In urma cu ceva ani, mi se spunea ca trebuie sa imi gasesc echilibru in mine. Nu in ce ma inconjoara; si asta pentru ca mediul exterior este in continua schimbare. Am invatat asta si m-am tinut de "lectie" o perioada destul de lunga, insa de ceva timp am observat ca mai calc si stramb :). Starea de egoism si individualitate nu e neaparat un mod de viata pentru mine si desi e benefic din unele puncte de vedere, nu iti aduce mai mult decat ceea ce oferi... o forta egala cu efortul pe care il faci pentru cei din jurul tau.
Observ oameni care muncesc peste limita acceptata de majoritatea dintre noi, care se dedica acolo unde satisfactia le este garantata, unde lucrurile sunt clare... si renunta la micile placeri ale vietii. O plimbare de mana cu persoana potrivita, o limonada pe terasa cu prietenii sau o dupa-masa cu propriul copil raman in urma altor prioritati. Targetele, cuceririle si aprecierea din partea altora devin o resursa de energie care le umple golul atunci cand sunt inconjurati de oameni, insa dupa fiecare sedinta/ conferinta/ party vine si momentul in care se pun in pat. Iar momentele alea in care stau cu ochii inchisi asteptand sa adorma s-ar putea sa ii bantuie... iar atunci aleg sa munceasca mai mult. E si asta un soi de terapie! Sau poate ca e un stil de viata, insa nu e facut pentru multi dintre noi.
Nu ai cum sa le ai pe toate, iar daca incerci sa grabesti lucrurile sau sa impaci si capra si varza nu iese nimic calitativ... mai ales cand iti faci un scop din asta. Mi-am dat seama ca unele lucruri se intampla independent de ceea ce ne dorim. Daca inainte ma incapatanam sa conserv momente in timp fara sa realizez ca asa renunt la eventuale oportunitati, acum pot sa accept si un deznodamant diferit de cel cu care am pornit la drum.
Totul a pornit de la asta: You can have it all; you just can't have it all, all at once. - Oprah.
Postări
