La amiaza am iesit din birou sa imi cumpar ceva de mancare, iar in drum spre magazin mi-am dat seama ca n-am nici cea mai mica dorinta sa ma intorc. Mi se intampla des, mai ales cand conduc, sa vreau sa trag de volan si sa o iau pe autostrada in directia in care mi-as dori sa plec. Cat de frumos ar fi sa fiu atat de libera incat sa imi fac propriu program. E intr-adevar un motiv bun pentru incepe ceva pe cont propriu.

Nu ma intelegeti gresit, am un job care mi se potriveste, care ma tine in priza si imi aduce satisfactii, DAR nu pot sa nu mai uit dincolo de cusca si sa visez la aripi intinse, curenti de aer si peisaje noi. Yes, I am a dreamer.

De multe ori mi se intampla sa aud: te vei schimba/ esti naiva/ lucrurile nu-s asa simple. Creditele, intemeierea unei familii, responsabilitatiile pe care le aduc acestea te forteaza sa te conformezi. Sa intri in turma si sa astepti pensia... si sa ma sfatuiesti pe mine sa o las balta. Insa am avut norocul sa cunosc persoane care ar fi putut tine un discurs la 11even si nu 11 minute, ci 11 zile. Aceste persoane m-au inspirat si ma inspira zilnic... chiar si atunci cand sunt down. Pentru ca toti avem momente in care am zace in pat si ne-am inchide telefoanele, dar putini avem puterea sa actionam diferit. 

Citind ce am scris pana acum, imi dau seama pentru a nu stiu cata oara ca sunt un om norocos. De multe ori mi s-a dat sansa sa vad dincolo de banal, sa caut ceva mai mult decat mi se ofera si n-am nici cel mai mic gand sa renunt.

Poate ca pentru unii dintre voi e prematur sa analizati anul in curs si sa faceti planuri pentru urmatorul, insa eu, un om al planurilor, incep deja sa "bugetez" viitorul urmatoarelor 365 de zile. Ma gandeam ca fata de unii ani, am crescut si am invatat multe. Am calatorit, am simtit, am experimentat si indraznit sa fac pasul cel mai greu - cel in afara zonei noastre de confort.

E greu pana inveti sa te responsabilizezi singur. Pana nu esti pus in fata faptului implinit, pana nu devii independent si nu simti un pic "greul"... realitatea nu e roz si nici pufoasa. "Greutatea" e relativa si fiecare o resimte diferit in functie de calitatile, aptitudinile si determinarea care zace in el. Eu fac lucruri pe care altii le gasesc dificile, iar altii se amuza cand le spun "maruntisurile" care m-au incomodat (citit speriat) la un moment dat.
Exemplu cel mai banal pe care il gasesc: mersul cu trenul. Na, pentru subsemnata, acest act era o chestie relativ noua. Desi nu m-am nascut in masina si stiam cum arata gara, nu aveam nici cel mai mic habar de tot ce se intampla acolo. Nu stiam sa citesc tabele, nu stiam care linie e a mea, in care tren sa ma urc, cum sa caut o calatorie spre o anumita destinatie etc... iar eu ma consider (si sunt!) inteligenta, dar cu toate astea tot m-am urcat intr-un alt tren. Norocul meu a fost ca-s sprintena si am realizat in ultimele 5 minute ca parca nu se leaga ceva :)). La fel de banal e si cu aeroporturile. Inainte eram in ceata doar cand auzeam: gate, check-in si transfer... singurul cuvant care imi placea era "duty-free" :D.

Ideea la care am ajuns cu toate astea e alta: increderea si atitudinea. Uneori face mai mult decat un sac de experienta. Nu e usor de dobandit si nici nu ai certitudinea ca ramane la acelasi nivel. Asta-i partea mai putin frumoasa, dar metoda "only forward, keep on pushing" aduce rezultate mereu.

P.S. Ar fi amuzant sa aud cateva banalitati si din partea voastra :). Indrazniti sa va aratati vulnerabilitatile? :))

Ai fost dispus vreodata sa risti totul pentru ceva in care crezi? Sa spui "all in" si sa fii deja impacat cu gandul ca daca pierzi, macar stii ca ai facut tot ce ai putut?

Acum cateva luni, cineva spunea ca "daca crezi pana la capat in sansa ta, cred ca trebuie sa fii ultimul care stinge lumina in intreaga cladire"; ideea asta mi-a revenit in minte si am realizat pentru a nu stiu cata oara ca ascunde un adevar stiut, dar pe care il trecem cu vederea de prea multe ori. E nevoie de dedicatie, rabdare si un pic de rezistenta la esecurile mici (sau mari) care preced succesul.