I write

Cu totii suntem artisti

In urma cu cateva saptamani, la redeschiderea salii mari a teatrului brasovean "Sica Alexandrescu", am urmarit un spectacol plin de umor si emotie - Caramitru si Malaiele / cate-n luna si in stele. Au fost doua ore din viata pe care le-am trait intr-un mod atat de placut, incat si la cateva zile dupa aceea, am rememorat cateva scene si nu m-am putut abtine sa nu caut o alta doza din ceea ce se pare ca a fost un drog. De la glumele celor doi artisti, la muzica (geniala) a lui Adrian Naidin... totul mi s-a parut perfect.

In dimineata aceasta, o poezie de-a lui Malaele mi-a readus pofta de scris:

A fost odata un om
Ce-a vrut... a fost un pic...
Si el acolo un om...
Un fel de... cum sa zic?...

Natura noastra condamnata,
Sa-ncapa in "a fost odata..."

... si mi-am amintit ca in urma cu cativa ani, de fiecare data cand aveam ceva in minte, imi transformam gandurile in strofe... acum ele se regasesc aici, asa cum ale altora raman in culorile tablourilor pe care le picteaza sau in notele muzicale pe care le canta.

Vreau la teatru!

Unwanted internet obsession

Iubesc internetul si nu vreau sa traiesc fara el. Face parte din viata mea, acasa si la lucru. Ma conectez zilnic si accesez site-urile/blogurile care imi plac, fara sa constienizez toti pasii. Pur si simplu, degetele tasteaza fara voia mea.

Acum vreo cativa ani, mi-am facut cont pe hi5. Din fericire pentru bunul simt, pe atunci nu exista atat de mult material pentru pitzipoanca.org. Imi placea sa pun poze, sa comentez si sa personalizez prima pagina. In scurt timp a devenit o obsesie. Din pacate, o obsesie stupida. Mi-am dat seama ca nu castig nimic, doar pierd timp, asa ca m-am decis sa-l inchid. Si cum era de asteptat, pana m-am dezobisnuit l-am mai activat de doua ori.
De cateva luni, am ajuns in aceeasi situatie. La fel, imi pierd mult timp uitandu-ma la diverse fotografii (de data asta profi) si ma enerveza la culme ca imi irosesc timpul asa (inca). In schimb, nu-mi consider blogul un lucru inutil. E amprenta mea. Scriu ce si cand vreau, fara sa o fac cu gandul la trafic.
Pe canapeaua mea rosie... nu ploua, nu ninge, nu imbatranesti, timpul s-a scurs, spatiu e delimitat de marginea canapelei si suntem doar noi. Noi si tastatura.

Back to Top