Un oras anost, cu strazi gri si localnici care-si intorc privirea dupa zambetul lui. Curiosi de energia pe care o emana cand paseste jucaus peste craterele din trotuar, il urmaresc pana ajunge la semafor si se pierde in multime, apoi il zaresc din nou sarind pe liniile zebrei ca un copil. Un om nebun, gandesc majoritatea, rotindu-si ochii in orbite. Turistul traverseaza un bulevard pana ajunge in zona centrala, cumpara o apa plata si se aseaza pe banca. Cerul nu mai e albastru, se simte obosit si tot ce il inconjoara contrasteaza puternic cu ce i se citeste in ochi. O motivatie puternica si dorinta de a trai asa, acum.

Suna ceasul si inca stai culcat cu nasul in perna si plapuma in cap. Realizezi ca inca 5 minute au mai multa esenta dimineata decat seara. Alarma rasuna intre pereti si parca te zgarie pe timpan. Snooze nu e o solutie pentru ca telefonul e la o lungime mai mare de o mana si nu-l poti ajunge. Pfoai. Daca e si luni, viata ta pare brusc mai speciala decat a altora. Cafea, poate o felie de paine, niste cereale, un iaurt sau nimic. Nimic e in cazul in care esti in intarzaiere si trebuie sa fugi. Stomacul tau nu primeste nici in dimineata asta micul dejun.

Ajungi dupa birou, iar dupa cateva ore realizezi ca aranjezi scaunul, iti iei haina, cheile si pleci. Mai iesi la o poveste, o piesa de teatru, mergi la sport, iar duminica vine iarasi. S-a scurs si saptamana asta... intr-un final realizezi ca traiesti in rutina. Ca mereu te grabesti si fugi de parca ai avea un pitbull in spate.

Am decis sa respir mai profund. Sa aleg altceva decat ce am la indemana. Sa fac ce simt si ce vreau, sa ies sambata la amiaza si sa savurez o cafea irlandeza. Sa ma asez pe coltul barului, sa ascult muzica si vad roz. Sa schimb idei, sa apreciez, sa rad si sa ma intorc fresh in fiecare luni.

... primavara mea :)

P.S. Si a voastra? Inca o coincidenta.

Am crezut intodeauna ca fiecare persoana pe care o intalnesti si pe care ajungi sa o descoperi, aduce ceva cu ea si ia ca amintire o parte din ce reprezinti. Nu ma refer numai la cei cu care petrecem o importanta parte din viata, ci si la cei care joaca roluri secundare. De multe ori intreb, eu ce aduc? Daca m-ai auzit macar o data spunand asta, inseamna ca eu deja am furat multe de la tine.

Mi se intampla sa cunosc persoane care mi se par interesante, care s-au format intr-un mod placut, care transmit ceva mai mult decat un zambet si cunostinte. Chiar nu ma pasioneaza cei care rezolva integrale in cateva secunde sau imi expun istoria Romaniei pana in prezent, in schimb apreciez oamenii care imi atrag atentia, ma invita in lumea lor si ma lasa sa-mi aleg ce imi place. Ce poate concura cu increderea deplina?

Chiar daca nu constientizam, sau nu mereu, suntem un puzzle in continua schimbare. Primim piese cu care construim si dam la randul nostru replici din ce avem deja pe masa. Sansele sa ajungem la aceeasi imagine sunt mici, insa din cand in cand descoperim persoane care au o parte din piesele de care avem nevoie si sunt dispuse sa ne ofere si noua cate o copie. Nu cred ca terminam vreodata jocul asta, mereu vom dori sa ne extindem, insa eu recunosc persoanele care mi-au si imi nuanteaza puzzelul. Tu poti face asta?

Acesta este un post dintr-un ciclu de postari "borrowed", ales de subsemnata cu grija. Creeaza imagini, se asociaza foarte bine cu muzica si porneste de la o poveste reala, prelucrata de Dorian intr-un mod de apreciat.

Prima gura de aer am luat-o in decembrie, dar pentru asta niciodata nu m-am considerat un om al iernii. Nu ma impac prea bine cu frigul sau cu fulgii (mai ales de cand port ochelari). Sau cel putin asta era impresia mea, pana de curand...

Imaginea seamna mult cu ce vedeam printr-un geam dreptunghiular, de pe marginea unei canapele. Stateam cu capul pe bratele incrucisate, la caldurica si visam. Urmaream cum cad fulgii, si se contureaza tot mai clar pe fundalul verzui-inchis al brazilor. Am stat asa vreo 10 minute...

Zilele astea a nins si mi-am adus aminte de momentul ala. Acum bucatelele de zapada imi par inofensive si nu cred ca e din cauza lentilelor de contact, cred ca e altceva...

Tocmai am primit pe e-mail un link spre piesa In the year 2525 de la o persoana pe care nu o cunosc, dar ii multumesc frumos (mai ales ca a facut public video-ul).

P.S. Daca nu mai retineti, a inceput aici.

P.S.S. Blogul meu devine strict muzical, dar asa nu-mi pasaaaaaaaaaa :)).

Vroiam sa postez piesa asta de cateva zile... imi rasuna in minte si nu o pot pune pe pause :).

Later edit: Vama Veche - Epilog, Nu am chef azi, Vara asta...

Niciodata sa nu uiti... de inima ta...

Pentru ca am vazut Puricele din ureche si am ras din toata inima. De fapt, toata sala vibra, nu doar subsemnata.

Mai jos un trailer, desi nu surprinde nici 5% din atmosfera.

Si cateva secvente comentate...

Cand eram mica si trebuia sa impart dulciuri, nu eram niciodata multumita de ce primeam. Ma incapatanam, dadeam din picioare si ma refugiam in camera... asteptandu-i pe ai mei sa vina la mine, poate chiar sa ma recompenseze.

Intr-o zi tata s-a hotarat sa-mi dea o lectie. Nu a mai impartit egal, ba chiar mi-a luat partea. Cea mai trista zi pentru copilul din mine si cea mai importanta pentru adultul de astazi.