Mi se intampla adesea sa ajung intr-un restaurant, sa comand si sa studiez mancarea. Ma intreb ce ingrediente contine, care a fost procesul de gatire si daca pot face acelasi lucru acasa. Eu in general cred ca e simplu :)), dar in bucatarie se petrec cele mai ample experimente (cel putin la mine).

Ieri mi-am cautat cateva retete de paste pe Good Food, iar azi am incercat una din ele: paste cu broccoli si migdale (20 minute). Rezultatul se poate observa in poze :).

Aveti nevoie de:

2 linguri de ulei de masline / eu am folosit de orez

1 ardei iute rosu fara seminte (sau doi dupa preferinte)

3 catei de usturoi feliati subtire

250 de spaghete / eu am optat pentru Fettuccine

300 g broccoli taiat in bucati

coaja rasa de la 1 lamaie / eu am ras jumatate din coaja

25 g fulgi de migdale

fasii de parmezan pentru servit 

Eu nu urmez cu sfintenie retetele si poate nu e chiar ok, insa de cele mai multe ori nu regret :P.

Mod de preparare:

Se pun pastele la fiert intr-o oala cu apa si sare / conform instructiuni, tinand cont ca in ultimele 4 minutele trebuie sa adaugati si broccoli in apa clocotita. In acest timp, se soteaza usturoiul impreuna cu ardeiul (la foc mic) pana se rumenesc, apoi se iau de pe foc. Pastele si broccoli se scurg bine si se pun in cratita, apoi se presara coaja de lamaie si migdalele. In aceasta faza eu le-am mai lasat pe aragaz pana le-am amestecat mai bine :).

Try it, it's easy.

In urma cu ceva ani, mi se spunea ca trebuie sa imi gasesc echilibru in mine. Nu in ce ma inconjoara; si asta pentru ca mediul exterior este in continua schimbare. Am invatat asta si m-am tinut de "lectie" o perioada destul de lunga, insa de ceva timp am observat ca mai calc si stramb :). Starea de egoism si individualitate nu e neaparat un mod de viata pentru mine si desi e benefic din unele puncte de vedere, nu iti aduce mai mult decat ceea ce oferi... o forta egala cu efortul pe care il faci pentru cei din jurul tau.

Observ oameni care muncesc peste limita acceptata de majoritatea dintre noi, care se dedica acolo unde satisfactia le este garantata, unde lucrurile sunt clare... si renunta la micile placeri ale vietii. O plimbare de mana cu persoana potrivita, o limonada pe terasa cu prietenii sau o dupa-masa cu propriul copil raman in urma altor prioritati. Targetele, cuceririle si aprecierea din partea altora devin o resursa de energie care le umple golul atunci cand sunt inconjurati de oameni, insa dupa fiecare sedinta/ conferinta/ party vine si momentul in care se pun in pat. Iar momentele alea in care stau cu ochii inchisi asteptand sa adorma s-ar putea sa ii bantuie... iar atunci aleg sa munceasca mai mult. E si asta un soi de terapie! Sau poate ca e un stil de viata, insa nu e facut pentru multi dintre noi.

Nu ai cum sa le ai pe toate, iar daca incerci sa grabesti lucrurile sau sa impaci si capra si varza nu iese nimic calitativ... mai ales cand iti faci un scop din asta. Mi-am dat seama ca unele lucruri se intampla independent de ceea ce ne dorim. Daca inainte ma incapatanam sa conserv momente in timp fara sa realizez ca asa renunt la eventuale oportunitati, acum pot sa accept si un deznodamant diferit de cel cu care am pornit la drum.  

Totul a pornit de la asta: You can have it all; you just can't have it all, all at once. - Oprah.

You've got a heart as loud as lions
So why let your voice be tamed?
Baby we're a little different
There's no need to be ashamed
You've got the light to fight the shadows
So stop hiding it away
Come on, Come on...

Ajung la Brasov, imi pregatesc ceva de mancare, ma trantesc la TV si aud telefonul. Suna sora-mea. Zic, ii e dor deja de mine, zambind sarcastic... sau, si-o fi dat seama ca i-am furat ceva... Sa aflam!  

