Gafe personale

Dupa cateva zile de amanari, m-am intalnit cu un prieten pe care nu-l vad decat rar pentru ca nu sta in tara si pe care il stiu de prea mult timp ca sa imi permit sa-l tot flituiesc. Pentru ca o fac. Periodic, cu nesimtire si in favoarea altor lucruri mai putin importante. Mereu am senzatia ca nu am timp... dar sesizez ca vina o am doar eu. De cateva luni incoace, sunt in priza de dimineata pana seara, iar de ziua mea am realizat ca nici macar timp sa raspund la telefonul personal nu prea mi-am facut. Seara la 8 m-am apucat sa sun inapoi si sa multumesc pentru urari, ceea ce mi-a dat un sentiment de amaraciune, de anormalitate. Incep sa traiesc"secolul vitezei" pe propria piele, dar cred ca-s alergica la el.

Revenind la prietenul asta, merg dupa el, parcam in Piata Mica, ne uitam unul la altul intrebandu-ne unde sa ne bem cafeaua si decid sa ne indreptam spre Lilly's - am eu o pasiune pentru simplitatea localului... (bine, fie, poate si pentru prajituri). Il intreb ce are in plasa de cadou pe care o lasase strategic in masina (gandindu-ma ca e pentru cine stie ce gagica noua) si spune: Haribo - asteptandu-se probabil sa mi se dilate pupilele la maxim, insa afirmatia mea: nu mai mancanc Haribo a venit socant de repede. Mimica fetei i s-a schimbat nitel si mi-am dat seama ca imi scapa ceva, dar tot nu m-am prins. Incercand sa isi revina, zice: ...si ciocolata. Eu continui: belgiana?, la fel de convinsa ca nu e pentru mine, altfel mi-as fi tinut gura cu ambele maini. El: nu, dar sper sa fie buna. Momentul s-a risipit si ne-am reluat povestile in jurul mesei, sorbind incet din cani. Dupa cateva ore de plimbareala prin oras, ne-am despartit. Eu primind cadoul si constientizand gafa...

Bineinteles ca acum nu m-am putut abtine si zic: hai sa gust doi ursuleti si observ ca delicatesa belgiana la care visam, e de fapt austriaca si cu martipan. Yummi... una din preferatele mele: Mozart.

P.S. Daca iti dedic postul asta, reusesc sa imi spal din pacate? :))