Anul trecut mi-am propus sa invat sa skiez. Am inceput in Paltinis, pe Arena Platos, iar prima zi pe skiuri a fost in ianuarie anul acesta. Varul meu a avut o rabdare de fier si s-a distrat de minune invatandu-ma "primii pasi". Dupa vreo 2 saptamani, am schimbat partia si mi-am exersat cazaturile. La vremea aceea nu-mi puteam inchipui o zi fara sa musc din zapada, insa astazi s-a dovedit contrariul.

Mi s-a tot spus ca e important sa ma indrume un instructor, iar de dimineata am urcat in Poiana si am inceput prima lectie oficiala. Au urmat doua ore in care am invatat sa imi pun skiurile in picioare in diferite conditii, sa le dau jos, sa fac plugul, sa fac viraje si cel mai important... sa exersez fara viteza. Tehnica, tehnica, tehnica. Postura e importanta de asemenea, plus ca exersand iti dai seama ca sportul asta poate fi facut cu o eleganta deosebita. A doua lectie va fi pe Postavarul, iar apoi voi putea merge si singura sa acumulez "km". Se pare ca am ceva talent ;;).

Sunt bucuroasa si mandra de progresele facute, in mod clar instructorul isi merita banii. Indiferent cat de bine intentionati sunt prietenii nostrii, un profesionist te poate corecta si din nefericire nu-l poti pacali... vede fiecare miscare executata gresit.

O sambata frumoasa!

In weekend am venit acasa si mi-am dat seama ca mi-a fost dor de Sibiu insa tot n-am avut senzatia ca as vrea sa raman, desi a fost ataaat de bine. Incepand de la mesele mamei si prezenta familiei, continuand cu plimbarile prin oras sau revederea prietenilor, am realizat ca imi place mai mult postura de vizitator/ musafir chiar daca ma tine pe drumuri.

In ultimele 72 de ore am fost tot pe picior de plecare si in mod miracolos am reusit sa prind trenul atat la dus, cat si la intorcere. Vineri am lenevit pana in ultimul moment si ca sa intelegeti ce inseamna asta, inchipuiti-va ca eram la coada de bilete (a treia) si in fundal se auzea: Trenul xxxx spre Sibiu pleaca de la linia 4. Va rog sa urcati in vagoane! Da, era cat pe ce! Astazi in schimb, m-am gandit sa fiu mai smart si sa merg putin mai repede, insa surpriza nu a intarzaiat sa apara. In fata mea erau cativa bucuresteni care se intorceau de la Artmania si ii auzeam vorbind ca nu se mai dau bilete. In cateva minute mi s-a confirmat faptul ca nu mai sunt locuri nici in picioare, dar tot am facut rost de bilet. Aproape trei ore am stat pe culoar, pe geanta, cu o carte interesanta in mana :)). Noroc cu ea! Partea amuzanta a fost ca unii s-au uitat ciudat la mine cand m-au vazut ca ma instalez cu atata naturalete pe jos, insa in 30 de minute au cedat si ei :)). Eram niste sardine in mizerie, iar eu am fost prima care a acceptat asta...

O seara frumoasa,

Tocmai mi-am inundat biroul cu cappuccino. Nu stiu ce e cu mine, dar sunt cam stangace de cateva zile.

Saptamana trecuta am inceput-o excelent. Era 8 dimineata, picura, m-am dat jos din masina si am pornit spre birou. Colega mergea in fata mea. Mult mai treaza si vesela, sare peste un melc pe care il si saluta, eu in urma ei nebagand in seama ce se intampla... CRUSH. Mda, l-am ucis. Cateva zile mai tarziu, tot pe alee, veneam eu alergand zglobiu. Al doilea melc si-a gasit sfarsitul. I knooooow! Jesus!

