My soul band :).

Trec de la teorie (texte motivationale), la practica. Astazi am primit mailul de mai jos de la Tudor si am spus: why not? :)

...de ce va scriu de fapt... maine, vineri, 26 nov, ora 19:00 ne intalnim in Supporter (bdul Victoriei) pentru a discuta de proiectul "Darul meu pentru Craciunul lor" ce-l vom incepe saptamana viitoare.

Pe scurt, bloggerii ce vor sa se implice in proiectul asta vor presta niste servicii pe care nu sunt obisnuiti sa le faca (taximetrie, bucatar, chelner etc) pentru a strange cativa bani ce vor fi baza unor cadouri ce le vom imparti unor copii nevoiasi. Pana acum sunt 20 de bloggeri doritori trecuti pe lista, asteptam si altii.

Vineri, ora 19:00 - Supporter

Tudor St. Popa

www.cemerita.ro

 See you there :)

"If everyone is thinking alike, someone isn't thinking." George S. Patton

In perioada asta, din cand in cand, o sa scriu texte motivationale. Unele sunt inspirate direct din experienta mea, altele din ceea ce citesc.

Cat de greu e in ziua de astazi sa ai o coloana vertebrala, sa spui ceea ce gandesti, sa fii sincer, sa lupti pentru ceea ce iti doresti? Undeva, in mansarda, un pitic iti sopteste "nu poti face asta", "nu o sa reusesti", "nu esti suficient de bun, de frumos, de destept"... el trebuie sa isi faca norma zilnica si daca il lasi, te va infrange.

Nu cauta confirmari de la cei din jur. Ei nu te cunosc. Tunde-te daca ai chef, vopseste-te, cumpara-ti bocancii cu tinte sau camasa sclipicioasa care iti face inima si zambetul sa creasca. Ei judeca orice nu se incadreaza in limite, orice nu e "cool" si iesit din comun. Nu poti trai facandu-le altora pe plac.

Consider ca toti suntem invingatori. In primul rand TU ai castigat marea cursa in fecundarea ovulului. O cursa in care concurenta nu facea referire la un oponent, ci la milioane. 

Ai incredere in tine, indrazneste, experimenteaza, dezlipeste-te de restul si mareste-ti zona de confort. Nu fi imbufnat, fa lucrurile cu pasiune.

P.S. Am fumat iarba in week-end si-s mandra de mine :)). Mai am cateva idei, dar o sa le iau pe rand.

Te trezesti, iar gatul iti e intepenit. Poate e perna de vina sau pur si simplu ai dormit prost, dar pe parcursul zilei durerea persista. Devii irascibil. Oamenii te enerveaza in trafic, activitatiile de zi cu zi le faci din inertie, nu te mai bucuri. Ii vezi pe ceilalti cum rad in hohote, la un banc pe care nici nu-l consideri suficient de bun. Mintea ta e plina. Sigh.

E seara, adormi, iar a doua zi scenariu se repeta. Trec saptamani. 

Cei apropiati observa ca nu esti in apele tale, dar tu negi. Te rastesti si te simti presat. Pur si simplu nu ai chef, vrei liniste. Petreci mai mult timp in lumea virtuala, decat cu prietenii, iar cand o faci, nu esti o companie prea buna.

Pierzi teren si mult mai tarziu, dupa cateva sedinte de autocompatimire iti dai seama ca nu mai esti la fel. Cine sunt acum? Intrebarea asta nu te ajuta. Raspunsul se aude vag, dar nu este suficient de clar ca sa-l si simti. 

Cand constientizezi tot, lucrurile incep sa se miste. Iti suni prietenii, iesi la cafea, dansezi, citesti, faci sport. Fortat. Nu esti inca natural, dar te simti mult mai bine. Nu iti mai pare rau ca ai ajuns aici, ci te gandesti la urmatoarea perioada si la ce poti imbunatati. Mintea e agera, iar replicile de convenienta se transforma in dueluri verbale (fara sange, bineinteles!). Zambesti. Esti din nou in viata. Esti tu. Vorbesti la singular si ai noi idei pentru viitor. Expresia "ce va fi, va fi", e inlocuita cu "stiu exact ce trebuie sa fac". Life is beautiful, you just don't know it yet forgot.

Vineri seara am trecut pe langa un restaurant. Nu ii stiam numele, nu stiam strada pe care se afla. Cladirea avea niste geamuri imense, prin care vedeam toata clientela. Femei si barbati, cu pahare de vin rosu in mana, relaxati si zambareti, isi tineau povestiile sub sferele de lumina care atarnau din tavan.

