Sa nu mergi niciodata odata cu valul, incearca sa fii mereu pe el.
Asta era ce imi repeta unul din profesorii mei de mate. Era un tip cu un zambet imens, care traia cu intensitate fiecare cale spre solutia problemelor. Imi aduc aminte ca atunci cand se gandea la o rezolvare tragea din tigare ca un flamand, apoi expira imprastiand fumul in largul camerei. Veneam de la meditatii cu hainele imbacsite, mai rau ca dupa o noapte de club. Era un tip care locuia singur si avea o pisica la fel de stinghera ca el. Nu-mi aduc aminte sa o fi mangaiat vreodata. Statea cuminte si torcea, plictisita probabil de atata geometrie si algebra...
Am plecat de la lucru repetand faptul ca sunt plictisita, dar nu in sensul ca stau si ma joc Solitare, ci pentru ca imi dau seama ca vreau si astept cu nerabdare sa se schimbe mai multe lucruri. Prezentul e definit de rutina si singurul moment in care simt fericire e cand ma urc in masina si ajung pe autostrada. E ceva cu portiunea aia de asfalt, parca imi reda libertatea... pacat ca trebuie sa virez mereu la stanga.
Din pacate suna asa cum suna: real. Nimeni nu isi doreste cu adevarat sa fie doar unul din boii de la caruta.
Postări
Si eu aveam un prof de mate cam la fel. Tot singur, tot cu o pisica (pe care i-am facut-o cadou noi, elevii...)O fi acelasi, cine stie:D. Daca vrei sa mergi pe val si nu cu el, sansele ca sa gasesti pe cineva gata sa calareasca valul alaturi de tine sunt relativ mici. Nu sunt multi care se incumeta sa faca asta, si sa se mai si "potriveasca" cu tine. Un posibil rezultat este ca ajungi sa gandesti prea mult, singur, cu pisica compensand alaturi:)
RăspundețiȘtergere