Blogul meu a castigat aceste doua premii de la Mihaela, careia ii multumesc pentru gest. Esti o draguta! :)

Le dau mai departe tuturor bloggeritelor/-lor din lista, chiar daca asta inseamna sa nu respect cu strictete regulile de mai jos.

1. Postarea premiului
2. Mentionarea persoanei care l-a trimis
3. Oferirea premiului altor persoane
4. Afisarea linkurilor acelor persoane
5. Anuntarea fiecarui castigator pe blogul personal
6. Realizarea unei liste cu 10 lucruri care imi plac sau 7 date despre mine

Cateva lucrurile aleatorii care imi plac:

Animalele, florile, culoarea bleumarin, calatoriile, sms-urile de noapte buna, friptura de vita (asta nu da f. bine langa "animale"), vinul rosu demi-sec, sofatul, hariboii si desenele gen "South Park".

Aseara am atins un subiect mai delicat, iar pentru ca Alex a incercat sa ma sensibilizeze printr-un caz concret, m-am hotarat sa scriu un post doar pe tema asta.
Ziceam ca "ma enervez cand aud ca unii se sinucid din cauza ca ii paraseste iubita/-ul, iar altii se lupta cu leucemia". Si eu am iesit dintr-o relatie de lunga durata si chiar daca nu mi-a fost egal, nu m-am gandit nici o clipa sa iau o decizie atat de dramatica. Exemplul dat de A. cu d-na careia i-a murit sotul, e foarte trist, dar nu se justifica.
Sinuciderea e un pas, o decizie constienta, in schimb leucemia nu iti cere parerea. Cred ca tinerii astia doi - Constantin Botezatu si Ioana Costea - ar fi dat orice sa mai aiba macar cateva zile, dar n-a fost sa fie. Sau ma insel?

Iubirea nu ucide. De ce ai vrea sa mori cand sunt atatea lucruri de incercat, de vazut, de simtit?
Nu cred in iubirea celor care pastreaza relatii doar ca sa nu ramana singuri, a celor care au fost inselati (dar raman) sau a gelosilor peste masura. Acestia ajung de obicei sa faca gesturi extreme.

Spui ceea ce gandesti? Iti asumi totul, chiar daca risti sa fii criticat? Faci ceea ce te face fericit? Esti ceea ce pari?

Admir oamenii care fac pasi importanti si nu renunta la ce isi doresc, indiferent de ce spun altii. Ba chiar demonstreaza ca se poate. Iar faptul ca o fac impreuna, inseamna si mai mult.
In schimb, exista multi ipocriti care critica lucrurile/ faptele altora, cand de fapt ei si-ar dori exact ceea ce sustin ca nu-i corect, cool, politicos, estetic etc. Exista multi oameni mici imbracati in haine mari.

Toti am invatat, si continuam, sa cautam scuze. Gasim motive cand nu avem chef si pastram acelasi obicei chiar si atunci cand vrem sa facem ceva. Dar cea mai proasta scuza ramane lasitatea. Ma enervez cand aud ca unii se sinucid din cauza ca ii paraseste iubita/-ul, iar altii se lupta cu leucemia.

Admir oamenii care muncesc. Care iubesc, cred, spera, obtin si raman buni. Pic.

Ieri pe la amiaza am primit un telefon de la un fost coleg din liceu si m-am intalnit cu el la o poveste. El e la facultate in Cluj, ne vedem rar, dar cand reusim sa ne sincronizam nu ne mai tace gura. Aseara, "update-ul", a durat aproape cinci ore. De fiecare data vorbim despre aceleasi lucruri: relatii, liceu, amintiri, carti, filme etc., exact aceleasi teme pe care le aveam in drum spre scoala si inapoi (stam la doua blocuri).
Parca nu s-a schimbat nimic.

Azi facem o mica reuniune... mai mult de liceu, decat de clasa. Il sarbatorim (in 11 aprilie e ziua lui) si probabil ca o sa ne hlizim inca vreo 4 ore.

Later edit: poza este de la Balul din clasa a IX-a :)

Un fragment dintr-o conversatie (amuzanta, zic eu), pe care am avut-o cu C. acum cateva luni.

Eu: Cali, Cali, da-mi si mie o gurita!
Cali intinde boticul.
Eu: Nu, ma. O gurita din ce papi tu! :))

A mai trecut o sarbatoare, s-au dus zilele libere, iar de maine ma reintorc in spatele biroului. Am profitat cat am putut: m-am odihnit, am mancat (mai mult la altii, decat acasa), iar astazi am schimbat decorul si ne-am dus pana la Fantanita Haiducului.
Eu mi-am dorit de cateva saptamani sa ma relaxez, sa ies undeva in aer liber. Initial am vrut sa mergem la un gratar, dar dupa cum stiti si voi, vremea a fost capricioasa si nu ne-a permis.
De obicei, cand avem chef de o cafea pe langa Sibiu alegem Apfelhaus, insa astazi Calin a fost inspirat si a propus barul Harley. Nu am respirat eu nu-stiu-ce aer curat, dar compania, muzica si conversatia m-au binedispus.
Chelnerul s-a miscat cam incet, insa il scuz. Cine are chef de munca in a doua zi de Paste?
Mi-a placut interiorul barului. In fundal canta Elvis, in dreapta noastra era un Harley Davidson, peretii erau plini cu tablouri si postere, iar fotoliile de piele rosie mi-au dat un sentiment foarte familiar.
P.S. Jukebox-ul din poza functiona :).

Indiferent ca vreau sa renunt la un obicei prost sau sa imi dezvolt unul constructiv, intai iau decizia. Din pacate, cele gen "incep de maine" nu se valideaza niciodata. Nu se concretizeaza pentru ca undeva in mintea mea ceva nu face click.

O decizie o iei fara sa te uiti inapoi, in caz contrar, ramane la stadiul de planning.

Uneori ma satur sa analizez tot ce fac, ce am facut sau voi face. Am avut o perioada foarte dezordonata la un moment dat, cateva luni in care nu mi-a pasat. Am facut exact ce am avut chef. Nu m-am gandit la consecinte, la nimic si nimeni. In mod surprinzator, a fost o perioada fericita. Egoismul l-am platit, m-a obosit, insa undeva in mine a ramas o farama de razvratire pe care o manageriez din bun simt si empatie pentru altii. Dar sunt pe punctul de a lua o pauza.



Beat me, hate me. You can never break me...
Pic.

Anul trecut de 1 aprilie am muscat-o. Twice. Ma asteptam sa am aceeasi soarta si azi, insa pana acum nu a incercat nimeni sa ma pacaleasca.
V-ati cumintit brusc toti? :)
Initial am vrut sa scriu un post cu titlul: BRUNETTE ATTITUDE SE INCHIDE, insa nu am gasit un motiv suficient de bun, desi daca ar fi sa analizam frecventa cu care am postat in ultimele saptamani poate ca 2-3 persoane tot ar fi cazut in capcana.

N-am povesti interesante, doar legate de lucru sau dentist.
Cea mai tare chestie pe care am auzit-o saptamana asta a fost in cabinetul doctoritei mele. Mi-a povestit ca unii n-au nici macar bunul simt sa se spele pe dinti cand vin la ea. Un domn, acum pensionar, dar fost director la o intreprindere importanta din Sibiu i-a recunoscut in fata ca el nu se spala de obicei si nici nu are de gand sa se apuce.
Partea nasoala e ca ea nu are voie sa-l refuze ca pacient, desi cred eu, ar fi indreptatita.