-as corupe pe C. cu placere (tocmai l-am intrebat daca ar veni si a acceptat :))).
Iar visez cu ochii deschisi... dar nu-mi pierd speranta, poate o sa am posibilitatea asta cand o sa ies la pensie, chiar daca din cele 12 luni vom taia 10.

Later edit: cand iesim la pensie?