Am citit un studiu care sustinea ca 66% din oameni sufera de aceasta fobie si se refera la teama de a ramane fara telefon mobil, mai exact la limitarea accesului la tot ce inseamna comunicare internautica. Majoritatea dintre noi avem mailuri de verificat, conturi de Twitter sau Facebook active, bloguri (yeah, very important stuff) - pe care le intretinem cu sudoare si pasiune chiar daca nu avem intotdeauna lucruri interesante de impartasit. De ce ne irosim timpul cu aceste automatisme? Poate din cauza ca e cel mai comod mod de a pierde vremea fara sa ne plictisim.

Zilele astea ma plangeam de ochi, imi erau obositi. Si pe buna dreptate - minim 8 h in fata PC-ului la lucru, inca vreo 2 pe acasa... plus ca butonez telefonul in fiecare minutel liber. Azi de exemplu am mancat in timp ce ma jucam Haunted Manor, iar de dimineata nu m-am ridicat din pat pana nu am citit ziarul. Sunt dependenta, iar faptul ca am un smartphone care imi ofera posibilitatea sa fac o groaza de lucruri... nu ma ajuta deloc. Dar cred ca ma resemnez. Am si eu dreptul la vicii, mai ales ca m-am cam lasat de cafea, Cola si junk food.

Trebuie sa recunosc ca nu imi place sa fac sport dupa cum imi dicteaza cineva. Imi place libertatea de a alege cum imi consum energia si prefer sa ma plimb, sa ma dau cu bicicleta, sa urc pe un munte, sa inot, sa ma dau cu rolele, sa joc volei. Sunt mult mai deschisa la activitati de astea decat la sala.

Cred ca atunci cand nu faci ce iti place, vei renunta foarte repede, insa pe de alta parte dupa 8 h de munca in birou daca te misti inca 40 de minute inchis intr-o incapere... tot e mai sanatos decat sa mananci si sa te pui in fata televizorului.

De cateva luni bune merg la masaj si daca in vreo saptamana nu am minutele de relaxare, parca tot corpul ma doare. E clar o chestiune de obisnuinta si lipsa de activitate fizica. Maine va fi ultima sedinta si mi-am propus sa renunt in favoarea fitnessului si a alergatului prin parc, cel putin acum cat e cald afara. Azi am rezistat vreo 20 de minute, dar perseverez... am aflat si de o sala noua, veste ce nu putea veni intr-un moment mai potrivit. In plus, e la 2 minute de casa! Me happy.

P.S. Ma bate gandul sa imi cumpar bicicleta... si cred ca o sa o comit anul asta, ca prea ma tenteaza :)).

This is a very important chess rule, when you move your chess piece and let go, you're beyond the point of no return.  The move is final.  Now, if you move it to a square and keep your finger on top while pondering the genius or folly of the move, it's okay to backtrack and decide on a different move.  So be certain about your move before you let go!

Una din putinele reguli care imi plac.

Pe 2012 m-am hotarat sa invat sa skiez. De ce? Pentru ca vreau sa ma intorc in Italia sau Austria, dar de data asta iarna. Sa beau bere nefiltrata cu Jägermeister (desi cred ca nu o sa-mi placa) si sa merg la après-ski. Motivul este mai mult decat suficient. In plus, trebuie sa incep sa imi iau concedii si prin iarna...

Asadar, ieri dupa o tura de Mall/Hervis dupa echipament si cateva momente de soc la vederea pretului unei perechi de pantaloni de fas, m-am dus acasa linistita si am scos din dulap ceva cat de cat decent. Decizie cantarita de multe ori si in final luata extrem de gresit. Again, de ce? Pentru ca am ales o pereche de pantaloni negri de material in locul salopetei de fas (pe care am gasit-o la sora-mea, in final). Evident ca nici nu am ajuns bine pe partie si eram leoarca... Cred ca am cazut de vreo 10 ori prima data. Am ajuns jos plangandu-ma ca ma dor gleznele, ca imi tremura picioarele si (aproape) hotarata sa ma duc sa-mi iau un vin cald si sa zic: adiooooo!, dar incapatanarea si-a spus cuvantul, iar la a treia tura lucrurile pareau sa capete o logica, chiar si cand zaceam cu capul la vale si injuram de mama focului... Csiuuuuu!

