M-am tot gandit la calitatiile si defectele noastre. La faptul ca sunt lucruri pe care le putem invata de la altii si altii care traiesc sa ne invete lucruri. Am inteles de ce e corect sa fim diferiti, care-i rostul diferentelor dintre noi si ca nu e nevoie sa ne schimbam vreodata decat daca stim ca e in directia in care putem sa evoluam. Unii oameni nu imi plac sau pur si simplu nu imi mai plac, dar asta doar din cauza ca nu avem aceleasi valori sau caractere. Nu suntem construiti la fel si nici nu traim pe aceeasi lungime de unda, dar asta nu ii face "rai" si imi e imposibil sa nu le gasesc calitati care mie imi lipsesc. Interesant, nu? :)
Tot legat de asta, cand ma gandesc la "chimie", imi imaginez o reactie imediata intre doua substante si imi dau seama ca jumatate nu inseamna bucata care se potriveste perfect, care are aceeasi compozitie sau care face parte dintr-un intreg impartit egal sau (doar) in doua. Jumatatea e condimentul care da "gust" vietii, care iti aduce un plus de valoare doar prin dragostea pe care i-o porti... pentru ca "scoti ce e mai bun din mine" e raspunsul corect.
The paradox of insular language
Acum un an
„Unii oameni nu imi plac sau pur si simplu nu imi mai plac, dar asta doar din cauza ca nu avem aceleasi valori sau caractere”
RăspundețiȘtergerePornind de la ideea ca nu poate sa-ti placa toti oamenii (cateva miliarde) e normal ca unii sa nu-ti placa. Chestia asta egalitarista, sa-ti placa toti o gasim doar in doctrina comunista si religia crestina
Cand spuneam toti, ma refeream strict la cei pe care ii placeam odata, nu la toti. N-am fost destul de clara nici eu :)
RăspundețiȘtergere