E doar un fals. Un om care s-a folosit de tine. Tu ai invatat ca trebuie sa faci relatia sa mearga. Ca primul iubit trebuie sa devina si sa ramana sotul tau. Orice ar face, tu il vezi sfant. Il aperi in mintea ta si cedezi. Faci compromis, dupa compromis... How dumb, I say.
Din pacate multe femei aleg sa renunte la ele si se incapataneaza sa pastreze relatia de dragul copiilor, din comoditate sau pur simplu traiesc cu impresia ca "a lupta" inseamna iubire.
Mi-a spus: Dupa fiecare cearta imi era frica sa nu-l supar, cand de fapt eu eram indreptatita sa simt tot ceea ce simteam. Ma facea sa ma simt proasta, dependenta de el. Dar mi s-a umplut paharul. Inca imi pasa, dar nu mai pot.
M-a uimit atitudinea ei. Vorbea serios. Ii cunosc pe amandoi de cand eram mica si niciodata n-am banuit nimic. Ea nu a vrut sa isi faca viata de familie publica. A sperat si a ascuns tot ce nu se incadra in tipare. Ce mi se pare uimitor e ca fiica lor, o sustine. E un martor cu prea multe amintiri urate.
E ceva de invatat din asta? Este. Dar niciodata nu ne-au placut experientele altora... doar ale noastre.
Later edit: Don't get me wrong. Compromisurile sunt benefice daca exista si a doua persoana care cedeaza.
Postări
Atunci cand "cresti impreuna" ajungi sa te modelezi unul pe celalalt. Din interior fiind, e dificil sa vezi adevarata dimensiune a unei relatii. Daca nu stai foarte bine cu comunicarea este si mai complicat. Si cel mai important este ca atunci cand iti definitivezi personalitatea (depinde de la persoana la persoana), este foarte probabil sa realizezi ca ai pe cineva langa tine care nu corespunde cu ceea ce iti doresti de fapt de la viata. E indicat sa reusesti sa iti dai seama la timp. Scutesti bani de divort, copii chinuiti, nervi si alte lucruri stupide pentru o societate civilizata cum ne pretindem. Deseori insa, anii petrecuti impreuna si obisnuinta de zi cu zi te fac sa bagi capul in nisip si sa te minti ca nu sunt mari probleme. Fiecare are dreptul sa aleaga:)
RăspundețiȘtergere"Compromisurile sunt benefice..."
RăspundețiȘtergereCompromisurile (mai mult sau mai putin importante si/sau semnificative) sunt QUASI-INDISPENSABILE pt realizarea unei vieti de cuplu implinite si armonioase; acestea joaca acelasi rol pe care il joaca rodajul pt piesele aflate in contact cand sunt in miscare reciproca (netezesc "asperitatile" care stanjenesc buna functionare a ansamblului) caci este EXTREM de putin probabil ca cei doi membri ai cuplului sa reprezinte fiecare pt celalalt complementul perfect care sa nu mai aiba nevoie de adaptari.
Nu-i mai putin adevarat ca un rol FOARTE important pt a evita necesitatea alterarii prea accentuate a caracteristicilor individuale ale membrilor cuplului il joaca SI corecta alegere a partenerului, astfel incat adaptarile necesare sa fie minime.
Pe de alta parte, nimeni inafara impricinatilor nu este indreptatit sa judece situatia in numele acestora si sa decida pt fiecare din parteneri CAND anume "e destul", s-a depasit limita tolerabila si relatia - daca nu se schimba - trebuie sa inceteze. Aceasta limita este o caracteristica strict individuala, si MAI MULT decat atat, pt fiecare individ mai este influentata SI de imprejurari: de simtaminte (mult mai multe ii tolerezi cuiva de care esti indragostit/a decat cuiva indiferent, si pe de alta parte esti totodata SI mai pretentios/oasa fata de acesta, la anumite alte "capitole"), de antecedente (dupa o relatie "ratata" din cauza nepotrivirilor esti mult mai putin inclinat spre toleranta fata de "defecte" similare in relatia urmatoare - caci orice nepotrivire este pe buna dreptate considerata in interiorul cuplului a fi un defect), etc.
Si - ATENTIE! - partenerul ideal al cuiva este NU o persoana cat mai apropiata de perfectiune, ci cea care este cat mai apropiata de a fi complementara celuilalt partener. Un exemplu pe care eu il consider pertinent este faptul ca este greu de imaginat un cuplu mai potrivit decat cel intre un sadic si o masochista (sau invers), desi niciunul dintre acestia nu prea e un partener "meritoriu" pt alt tip de persoana.