Doar ca acum incerc sa nu beau mai mult de 2 cafele, atunci exageram :)).

P.S. E totusi un progres, mai ales sa am renuntat la Cola.
P.P.S. Ma gandeam astazi la serviciu ca sunt dubios de calma de cateva zile, desi doza e aceiasi... apoi mi-am adus aminte de bici. Acolo se duce energia mea... dap, inca n-am renuntat. Ma antrenez pentru Camino :))

Miercurea trecuta ne plimbam pe stradutele centrale are Brasovului cautand putina racoare  dupa o zi cu temperaturi ridicate;  la un moment dat conversatia ne este intrerupta de sunetul telefonului meu. La capatul firului – un bun prieten din Danemarca – imi propune sa vin la Sibiu in week-end ca sa ne vedem. Nu ii promit nimic concret deoarece nu planuisem nimic in sensul asta, dar ii spun ca ma gandesc si il anunt. Inchid, cantarim variantele, intrebam si alti prieteni daca sunt prin zona si ne hotaram sa plecam vineri dupa munca.

Joi dimineata, realizez ca avem o problema: cazarea. In oras era Artmania, totul rezervat, la ai mei eram prea multi pe metru patrat… asa ca incep un maraton al telefoanelor – de la pensiuni la hoteluri, de la 3 margarete la 4 stele :)). Intre timp, o prietena imi spune ca ei merg sambata pe valea Avrigului la o cabana si ne invita si pe noi. Realizez ca provocarea e si mai mare – cine iti inchiriaza doar pentru o noapte cand ar putea foarte simplu sa dea camera unora care vin si stau 2 nopti. Premisele week-endului perfect nu erau chiar cele mai bune… insa dupa vreo 11 telefoane si doua ore nemuncite, succesul se intrevedea.

Vineri ne echipam, plecam la drum si ne cazam. Doamna de la receptie ne intreaba daca dorim sa vedem camera inainte, ne uitam unul la altul, spunem „da” si dupa vreo doua culoare si trei scari, ajungem in fata usii. Spatioasa si curata, cu o baie mare, ne declaram multumiti. But waaait, tipa ne intreaba: ati luat cu aer conditionat? Mai schimbam o privire, zarim aparatul pe perete si raspund „da” din nou, dar cu jumatate de gura pentru ca nici macar nu mi-am pus problema ca ar trebui sa platim extra pentru serviciul asta… in Sibiu. Coboram sa completam fisa si aflam ca de fapt pretul gigantic nu contine decat micul-dejun. Aerul era inca 20 RON, nu de alta… doar ne aflam pana la urma intr-o tara in care costurile astea-s ridicate :D. Bineinteles ca nu avea sens sa ne zgarcim pe canicula, insa am avut grija sa abuzam de „generozitatea” gazdelor :)). Micul dejun – al campionilor – a fost decent… insa am papat mult mai bine in locuri unde nu m-as fi asteptat. Pana aici totul frumos, desi-s carcotasa :D…

Iesim in oras, cu stomacul lipit de sira spinarii, avem aceiasi surpriza: full peste tot. Luam Piata Mare la picior, Piata Mica, mai socializam cu oamenii, insa o ora mai tarziu eram la fel – morti de foame. Vorbim cu ceilalti prieteni, ei se opresc la Cotton, dar fara succes. In final ajungem pe terasa de la Vintage – care pentru mine a fost o surpiza placuta. Nu comentez nimic aici si nici sa am, nu vreau :)). Seara s-a terminat cu o plimbarica pe centru si cu vesnica discutie: Sibiu versus Brasov. Brasoveanu doar nu era sa laude Sibiul, desi ii placeeee… Pam-pam. 

A doua zi, mirificul mic dejun, o cafeluta cu prietenul de la care a pornit totul si pranzul la ai mei. Era 16:00 si deja ne intrebam cum mai papam si gratarelu’ de la cabana. Eh, ne-am sacrificat :D. Dupa cateva povesti, impreuna cu putina salatica, niste cartofi prajiti la ceaun si diverse bauturi… a alunecat usor :)). Duminica am vizitat Palatul Brukenthal din zona, am baut o socata, si ne-am intors acasa.