Concluzia zilei e ca nu ma las... cred ca incepe sa-mi placa ;;). Iar daca nu o sa-mi placa, inseamna ca nu m-am dat suficient de mult... :))

La sfarsitului fiecarui an obisnuiesc sa pun in balanta tot ce am facut, sa analizez, sa trag concluzii. In plus, fac o lista, fie ea pe telefon, fie pe o hartiuta mica pe care o plimb mereu cu mine in portmoneu. Nu o citesc in cursul anului decat din intamplare, pentru ca desi arata ca o "to do list", nu traiesc cu presiunea ca mai am de bifat punctul 1 sau 8. Stiu foarte clar ce am de facut si in ultimii ani mi-am dat seama ca in general pana in septembrie realizez tot ce imi propun. Obiceiul asta mi l-am inceput prin 2006/2007, dar am luat o pauza anul trecut. Pe 2011 nu aveam planuri marete, insa s-a dovedit a fi anul pe care l-am trait la cea mai mare intensitate, un an atat de plin si satisfacator incat imi pare rau ca sunt asa aproape de finish.

Am calatorit. Am reusit sa vad locuri din Romania in care nu am mai fost. Mi-a ramas pe lista Maramuresul, dar o sa il rezolv pentru propria curiozitate. Am revazut Barcelona, m-am plimbat pe canalele Venetiei, m-am pozat la Graz, m-am semi-plictisit in Maribor, am gustat inghetata italienilor si m-am indragostit de multe genti din vitrinele magazinelor. Am urcat pe un varf de vreo 2270 m si mi-am potolit setea cu cea mai buna bere, ca mai apoi sa pornim iar la drum in sensul opus. Tot la capitolul asta, am renuntat sa vad Parisul cu o prietena din simplu motiv ca sunt romantica si nu vreau sa il vad cu ea, ci cu un el.

Am invatat ce inseamna sa fii dedicat, sa sustii si sa nu renunti.

Am schimbat .net pe .ro. Un loc pe care mi l-am dorit mereu in forma asta, un loc virtual, al meu.

Am crescut profesional si am acumulat o experienta frumusica in domeniu. Mi-am terminat masterul in Finante si am facut un curs de manager de proiect, care preceda altele in viitorul apropiat

Mi-am dat seama ca iubesc libertatea, ca independenta nu ti-o castigi decat langa oamenii care stiu ce sa iti dea si ce sa iti ia, cand e cazul. Ca nu e bine sa te fortezi sa devii ceva ce nu esti si nici sa muncesti la o masca sub care sa ascunzi puncte slabe.

Am legat prietenii noi cu oameni deosebiti, frumosi si pe gustul meu.

Mi-am recapatat curiozitatea si dorinta de a citi, de a observa. Nu-mi mai scapa nimic cu care intru in contact.

Mi-am depasit limite pe care inainte nu visam sa le calc. Poate din nestiinta, de frica sau din nepasare.

M-am maturizat, dar in acelasi timp, n-am uitat bucuria "jocului".

Am aflat ca pot sa o iau de la capat oricand.

Am realizat ca poti sa ai cel mai smecher telefon, sa conduci ultima masina, sa vizitezi tot globul, dar fara persoanele care conteaza, toate-s nule.

M-am trezit dimineata in concediu sa vad rasaritul si am descoperit ca lucrurile marunte, simple, care ne inconjoara zilnic sunt cele care ne aduc bucurie.

Lista poate continua... Cum ii spuneam ieri amicului meu, am avut timp sa ma gandesc la toate in ultimele 365 de zile.

Va doresc un an excelent, un an in care sa va descoperiti pe voi si tot ce va inconjoara.

P.S. Anii trecuti: 2009, 2010.

Dupa cateva zile de amanari, m-am intalnit cu un prieten pe care nu-l vad decat rar pentru ca nu sta in tara si pe care il stiu de prea mult timp ca sa imi permit sa-l tot flituiesc. Pentru ca o fac. Periodic, cu nesimtire si in favoarea altor lucruri mai putin importante. Mereu am senzatia ca nu am timp... dar sesizez ca vina o am doar eu. De cateva luni incoace, sunt in priza de dimineata pana seara, iar de ziua mea am realizat ca nici macar timp sa raspund la telefonul personal nu prea mi-am facut. Seara la 8 m-am apucat sa sun inapoi si sa multumesc pentru urari, ceea ce mi-a dat un sentiment de amaraciune, de anormalitate. Incep sa traiesc"secolul vitezei" pe propria piele, dar cred ca-s alergica la el.

