Acum doi ani in Rhodos descopeream locul acesta si mi-am dat seama ca imi doresc o camera alba, flori verzi sau ca zapada.

Daca in mod normal netul este un ingredient nelipsit din viata mea, de cateva zile stau departe de el (fortat). Dupa ora 5 incerc sa imi ocup timpul altfel. Observati cuvintele cu italic... sufar :), insa pe de alta parte, am descoperit ca fac mult mai multe daca nu sunt conectata. Lucruri utile, frumoase, relaxante, in natura.
Scurt exemplu: cititul. Am o noua carte de pe noptiera - Arta simplitatii - Dominique Loreau. Acolo am gasit un cuvant care mi-a trezit interesul.

Ikebana este concretizarea cea mai reprezentativa a cultului pentru frumos, prezent de-a lungul istoriei in universul spiritual japonez. Este aducerea vietii vegetale la dimensiunile unei incaperi, unei vaze. Aranjarea florilor este o expresie a vitalitatii, a competitiei neintrerupte dintre viata si moarte, o arta incarcata de simboluri care a devenit o parte indispensabila a interioarelor japoneze. Placerea pentru aranjarea florilor cauta sa exprime pacea sufleteasca, echilibrul din natura si al naturii cu omul. In aranjamentul florilor se urmaresc cateva reguli specifice si necesare cum ar fi forma imperfecta, neregularitatea, infatisarea simpla, saraca, dar in acelasi timp delicata, fragila...    

Un samurai putea sa fie preocupat de actiunile sale mai mult decat orice dar in acelasi timp putea gasi o mare satisfactie si liniste sufleteasca privind o modesta floare, intr-un tot atat de modest vas. Conceptia care-l ajuta pe vechiul samurai sa imbine viaţa de razboinic, tumultoasa si aspra, cu celelalte preocupari, il ajuta pe japonezul de azi sa se adapteze trepidantei vieti moderne. Sa muncească intr-un ritm fascinant, dar sa poata ramane netulburat si linistit ore in sir in fata frumusetilor naturii, a unui aranjament floral sau a unei cesti cu ceai.

Am un nou scop pe termen scurt, sa studiez japonezii :))
Va rog contemplati!

Duminica seara, plimbandu-ne printre rafturile de la Selgros, am observat pastele Cannelloni. De aici pana la a cauta reteta si a incerca acest fel de mancare, nu a fost mult:). Desi pe net am gasit mai multe variante, spre dezamagirea vegetarienilor, am ales sa testez varianta cu carnita si sos Bechamel.

Asadar, e nevoie de urmatoarele ingrediente:

• 10 paste cannelloni / cantitatea difera in functie de vasul in care alegeti sa gatiti
• 300 de grame de carne de vita tocata
• 1 catel de usturoi
• 1 ceapa
• 2 linguri de ulei de masline extravirgin / eu am pus ulei de orez
• 25 de grame de unt
• sare, piper, frunze de busuioc
• 100 de grame de parmiggiano proaspat razuit / eu am pus branza Cheddar
• 500 ml de sos Bechamel // eu l-am cumparat, insa se poate prepara 
• optional, aproximativ 150-200 de ml. sos de rosii proaspete sau din conserva, condimentata cu sare, piper si busuioc 

 Varianta originala a retetei o gasiti aici, eu am adaptat-o dupa nevoi si preferinte :).

Pregatirea ingredientelor

Calirea cepei si a usturoiului

Umplerea pastelor

Ultimele retusuri

Adaugarea sosurilor si a branzei

Proaspat scoase din cuptor :)

Bon appetit!

Hope you will enjoy it!

Am o bucatarie frumoasa in care din cand in cand ma mai joc de-a mastersefa. Uneori chiar visez la bucate perfect pregatite; de la antreuri, feluri principale mai putin traditionale... la deserturi delicioase. Mi-ar placea sa inovez si sa imi vad musafirii lesinati de placere, dar pana atunci raman cu picioarele pe pamant si imi exersez ciorbita de vacuta (singura care imi place foarte mult).

Astazi i-am declarat din nou razboi; cred ca e a 8-a oara de cand o incerc, dar niciodata nu sunt complet multumita. Ba nu nimeresc carnea care trebuie, ba pun prea multe legumite si ii trec gustul spre veggies, ba imi lipseste cine stie ce condiment. Stiu, am probleme adevarate... dar in final voi fi geniala. Geniala, am zis!

Cateva pozici ca sa ilustreze mai usor ideile din mintea mea :).

Later edit: Tocmai am terminat ciorbita! Pare a fi cea mai reusita... dar astept si alta parere maine :)).