Concluzia: Never have plans for the future as you never know how things will turn out :)

Am primit pe mail textul de mai jos si m-am prapadit de ras :)). Enjoy!

Va scriu in raspuns la cererea dvs. de a va da amanunte suplimentare in Sectiunea 3 a Raportului de Accident de Munca unde am completat ca drept cauza “slaba planificare” ca fiind cauza accidentului meu. Ati cerut in mod expres explicatii amanuntite cu privire la accident si sper ca detaliile care urmeaza vor fi suficient de clarificatoare.

Eu sunt zidar de meserie. In ziua accidentului lucram singur pe acoperisul unei cladiri inalte de 6 etaje.

Dupa ce mi-am terminat treaba, am realizat ca mi-au ramas caramizi nefolosite, care, cintarite mai tirziu, au fost gasite a cintari aproximativ 270kg.

Decit sa car caramizile jos in brate, in mai multe etape, am considerat ca e mai bine sa le cobor toate odata intr-un butoi, folosind scripetele instalat in acest scop in spatele cladirii.

Am asigurat fringhia la nivelul solului, am urcat pe acoperis, am impins butoiul in afara cladirii si am incarcat caramizile. Dupa aceea am coborit de pe acoperis sa dezleg fringhia, tinind-o foarte strins ca sa asigur o coborire lenta a caramizilor. Veti observa in Sectiunea 11 a Raportului de Accident de Munca intocmit ca eu am o greutate de 72 kg.

Datorita surprizei pe care am avut-o cind am fost literalmente SMULS de la sol intr-un mod complet neasteptat, mi-am pierdut prezenta de spirit si am uitat sa dau drumul la fringhie. Cred ca nu este nevoie sa va mai spun, am inceput o ascensiune rapida catre acoperis. In apropierea etajului 3, m-am intilnit cu butoiul incarcat cu caramizi care acum se indrepta vertiginos catre sol, intilnire in urma careia m-am ales cu capul spart, zgirieturi minore si o clavicula fracurata.

Datorita impactului, ascensiunea mea a incetinit pentru o secunda dupa care a continuat rapid catre nivelul acoperisului, neoprindu-ma decit atunci cind degetele minii drepte au intepenit in scripete pina la nivelul celei de-a 3-a falange. Din fericire, intre timp mi-am recapatat prezenta de spirit si am fost in stare sa ma tin strins de fringhie in ciuda faptului ca incepusem sa am dureri. Aproape simultan, oricum, butoiul cu caramizi a lovit solul si ca urmare a impactului, fundul butoiului a cedat. Acum, saracit de greutatea caramizilor, butoiul cintarea doar 27 kg. Ma refer din nou la greutatea mea; cum probabil v-ati imaginat deja, am inceput o coborire rapida.
In vecinatatea etajului 3, am intilnit butoiul care acum urca; ca urmare a intilnirii m-am ales cu fracturi la glezne si cu mai multe taieturi si zgirieturi la picioare si in general.

Aici, norocul meu a inceput sa se schimbe usor. Intilnind butoiul, a fost bine ca mi-a incetinit usor caderea doar in masura sa-mi limiteze ranile, cind, am cazut pe gramada de caramizi si din fericire, am scapat doar cu 3 vertebre fisurate.

Imi pare rau sa va spun, asa cum stateam intins pe gramada de caramizi, cu dureri atroce, incapabil sa ma misc, din nou mi-am pierdut prezenta de spirit si am scapat fringhia din miini. Asa cum stateam intins, pe spate, am putut sa vad cum butoiul gol si-a inceput calatoria in jos, catre mine, care explica cele 2 fracturi la picioare.

Sper din tot sufletul ca acest raport raspunde la toate intrebarile dvs.

Acum cateva ore beam un fresh de portocale cu morcovi si stateam la povesti cu o prietena, departe de laptopul asta, departe de locul in care aveam impresia ca se petrece totul. Oameni imbracati altfel, unii mai veseli, altii mai tristi, strazi pline, miros de kurtos kolac si cafea.

Un weekend plin de rasete si voie buna.

Poza nu am facut-o eu, insa ma bucur ca D. a fost suficient de inspirata cat sa surprinda cerul de sambata dimineata. Probabil ca l-ati vazut si voi, cei care ati iesit din casa si ati ridicat ochii spre soare :).