Clientul nostru, stapanul nostru?

Sunt de parere ca sintagma «clientul nostru, stapanul nostru» e (inca) luata de multi mot-a-mot si nu poate fi motto-ul unei firme care se respecta sau care isi respecta partenerii. Pot sa inteleg cum a aparut si de ce: pe vremuri cand o afacere insemna o croitorie, o bacanie, o frizerie etc. era normal sa incerci sa fidelizezi un client in acest fel, dar in prezent intr-o multinationala (sau nu numai) trebuie sa ai ceva mai multe atuuri cand iesi in piata.

Cati clienti, atatea necesitati. Nu sunt trasi la indigo si nu ii poti trata la fel, dar daca urmezi cateva principii de bun simt, in majoritatea cazurilor poti lega colaborari de lunga durata. Cand sunt in spatele biroului, reusesc de multe ori sa fiu mai flexibila decat sunt in mod obisnuit, sa imi pastrez mintea deschisa si sa nu ma cramponez la o procedura facuta de o minte umana incapabila de perfectiune. Atunci cand stiu ca putina inventivitate aduce profit, tind sa cred ca e mai bine sa nu aleg drumul scurt si batatorit. Ca sa citez un neamt cu simtul umorului: “daca mereu am fi spus nu putem sa facem X, inca am fi trait in copaci”. DAR, indiferent cat de mult imi doresc un client cu zambetul pe fata, incerc sa ii trasez niste limite si sa il formez dupa gustul meu pentru ca "asa cum il cresti, asa il ai".

Sunt clienti care ma suna si imi face placere sa vorbesc cu ei, sa colaboram si sa le gasesc solutii. Munca mea nu se rezuma doar la bani, iar ei apreciaza asta. Nu sunt un simplu executant care raspunde la mailuri sau la telefon, care ar face orice pentru incheierea unei vanzari... cu atat mai putin daca nu exista avantaje de ambele parti.

Imi e greu sa privesc cum unii se incapataneaza sa tina un client doar in amintirea vremurilor trecute. Portofoliul e un organism viu, iar din cand in cand, trebuie sa accepti ca e acest lucru e valabil si pentru cei care au facut odata parte din procentul 20%.