Saptamana trecuta, undeva cam la ora aceasta, porneam spre Terrois - un wine-bar relativ nou din Brasov unde se organizeaza degustari de vin, expozitii de fotografie, lansari de carte, conferinte sau alte evenimente culturale. In fiecare joi de la ora 19, cu o rezervare in prealabil, te poti strecura usor in lumea licorii bahice, iar daca esti un newbie, asemenea mie... ai toate sansele sa fii fascinat.

Am stat cumintica la masa, am degustat cateva vinuri si am ascultat atenta conversatiile libere iscate intre reprezentantul vinurilor Abruzzo, presedintele Asociatiei Somelierilor si restul invitatilor. A fost interesant sa aflu cum poti "analiza" compozitia unui vin, aroma, culoarea, gustul etc. O experienta pe care o recomand, macar de curiozitate daca nu din pasiune.

Tot in cadrul acestui eveniment, am avut ocazia sa imi imprietenesc papilele gustative (pentru prima data) cu trufele, dar sa acumulez si ceva informatii generale despre cum se cultiva, unde, cum se culeg si de catre cine.

Mmmm... deja imi e pofta de un pahar de vin rosu si sec, just the way I like it ;).

P.S. Pozicile nu imi apartin, le-am furat de pe net... insa sper sa fiu scuzata! A fost pentru o cauza nobila :)))

De la sfarsitul toamnei 2012, sunt mandra posesoare a unei biciclete mult dorite.

Din nefericire, iarna a venit rapid si n-am apucat sa o folosesc, insa anul asta dupa verificarea "tehnica" am iesit cu ea la plimbare. Primul drum - un pic cam dificil pentru subsemnata - nu m-a "incantat" atat de mult precum credeam. Pedalam si ma gandeam ca trebuie neaparat sa ma reapuc de sala :)). 

De saptamana trecuta, m-am tot uitat lung la ea, iar ieri seara am iesit ca "fetele" prin oras si mi-am dat seama ca imi place la nebunie... aproape la fel de mult cat imi plac animalutele ;;). Astazi, fierbeam la lucru - vreau acasa! vreau acasa! - nu-mi statea mintea decat la ea. Zis si facut, mi-am definit un traseu de o ora, insa am prins gustul si am venit dupa doua :))). A fost prea placut ca sa nu profit de racoare si apus... In plus, am descoperit ca poate fi si utila. Ajunsa in zona pietei, m-am strecurat prin multime si am cumparat cate ceva proaspat... bun, bun, bun! Me happy :D.

Miercurea trecuta ne plimbam pe stradutele centrale are Brasovului cautand putina racoare  dupa o zi cu temperaturi ridicate;  la un moment dat conversatia ne este intrerupta de sunetul telefonului meu. La capatul firului – un bun prieten din Danemarca – imi propune sa vin la Sibiu in week-end ca sa ne vedem. Nu ii promit nimic concret deoarece nu planuisem nimic in sensul asta, dar ii spun ca ma gandesc si il anunt. Inchid, cantarim variantele, intrebam si alti prieteni daca sunt prin zona si ne hotaram sa plecam vineri dupa munca.

Joi dimineata, realizez ca avem o problema: cazarea. In oras era Artmania, totul rezervat, la ai mei eram prea multi pe metru patrat… asa ca incep un maraton al telefoanelor – de la pensiuni la hoteluri, de la 3 margarete la 4 stele :)). Intre timp, o prietena imi spune ca ei merg sambata pe valea Avrigului la o cabana si ne invita si pe noi. Realizez ca provocarea e si mai mare – cine iti inchiriaza doar pentru o noapte cand ar putea foarte simplu sa dea camera unora care vin si stau 2 nopti. Premisele week-endului perfect nu erau chiar cele mai bune… insa dupa vreo 11 telefoane si doua ore nemuncite, succesul se intrevedea.

Vineri ne echipam, plecam la drum si ne cazam. Doamna de la receptie ne intreaba daca dorim sa vedem camera inainte, ne uitam unul la altul, spunem „da” si dupa vreo doua culoare si trei scari, ajungem in fata usii. Spatioasa si curata, cu o baie mare, ne declaram multumiti. But waaait, tipa ne intreaba: ati luat cu aer conditionat? Mai schimbam o privire, zarim aparatul pe perete si raspund „da” din nou, dar cu jumatate de gura pentru ca nici macar nu mi-am pus problema ca ar trebui sa platim extra pentru serviciul asta… in Sibiu. Coboram sa completam fisa si aflam ca de fapt pretul gigantic nu contine decat micul-dejun. Aerul era inca 20 RON, nu de alta… doar ne aflam pana la urma intr-o tara in care costurile astea-s ridicate :D. Bineinteles ca nu avea sens sa ne zgarcim pe canicula, insa am avut grija sa abuzam de „generozitatea” gazdelor :)). Micul dejun – al campionilor – a fost decent… insa am papat mult mai bine in locuri unde nu m-as fi asteptat. Pana aici totul frumos, desi-s carcotasa :D…