Revenind la prietenul asta, merg dupa el, parcam in Piata Mica, ne uitam unul la altul intrebandu-ne unde sa ne bem cafeaua si decid sa ne indreptam spre Lilly's - am eu o pasiune pentru simplitatea localului... (bine, fie, poate si pentru prajituri). Il intreb ce are in plasa de cadou pe care o lasase strategic in masina (gandindu-ma ca e pentru cine stie ce gagica noua) si spune: Haribo - asteptandu-se probabil sa mi se dilate pupilele la maxim, insa afirmatia mea: nu mai mancanc Haribo a venit socant de repede. Mimica fetei i s-a schimbat nitel si mi-am dat seama ca imi scapa ceva, dar tot nu m-am prins. Incercand sa isi revina, zice: ...si ciocolata. Eu continui: belgiana?, la fel de convinsa ca nu e pentru mine, altfel mi-as fi tinut gura cu ambele maini. El: nu, dar sper sa fie buna. Momentul s-a risipit si ne-am reluat povestile in jurul mesei, sorbind incet din cani. Dupa cateva ore de plimbareala prin oras, ne-am despartit. Eu primind cadoul si constientizand gafa...

Bineinteles ca acum nu m-am putut abtine si zic: hai sa gust doi ursuleti si observ ca delicatesa belgiana la care visam, e de fapt austriaca si cu martipan. Yummi... una din preferatele mele: Mozart.

P.S. Daca iti dedic postul asta, reusesc sa imi spal din pacate? :))

Titlul postarii coincide cu numele proiectului in care m-am implicat in urma cu doua saptamani. Pe scurt, din comunicatul de presa: "în cadrul acestui proiect, 20 de copii vor primi cadouri din banii adunaţi de bloggerii participanţi la această campanie. 20 de bloggeri sibieni vor practica o zi întreagă o altă meserie decât cea pe care o fac în fiecare zi. Unii vor deveni taximetrişti, alţii barmani, alţii vor cânta pentru a aduna cei 50 de lei pe care şi-a propus fiecare să îi strângă. Din aceşti bani vor fi cumpărate cadouri pentru cei 20 de copii, dulciuri, jucării şi alte bunătăţuri ce le găsim deobicei în sacul Moşului. Cadourile vor merge spre cei mici în ultima săptămână înaintea Crăciunului. Banii strânşi de bloggerii sibieni vor fi adăugaţi celor oferiţi de sponsorii acestei campanii. 

Jobul meu: cateva telefoane, o oferta, o intalnire si un nou client. Undeva pe parcurs am inclus si serviciul contra cost.

SPONSORI: Carrefour – sponsor principal si gazda a evenimentului in care cei 25 de copii vor primi cadourile; Boromir – Moara Cibin, BRD – Groupe Societe Generale, IndSoft – Industrial Software, Printcenter si Smartgifts, Ambient, Editura Agnos, Muzeul Civilizatiei Populare Astra, Zdrovit.

PARTENERI MEDIA: Antena 1 Sibiu, Eveniment TV, Sibiu100%, Turnul Sfatului, Sibiul.ro, CityNews Sibiu, KissFM.

Trec de la teorie (texte motivationale), la practica. Astazi am primit mailul de mai jos de la Tudor si am spus: why not? :)

...de ce va scriu de fapt... maine, vineri, 26 nov, ora 19:00 ne intalnim in Supporter (bdul Victoriei) pentru a discuta de proiectul "Darul meu pentru Craciunul lor" ce-l vom incepe saptamana viitoare.

