Today I write.

De fiecare data cand imi lipseste energia de bifa o noua zi cu un sens si nu doar pentru a mi-o arunca secunda cu secunda in trecut, as vrea… as vrea altceva. Nu e foarte zen din partea mea, dar stiam asta inainte ca tu sa o gandesti.

Eu nu caut raspunsuri pe raftul de biografii din librarie, intr-o noua revelatie a unui umanoid, intinsa pe doua sute de pagini… mi le dau singura. Mereu am avut impresia ca eu trebuie sa ii fac pe ceilalti fericiti, iar fericirea mea depinde de restul... Are si afirmatia asta un sambure de adevar, dar nu e atat de mare pe cat il vedeam eu.
Imi amintesc aproape tot. Prima amintire de cand eram mica si de care sunt constienta, e de pe la vreo 4-5 ani… stiam putine lucruri si cel mai enervant lucru care mi se putea intampla era sa raspund la intrebarea: ”Cati anisori ai tu?”.
Imi amintesc cand m-am pierdut la tara, cand fugeam din casa incaltata cu pantofii aia naspaaaa, care trebuiau aruncati de mult, dar ai mei nu ma puteau desparti de ei… cand purtam rosu in intregime, every single layer. I never was the pink type.
Am auzit ca fericirea nu e zgomotoasa, tace si se ascunde… Eu o aud. Nu mereu. Doar atunci cand vreau si de cele mai multe ori ma lasa vorbind singura…