Iesim in oras, cu stomacul lipit de sira spinarii, avem aceiasi surpriza: full peste tot. Luam Piata Mare la picior, Piata Mica, mai socializam cu oamenii, insa o ora mai tarziu eram la fel – morti de foame. Vorbim cu ceilalti prieteni, ei se opresc la Cotton, dar fara succes. In final ajungem pe terasa de la Vintage – care pentru mine a fost o surpiza placuta. Nu comentez nimic aici si nici sa am, nu vreau :)). Seara s-a terminat cu o plimbarica pe centru si cu vesnica discutie: Sibiu versus Brasov. Brasoveanu doar nu era sa laude Sibiul, desi ii placeeee… Pam-pam. 

A doua zi, mirificul mic dejun, o cafeluta cu prietenul de la care a pornit totul si pranzul la ai mei. Era 16:00 si deja ne intrebam cum mai papam si gratarelu’ de la cabana. Eh, ne-am sacrificat :D. Dupa cateva povesti, impreuna cu putina salatica, niste cartofi prajiti la ceaun si diverse bauturi… a alunecat usor :)). Duminica am vizitat Palatul Brukenthal din zona, am baut o socata, si ne-am intors acasa.

Concluzia: Never have plans for the future as you never know how things will turn out :)

Mi se intampla adesea sa ajung intr-un restaurant, sa comand si sa studiez mancarea. Ma intreb ce ingrediente contine, care a fost procesul de gatire si daca pot face acelasi lucru acasa. Eu in general cred ca e simplu :)), dar in bucatarie se petrec cele mai ample experimente (cel putin la mine).

Ieri mi-am cautat cateva retete de paste pe Good Food, iar azi am incercat una din ele: paste cu broccoli si migdale (20 minute). Rezultatul se poate observa in poze :).

Aveti nevoie de:

2 linguri de ulei de masline / eu am folosit de orez

1 ardei iute rosu fara seminte (sau doi dupa preferinte)

3 catei de usturoi feliati subtire

250 de spaghete / eu am optat pentru Fettuccine

300 g broccoli taiat in bucati

coaja rasa de la 1 lamaie / eu am ras jumatate din coaja

25 g fulgi de migdale

fasii de parmezan pentru servit 

Eu nu urmez cu sfintenie retetele si poate nu e chiar ok, insa de cele mai multe ori nu regret :P.

Mod de preparare:

Se pun pastele la fiert intr-o oala cu apa si sare / conform instructiuni, tinand cont ca in ultimele 4 minutele trebuie sa adaugati si broccoli in apa clocotita. In acest timp, se soteaza usturoiul impreuna cu ardeiul (la foc mic) pana se rumenesc, apoi se iau de pe foc. Pastele si broccoli se scurg bine si se pun in cratita, apoi se presara coaja de lamaie si migdalele. In aceasta faza eu le-am mai lasat pe aragaz pana le-am amestecat mai bine :).

Try it, it's easy.

Muzica pentru (noi) amintiri de vara.

 

Nu stiu daca mai sunt multe persoane care inchiriaza filme in ziua de astazi, insa eu am descoperit ca merita sa platesc o suma modica pentru un astfel de serviciu. Imi convine pentru ca e foarte aproape de casa, programul de returnare e pana la 11:00 pm (chiar si pe week-end), calitatea video/audio e buna, subtitrarea e mereu inclusa etc.

Saptamana trecuta am ales 4 dvd-uri, printre care si acesta pe care m-am hotarat sa vi-l recomand. Detalii prea multe nu va ofer, va spun doar ca o sa radeti cu pofta (eu cred ca ma auzeam pe tot palierul...). Umorul e asa... pe genul meu :)).

O alta varianta ar fi - Hope Springs - un film despre un cuplu casatorit de 30 de ani care se hotaraste sa participe la cateva sedinte de terapie dupa ce ea ajunge la concluzia ca prezentul nu o mai multumeste si ca nu mai e fericita. Nasol moment, dar destul de frecvent in viata de zi cu zi. Mi-a ramas ceva in minte: cum poti readuce magia inapoi daca niciodata nu a fost cu adevarat acolo?

Enjoy!



Anul asta a inceput printr-o petrecere frumoasa, o noapte in care am dansat cateva ore incontinuu, am ras si m-am simtit extraordinar. Nu putea fi mai perfect de atat :). 