Raspund, iar ea imi spune: tu, am o veste foarte proasta! In momentele acelea cat a mai apucat sa ia o gura de aer, toate lucrurile nasoale au inceput sa se deruleze in mintea mea (sunt o optimista, stiu!)... si continua: tu, ti-ai uitat toate fardurile pe birou si incepe sa rada isteric. Analizez si concluzionez: nu e chiar asa grav. Apoi sar din pat si ma duc in baie sa vad ce mi-a mai ramas pe aici, realizez ca nu mare lucru, incep sa ma panichez si zic ok, maine te pregatesti sa faci un pachet pe Fan Curier, Cargus... ce ai tu chef! Asta se distreaza in continuare si incepe, n-am cutie. Tu! Rade si nu se lasa: tu la toti ne e greu, la unii mai mult, la altii mai putin. Spune, acum am 3 fonduri de ten, rimeluri, perle... a! si de acum incolo o sa miros ca tine. Nu indrazni!, sar eu ca arsa. Nu te apropia de parfumul meu.

Ea: Hahahha, zgarcito... ca ai venit cu juma' de kil la tine (mi-am facut bagajul in cam 15 minute si am adunat tot ce mi-a cazut la mana - inclusiv acelasi parfum, unul in recipient de 100 ml si unul in 30 ml). Dar sa stii ca te-a batut Dumnezeu...

Eu: Ia zi, de ce? 

Ea: Pai tu, ma uit in portfard si ce gasesc, blush-ul meu roz. Si nu doar atat, mi-ai luat si pensula! - V-am zis ca nu avea cum sa ii fie dor de mine. Mwhahaha.

Eu: Zic da, pai... nu mi-ai zis tu sa il iau?... Sau am visat?! ;;)

Ea isi pastreaza buna dispozitie si nu ma crede. Dar adevarul e ca mi-am strans lucrurile foarte rapid si habar n-am ce am luat si ce nu. Planul era sa plec la 10 si ceva, dar mi-a sunat telefonul. Apoi am stat o ora sa dau un mail... si am fost tot pe fuga! Nu m-ar mira sa descopar ca am mai lasat ceva pe acolo :)). Crazy day, dar frumoasa :P

Weekendul asta sunt la Sibiu; tocmai am venit de la o limonada si mi-am dat seama ca din punctul de vedere al teraselor si al atmosferei de vara... Sibiul este mai frumos ca Brasovul. Si nu, nu-s subiectiva deloc - pentru ca pana la urma nu am parasit orasul natal pentru ca era perfect, dar tanjesc din cand in cand dupa serile de vara si evenimentele organizate (in special FITS). Cand ajung aici nu fac altceva decat sa ma intalnesc cu oameni dragi, sa stau cu familia si sa merg pe jos. Da, imi place la nebunie sa imi pun castile in urechi, sa vin spre centru, sa iau o gura de aer din ceea ce inseamna "acasa" si sa ma intorc in acelasi mod. Masina o fur doar in timpul zilei cand e foarte cald si trebuie sa ma deplasez km buni si in zone mai putin estetice.

Brasovul ma atrage in continuare, imi place sa stiu ca muntele e atat de aproape de mine. Il vad oriunde imi intorc privirea si parca mereu sunt la un pas de natura. Iarna tocmai din punctul asta de vedere prefer sa stau mai mult acolo. Imi pare rau de Paltinis si de lipsa de interes... dar asta e alta discutie.

Imi place ping-pong-ul dintre orasele astea frumoase. Impreuna ma fac fericita :).

Piesa e de pe albumul "The girl who got away". L-am descoperit de curand, iar weekendul asta l-am si ascultat pe scurtele mele drumuri. Cel mai cool a fost sambata seara cand m-a cam prins furtuna :)))

Gasit soundtrack-ul verii 2013 :)

Thomas Paine

Muzica pentru (noi) amintiri de vara.

 

Nu stiu cum va priviti voi viata, insa eu ma uit la a mea si mi se pare ca unele lucruri mi s-au intamplat intr-un mod total imprevizibil. Mereu am crezut ca oamenii pe care ii cunoastem au un rol definit in existenta noastra. Pe cei importanti ii intalnim ca sa invatam o lectie, dar si ca sa le daruim o "amprenta" doar a noastra. Am scris despre asta prin 2011.

Aceeasi idee am mai studiat-o prin 2009. Viata mi se parea cel putin interesanta si am notat: "nu exista garantia ca nu o sa alegi ceva total opus mai tarziu". Dupa patru ani subscriu cu zambetul pe buze. Sa fie din cauza ca suntem mereu in schimbare? Raspunsul se lasa asteptat....

Postarea de astazi a plecat tot de la una mai veche. Un moment in care am lasat Sibiul pentru un weekend "al fetelor". Doua zile in care am descoperit o parte din ceea ce azi numesc prezent.

Viata e un joc de Tetris pe care nu il putem juca mereu asa cum vrem noi; apare piesa aceea care fie ne salveaza, fie ne strica jocul. Depinde de noi daca ne enervam sau luptam pentru un scor mai bun. Si va spun eu ca alegerea corecta e mereu: fight, fight, fight.