Mi-am dorit sa fiu acolo. Nu stiu de ce, dar l-am trecut pe lista locurilor pe care vreau sa le vad. A doua zi, am ajuns din nou langa el. De data asta mi-am notat datele: Restaurantul Baracca - Cluj, Str. Napoca.

Nu-i asa ca pare frumos? :D

Ieri la pranz, am fost la Muzeul de Arta din Cluj si mi-am luat 3 expozitii. Biletul intreg: 4.5 RON, iar pentru ca sunt studenta am platit 2.5 RON. It gets better: daca vroiam sa vad doar picturile, ma costa doar 1 RON.

In plus, am inteles ca 1% se duc in contul Crucii Rosii. Cred ca in 100 de ani, se aduna de o donatie decenta...

Faceti cumva Zumba? Cum e?
Detalii am gasit aici, dar vroiam si cateva pareri :D.

I toast for equilibrium. For every little thing. For love, hugs, memories. For past, present and future. For life. (HHW)

Astazi toti sunt imbracati ca ieri. Am impresia ca e marti, 09.11.
Ce sanse exista? :))

De trei ori pe saptamana, eu si vecinul ne sincronizam si ne stricam planurile unul, altuia. Eu ma grabesc spre job, el vrea sa parcheze. Mereu ne intalnim intr-un moment de maxima concentrare (pentru el) - cu ochii in oglinzi, volan stanga, volan dreapta pana reuseste sa o puna la milimetru... in fata scarii!!!
Aici apar eu in peisaj. Stau in fata blocului, blocata. N-am de gand sa cedez si sa o iau prin spate... asa ca isi muta masinuta, dar nu inainte sa schiteze o mica frustrare :))

Amuzant sau nu, tot nu inteleg ce vrea sa faca si de ce blocheaza intrarea cu atata minutiozitate.

De curand am citit o carte numita "Terapia prin ras" scrisa de Lenny Ravich. E o lectura usora, amuzanta si presarata cu intelepciune. Nu pot spune ca e o carte excelenta, insa mi-au ramas in minte anumite lucruri si nu din cauza ca informatia era noua, ci pentru simplu fapt ca tot ce s-a scris, a fost filtrat de umorul autorului.

Mi-ar placea sa va dau cateva citate si nu doar sa va povestesc, dar pentru ca sunt in stare sa incep 10 bancuri din 15, cu poanta, nu cred ca o sa am mare succes... iar cartea am plasat-o deja spre studiu.

Vreau doar sa va impartasesc ceva ce pe mine m-a uimit: in medie, un copil rade de 300 până la 400 de ori pe zi, iar adultii doar de 17 ori. Cam trist, nu-i asa? Prea multe oportunitati? :).

Aseara m-am dus impreuna cu o prietena sa cumparam un cadou pentru un bebelus. Dat fiind faptul ca era duminica dupa-amiaza, singurele magazine deschise, de profil, erau in Mall. De fiecare data cand ajung acolo, ma opresc la catelusi. Ma inveselesc cand ii vad, iar ieri, mai mult decat oricand as fi vrut sa plec cu unul din ei acasa.

In pozica, e febletea unei alte prietene. Numele lui e Sasha si cred ca e cel mai rasfatat din lume. Ultima lui "distrugere" a fost canapeaua cea noua si scumpa a stapanei. A inceput cu o marcare a teritoriului (if you know waht I mean) si a terminat cu o gaura sanatoasa in noul obiect achizitionat :)).

De fiecare data cand ei pleaca in concediu, cel mic, se imbolnaveste brusc. Cred ca de nervi. Acelasi lucru se intampla si atunci cand nu e bagat in seama, iar ea ii da atentie altui caine :D. Si totusi cireasa de pe tort urmeaza: scos la plimbare, prin parc, fuge dupa alta minge de blana si se ascunde in curtea unei case in constructie. Tipa il cauta si drept mustrare, il "atinge" peste fund. Reactia lui: puppy eyes si un schiopatat fake pana acasa :)).

P.S. V-am spus ca papa orice prinde? Pana si linguri de plastic. Iar daca il vezi la timp si incerci sa "salvezi", se enerveaza si inghite mai cu pofta :D.

Mda. Scriu din nou. Matinal, de data asta. O zi frumoasa va doresc. See u soon.