Aseara, dupa cateva ore de odihna, am iesit sa vedem filmul Life of Pi. Primele scene se deruleaza intr-o bucatarie, adultul Pi povestindu-i unui autor canadian fragmente din copilaria lui din India. De la micile rautati indurate la scoala din partea colegilor, pana la momentul in care parintii se decid sa plece in America cu singura lor avere - animalele, baietelul indian iti capteaza atentia prin diversitatea de emotii prin care te indruma. Crescut intr-o gradina zoologica, intr-o familie care isi castiga traiul de pe urma acestui business, Pi este un copil care cauta sa invete si sa inteleaga tot ce il inconjoara cu o seninatate pe care nu si-o pierde nici macar dupa ce ramane captiv in imensitatea oceanului Pacific cu un tigru bengalez, o zebra, o hiena si un urangutan. Noutatea, daca mai ar fi fost nevoie de asa ceva tinand cont de compania neobisnuita de pe barca, nu vine cu micile probleme ale neufragiatilor - lipsa apei si a mancarii, ci cu provocarea pe care Richard Parker - felina impresionata - o aduce in viata de zi cu zi a personajului principal. 

Mie mi-a placut povestea, dupa cum probabil se vede in randurile de mai sus :). Vi-l recomand cu drag.

Chiar daca de Sarbatori voi fi la Sibiu, tot am simtit nevoia sa fac ceva si in noua mea casa - la Brasov. Asadar, plantuta mea are o noua prietena... Craciunita :). Imi mai lipseste catelusul... hmmm... ;;)

“I'm selfish, impatient and a little insecure. I make mistakes, I am out of control and at times hard to handle. But if you can't handle me at my worst, then you sure as hell don't deserve me at my best.” - M. Monroe

Astazi pap muffins. Ce ziceti, au iesit bine? :). Mi-au "aromat" toata casa :))

Imi place sa ma trezesc sambata. E cea mai frumoasa dimineata; de multe ori incepe cu o cafea (sau micul-dejun) si emisiunea lui Cesar. Ma fascineaza tot ce tine de psihologie, fie ea si canina.

De multe ori ma intreb cum ar fi sa am un catelus. Stiu ca mi-l doresc, dar dilema mea este: ce fac cu el in timpul zilei? Mi-ar fi greu sa il stiu inchis in casa, asteptandu-ma. In urma cu cativa ani vroiam un Shar-pei, insa acum as prefera un Jack Russel terrier. De ce m-am razgandit? Pentru ca de o vreme sunt de parere ca un catel ar trebui sa fie vesel, activ si nu sa doarma zilnic pe canapea/podea. Cainii nu-s facuti sa fie smotociti de subsemnata. Trist, dar adevarat! Mi-a luat ceva timp sa ma resemnez... dar noroc ca exista si alte specii carora nu le dauneaza :)).

Mai jos gasiti o discutie interesanta intre Cesar si Eckhart Tolle, referitoare la oameni si caini. Enjoy!

Tocmai m-am intors de la Oktoberfest, varianta de sub Tampa. Am facut ce face orice om care se duce la acest festival: baut bere, papat weisswurst, cantat si dansat (mai mult pe bancuta, dar se pune). A fost frumos, nu ma asteptam sa fie asa o atmosfera faina... au fost doua formatii - una locala - Sase, care a cantat mai mult coveruri din anii '80/'90 si inca niste nemtalai cu mult chef de viata. Nemtalaii au cantat Macarena si Ai se te pego... deci va puteti imagina ce nebunie a fost :)). Vreau si in 2013!

Mi-as dori sa citesc mai mult decat o fac acum, dar pana si eu, care nu ma pot lauda cu un program super-incarcat, parca tot nu am suficient timp. Zilele trec uimitor de rapid... iar eu chiar nu pot sa citesc inainte de somn ca adorm instant. Si nu, nu e faptul ca ma plictiseste cartea... dar linistea, lumina calda si difuza care se reflecta de la lampa, perna moale si pufoasa... sunt factori care nu ma ajuta deloc.

Numerati am inceput-o in urma cu o luna si am citit-o aproape integral pe tren, terminand-o astazi. Este o carte despre "traseele" pe care le lasam pe Google, despre arhiva pe care o creem cu ajutorul tuturor sistemelor informatice pe care le folosim: site-uri accesate constant, plati online etc. Toate aceste sunt detalii pe care le lasam in urma noastra zilnic si care sunt folosite de cei interesati de comportamentul nostru in era digitala. Decideti voi cat de ok sau nu, este.

Enjoy!

De dimineata m-am trezit ca intr-o vineri - lenesa si cu gandul la weekend. Am aprins televizorul si m-am uitat pentru cateva minute la emisiunea Superhomes: A Question of Taste, apoi mi-am facut o cafea in mega-cana pe care o detin. Parca as mai fi stat in pat... macar pana la 09.

Casele prezentate m-au dus cu gandul la o pozica pe care o am din concediu. Nu mai retin daca eu am facut-o sau nu... dar imi aduc aminte restaurantul si modul in care am zambit in momentul in care mi s-a aratat incaperea. Era atat de zen, naturala si simpla... dupa cum puteti observa si voi:

 

Mi-ar placea o casa in genul acesta.