Fiecare gand pe care il scriu aici, e inspirat din ceea ce mi se intampla, din ce aud, ce vad, iar postul acesta nu face exceptie. Astazi am atins un anumit prag, sa-l numim target, pe care de cele mai multe ori chiar daca incerc din rasputeri sa-l trec, n-am cum. Stelele nu se aseaza asa cum as vrea, dimpotriva, ma privesc si se kk pe ele de ras. Nu vreau sa afirm faptul ca oricand de mult as incerca, daca nu am noroc nu am nici sanse - pentru ca ar fi o prostie, dar nici nu vreau sa imi hranesc ego-ul intr-un mod ireal.
Cam cati dintre noi se lasa oare, prada acestei tentatii? Ne-au murit laudatorii? S-au am devenit atat de disperati in a ne construi o imagine puternica si o incredere in sine, incat orice reusita e buna de trecut pe lista?
Unii oameni muncesc o viata intreaga pentru tot ceea ce au, iar altii primesc multe pe tava. Si nu, nu dau ca exemplu pitzipoanca mioritica, ci individul cu noroc. E o diferenta. Acesta nu se vinde.
The paradox of insular language
Acum un an
Postări
Feedback-ul tau