Pe scurt, bloggerii ce vor sa se implice in proiectul asta vor presta niste servicii pe care nu sunt obisnuiti sa le faca (taximetrie, bucatar, chelner etc) pentru a strange cativa bani ce vor fi baza unor cadouri ce le vom imparti unor copii nevoiasi. Pana acum sunt 20 de bloggeri doritori trecuti pe lista, asteptam si altii.

Vineri, ora 19:00 - Supporter

Tudor St. Popa

www.cemerita.ro

 See you there :)

Imi place libertatea, tot ce inseamna ea si vreau sa cred ca nu privez pe nimeni de sentimentul asta atunci cand vorbesc sau actionez. Si poate, uneori dau gres, insa mereu incerc sa indrept lucrurile. Incatusarea altei fiinte umane, fizic sau psihic nu se justifica. Gasesc o exceptie: delincventii, dar din punctul meu de vedere este o alegere voita. Consecinta unei crime o cunosc si totusi si-o asuma. Interesant e ca astia sunt liberi undeva in mintea lor...

Suntem invatati sa facem bine, insa nu gandim fiecare pas. Chiar si cei care vor sa fie corecti, buni crestini, fac lucrurile din obligatie. Pentru ca asa trebuie nu constituie un act liber. Traseul pe care il parcurgem este prestabilit, programat social si ca sa ne complicam, acumulam zilnic informatii how to do this and that. Cat de naturali am ramas? Ce vine din interiorul nostru? Ce se mai incadreaza in creatie proprie? Daca totul este la indemana, pe tava, de ce ne plangem ca nu mai avem inspiratie? 
Reversul medialiei: nici prea multa imaginatie nu e de bun augur, mai ales daca nu te incadrezi in tipare. Daca esti altfel, societatea te condamna sub voalul diplomatiei si celor 7 ani de acasa. Ajungi legat. Eu devin claustrofoba atunci cand ma gandesc la labririntul asta cu o singura varianta. 

P.S. Totul a pornit de la o poza si de la sambata asta frumoasa. M-am trezit de la 8:20 si ma bucur de fiecare moment. E o zi fara lista to do. Iar asta, pentru mine, inseamna libertate. 

Ne agatam de cele mai insignifiante lucruri din jurul nostru si le lasam sa ne zgarie. Suntem slabi, lipsiti de libertate. Mintea noastra nu mai viseaza, nu mai zboara, e ingreunata de prejudecati.

Imi aduc aminte o dupa-masa calduroasa. Eram in spatele blocului impreuna cu alti copii si ne jucam intr-o gradina. Ma dadeam cu bicicleta si am cazut pe o tufa de trandafiri (cu spini, evident). Lacrimi si mult dramatism. M-am dus urland la maica-mea, care m-a spalat si m-a dat cu o pudra, crezand ca ma linisteste si ma pune la culcare. Mda, in urmatorul sfert de ora am disparut din nou la joaca. Nu puteam sta in casa. Atunci profitam de fiecare minutel si ma gandeam cu groaza ca se face 22:00 si se impart pijamalele. Eram genul de copil care spunea: "inca 5 minute, te rog, te rog, te rog".

Timpul trece indiferent daca profitam de el sau doar il pierdem.

Vinerea trecuta am vrut sa ma duc la Coldplace, dar toti cu care am vorbit aveau ceva de facut. In final am ales varianta Old Friends, unde stiam ca vor fi mai multi prieteni. Trebuia sa ma duc la 9, iar cu vreo ora inainte mi-am gasit scuza perfecta: oboseala. Nu eram impacata. Dupa 30 minute de motaiala, m-am aranjat si am dat sms sa vad daca mai e scaunul valabil. Era dat, bineinteles, dar norocul meu e ca logistica nu e o problema in grupul nostru :)). Am stat la aer pana la miezul noptii, apoi o parte din noi ne-am dus la Oldies, unde am dansat si am cantat pana la 4 a.m. Cand am ajuns acasa eram chiauna de cap, dar multumita. N-am ratat jocul, si cat de aproape eram...

Am promis ca o sa postez, deci ma tin de cuvant! De data asta, doua intamplari stupide.

