Era o dimineata de august ca oricare alta. Il asteptam pe colegul meu ca sa mergem impreuna la lucru. Tineam in mana o sticla de Lipton cu gust de piersica si priveam pe marginea cealalta a soselei. O duzina de oamenii in statia de autobuz, unul mai plictisit decat altul... isi cercetau pe rand ceasurile. Am strambat din nas gandindu-ma la tiparul in care ajungem multi sa ne incadram si m-am indreptat spre masina alba. Doua replici cu "neata" s-au petrecut, iar rotile au inceput sa se invarta. Muzica asta rasuna pe fundal... de atunci e inca in mintea mea. Ma intreb ce anume ma fascineaza atat de tare.
Intre timp a devenit un fel de soundtrack al unei calatorii anume. Daca inchid ochii revad autostrada, campul si imi dau seama ca sunt fericita.
The paradox of insular language
Acum un an
Postări
„O duzina de oamenii in statia de autobuz, unul mai plictisit decat altul...”
RăspundețiȘtergereCand produsul muncii este confiscat pe diverse cai (taxe aberante si multe,furt din bugetul statului, pierderi etc)oamenii nu pot fi decat plictisiti.
Faina Melodia :-)
Da, e cumva de inteles, avem suficiente motive sa fim imbufnati. Dar viata e muuuult prea scurta sa o traim asa. Eu refuz! :))
RăspundețiȘtergereHm...Imi aminteste o povestioara pe care am citit-o cindva si incepea exact ca aici,doar ca era o dimineata mohorita de toamna ,cu oameni cenusii intr-o statie de autobuz.Era dintr-o culegere de povestiri sf,dar singura chestie sf era ca tipul care era in locul tau putea citi gindurile.O poveste putin trista ,dar surpridea foarte bine natura feminina - la sfirsit fata ,cu toate ca il gasea foarte atragator,ii arde o palma si pleaca,lasindu-l perplex.
RăspundețiȘtergereCum probabil ca ai ghicit,citindu-i gindurile,se comporta si vorbea exact cum isi dorea ea :) ...se pare ca nu-i suficient sa poti"citi" gindurile unei femei ca sa si ajungi la ea