1. Zi de lucru obisnuita. Multe telefoane, multe persoane carora m-am prezentat etc. Dupa program, mi-am chemat un taxi intr-un mod foarte stupid:
- Alo? Buna ziua! AA ma numesc, sunt de la firma X (aici deja ma gandeam WTF?!!, de ce ma prezint?), va rog sa-mi trimiteti un taxi la adresa Y.
Sigur s-a gandit centralista ca-s mare smechera, ca sa citez pe cineva.

2. Vinerea trecuta. Zi obisnuita de weekend. Oldies, un pic de vin, oboseala din timpul saptamanii.
Stau ce stau si pana la urma ma hotarasc sa plec acasa. Stiam ca a doua zi de dimineata trebuia sa fac un proiect. Ma urc in taxi si incep:
- Un taxi pe... aaa... m-am incurcat! =)). Pe strada Z, va rog!

Creierul meu e in vacanta. De L-V dupa 6 si in week-end.

Anul trecut am fost pentru prima data la sala, dar nu m-am dus decat o luna. Saptamana asta am bifat de doua ori actiunea, inclusiv acum vreo ora. Am venit acasa ca un robotel teleghidat.

Sala este la 5 minute de mine, nu costa mult, iar doamna care lucreaza acolo este amabila si prietenoasa. Mai mult nu pot cere.
Azi m-am trezit pentru cateva minute singura si pentru ca nu reuseam sa deslusesc tainele unui aparat, dupa vreun minut de amuzament, un domn m-a intrebat daca ma descurc. Ce puteam raspunde? /:)
Ideea e ca eu vroiam un pic de asistenta, dar m-am trezit cu un antrenor. Timp de 50 de minute a avut grija ca lucrez fiecare muschiulet, ba mai mult, mi-a dat si cateva ponturi. Presimt ca ne vom mai intalni, la cum arata, cred ca e zilnic la sala... de vreo 20 de ani incoace!

E important sa-mi tonifiez muschii pentru ca in cativa ani nu o sa mai am avantajul tineretii, dar am un motiv ascuns pentru care vreau sa continuu: starea de bine. Inca de anul trecut am observat ca ma relaxeaza. Zambesc mai mult si sunt mult mai calma. Iar astazi chiar aveam nevoie sa ma resetez si sa fiu zen. Cei cu joburi probabil ma inteleg.

Week-end-ul trecut am fost invitati de niste prieteni la clatite, iar dupa ce am terminat desertul ne-am jucat pe Wii. Aceasta consola are un senzor care detecteaza miscarile corpului in timpul jocului (daca am inteles corect). Tot ce trebuie sa faci e sa tii in mana un accesoriu numit wii remote sau sa stai pe o placa (balance bord), iar miscarile tale vor fi reproduse de avatarul wii, pe ecranul tv-ului. Noi ne-am jucat baschet, hula hoop (f. funny sa-l vad pe C. miscand din solduri in halul ala :D) si table tilt.
Printre altele, am aflat ca am 31 de ani. Da, asta e varsta wii pe care mi-a dat-o placa dupa cateva teste. Bineinteles ca nu mi-a convenit si m-am hotarat sa reiau antrenamentul la sala.
A doua zi m-am dus la cumparaturi si mi-am cumparat training. Planul era sa incep de saptamana asta, dar am racit. Marti seara am facut prima data febra, iar miercuri la 13 am plecat de la serviciu. Aveam 39. Momentan stau in pat, ma tratez si tusesc ca un magarus. Sper sa imi revin pana luni.

Ba-bye!

Joi seara, la concert, C. m-a intrebat ce mi-as dori sa facem de V-day. Am raspuns: vita. Vreau sa imi gatesti vita! Cerut si primit. Aseara, impreuna cu inca doi prieteni, am gatit. Impropriu spus, "am", eu nu prea mi-am adus contributia. De data asta, Cali si d-l bucatar-sef Bobu au pregatit o friptura de vita cu sos de piper si sos Roquefort, iar Ancuta a facut salata. Nu pot sa va descriu cat de gustoasa a fost cina, dar am mancat la fel de mult ca baietii.

In dimineata asta, mi-am primit cafeluta la botic, am fost alintata, iar pe la amiaza mi-a adus ciocolata si un trandafir. Deci da, mi s-au indeplinit dorintele de Ballantine's Day.
Iti multumesc, iubitule!

P.S. Bobuuuuu! Mai vreeeau!
P.S.S. Am mai postat piesa asta, dar alta mai potrivita nu gasesc.

Saptamana asta a inceput cu o cafea la birou, a continuat cu doua examene, un concert El Negro, un meci de baschet ratat si o seara (cu prelungiri) in Oldies. Initial am planuit sa imi fac timp pentru blog, dar n-am mai reusit. Tentativa mea avea si un subiect, dar l-am uitat.
Nu-s nici obosita si nici mahmura. Am dormit 8 ore sanatoase si am visat ca aveam o fantoma in hol. Una naspa care insista sa ma sperie. Era o ea. Purta ochelari si avea un catelus. Da, stiu, acum pare amuzant...

Va doresc un weekend frumos si va las cu una din piesele pe care dansez cu placere.

Zile astea am fost unfriendly. Motivul: lipsa entuziasmului. Nimic nu mi-a trezit interesul si credeti-ma ca mi-am dat idei. N-am avut chef sa ies la cafea/bere sa-mi revad fostii colegi, n-am mai avut pofta de Cola (iar eu nu refuz niciodata un pahar), n-am vrut nici macar sa ies la cumparaturi (that was strange).
Am stat. Am pus in balanta tot ce am, ce imi mai doresc, am tras concluzii (preponderent pozitive) si tot nu am reusit sa-mi inteleg starea. Asa ca am facut ceea ce orice om normal ar fi facut: am lasat-o balta si m-am hotarat sa-mi fac planuri pentru 2010.

Anul asta a fost un an al experientelor, de tot felul.

Am calatorit. Revelionul trecut l-am petrecut la Amsterdam, in concediu ne-am dus pe Zakynthos, am fost in Germania la Coldplay si am vizitat Budapesta.

Am absolvit facultatea, m-am apucat de un master (in Finante), am facut pe profesoara, am schimbat 2 joburi, iar din 4 ianuarie incep o noua sesiune din punct de vedere profesional.

Am acumulat mult mai multa experienta la volan si n-am avut parte de incidente, nici macar pe locul din dreapta.

Am legat noi prietenii si am renuntat la altele. Mi-am dat seama ca nu toate persoanele sunt ceea ce par, iar uneori trebuie sa analizez de doua ori inainte sa imi fac o parere. Fie ea buna sau rea.

Am invatat sa ma organizez mai eficient, sa "mesteresc" in web 2.0 si sa-mi ondulez parul in timp record.

Mi-am dat seama ca sanatatea e foarte importanta. Atat a mea, cat si a oamenilor pe care ii iubesc.

Am avut pentru prima data animalute cu 4 picioare. Itzi 1 si 2. Doi pisoiasi cu personalitati diferite, dar care reuseau sa smulga un zambet oricui.

In mare, cam astea au fost capitolele pe care le-a incheiat subsemnata (cu gratie si fara regrete).
Va doresc un 2010 excelent! Un 2010 in care sa gasiti si voi barca potrivita, eu stiu sigur ca nu mi-as dori sa navighez in alta :).

Afara ninge linistit, eu stau sub paturica si-mi sorb cafeaua... iar singurul meu plan pe ziua de azi include o plimbare pe centru.
Life's good.
Pe la 2 ma duc dupa ochelari si apoi ata in Piata Mare sa-mi cumpar castane. Imi e pofta de mor...

Stiu, in perioada asta sunt un om extrem de ocupat si stresat, dar e placut sa lenevesti pana la 10 dimineata in timp ce altii fug la serviciu cu noaptea in cap.
La inceput ma simteam ciudat, eram agitata si aveam in mod constant senzatia ca uit sa fac anumite lucruri... dar acum pur si simplu ma bucur de libertate.
Libertatea de a-mi face singura planuri.

O zi frumoasa va doresc!