Ieri de-abia am adormit, iar astazi, desi m-am trezit din nou la 6... doar acum incep sa functionez normal. Am nevoie de o pauza. In curand o sa stau cu burtica sub soare si nu o sa-mi mai pese de nimic. 14 zile minunate de liniste.

Amin.

Una din prietenele mele alearga sambata viitoare pentru a sustine proiectul Voluntarilor SMURD. Daca sunteti interesati si vreti sa contribuiti si voi cu niste banuti, va rog sa intrati aici si sa o alegeti pe Maria Cismaru.

Cateva detalii gasiti mai jos:

Numele organizatie: Grupul Voluntarilor SMURD Sibiu

Nevoia/problema careia ii raspunde proiectul: Dotarea ambulanței de terapie intensivă tip C cu echipamentul necesar pentru suplimentarea echipajului de intervenție cu încă un paramedic.
Beneficiarii si care este grupul tinta : Voluntarii și colectivul SMURD Sibiu și implicit toți cetățenii județului Sibiu care au și vor avea nevoie de intervenția SMURD.

Ideea proiectului si activitatile ce vor fi derulate: Achiziția unui scaun pentru paramedici și  amenajarea unui spațiu de lucru pentru echipajul de gardă.

Bugetul necesar pentru implementarea proiectului: Scaun paramedici – 7000 RON, Amenajarea spațiu de lucru-10000 RON.

Schimbarile pe care le va produce proiectul: eficientizare serviciilor echipajului SMURD prin mărirea echipajului cu un membru și scăderea timpului de intervenție.

Cine se va implica in implementarea proiectului?: Voluntarii SMURD Sibiu, Pompierii SMURD.

Va multumesc! :)

Am primit pe mail textul de mai jos si m-am prapadit de ras :)). Enjoy!

Va scriu in raspuns la cererea dvs. de a va da amanunte suplimentare in Sectiunea 3 a Raportului de Accident de Munca unde am completat ca drept cauza “slaba planificare” ca fiind cauza accidentului meu. Ati cerut in mod expres explicatii amanuntite cu privire la accident si sper ca detaliile care urmeaza vor fi suficient de clarificatoare.

Eu sunt zidar de meserie. In ziua accidentului lucram singur pe acoperisul unei cladiri inalte de 6 etaje.

Dupa ce mi-am terminat treaba, am realizat ca mi-au ramas caramizi nefolosite, care, cintarite mai tirziu, au fost gasite a cintari aproximativ 270kg.

Decit sa car caramizile jos in brate, in mai multe etape, am considerat ca e mai bine sa le cobor toate odata intr-un butoi, folosind scripetele instalat in acest scop in spatele cladirii.

Am asigurat fringhia la nivelul solului, am urcat pe acoperis, am impins butoiul in afara cladirii si am incarcat caramizile. Dupa aceea am coborit de pe acoperis sa dezleg fringhia, tinind-o foarte strins ca sa asigur o coborire lenta a caramizilor. Veti observa in Sectiunea 11 a Raportului de Accident de Munca intocmit ca eu am o greutate de 72 kg.

Datorita surprizei pe care am avut-o cind am fost literalmente SMULS de la sol intr-un mod complet neasteptat, mi-am pierdut prezenta de spirit si am uitat sa dau drumul la fringhie. Cred ca nu este nevoie sa va mai spun, am inceput o ascensiune rapida catre acoperis. In apropierea etajului 3, m-am intilnit cu butoiul incarcat cu caramizi care acum se indrepta vertiginos catre sol, intilnire in urma careia m-am ales cu capul spart, zgirieturi minore si o clavicula fracurata.

Datorita impactului, ascensiunea mea a incetinit pentru o secunda dupa care a continuat rapid catre nivelul acoperisului, neoprindu-ma decit atunci cind degetele minii drepte au intepenit in scripete pina la nivelul celei de-a 3-a falange. Din fericire, intre timp mi-am recapatat prezenta de spirit si am fost in stare sa ma tin strins de fringhie in ciuda faptului ca incepusem sa am dureri. Aproape simultan, oricum, butoiul cu caramizi a lovit solul si ca urmare a impactului, fundul butoiului a cedat. Acum, saracit de greutatea caramizilor, butoiul cintarea doar 27 kg. Ma refer din nou la greutatea mea; cum probabil v-ati imaginat deja, am inceput o coborire rapida.
In vecinatatea etajului 3, am intilnit butoiul care acum urca; ca urmare a intilnirii m-am ales cu fracturi la glezne si cu mai multe taieturi si zgirieturi la picioare si in general.

Aici, norocul meu a inceput sa se schimbe usor. Intilnind butoiul, a fost bine ca mi-a incetinit usor caderea doar in masura sa-mi limiteze ranile, cind, am cazut pe gramada de caramizi si din fericire, am scapat doar cu 3 vertebre fisurate.

Imi pare rau sa va spun, asa cum stateam intins pe gramada de caramizi, cu dureri atroce, incapabil sa ma misc, din nou mi-am pierdut prezenta de spirit si am scapat fringhia din miini. Asa cum stateam intins, pe spate, am putut sa vad cum butoiul gol si-a inceput calatoria in jos, catre mine, care explica cele 2 fracturi la picioare.

Sper din tot sufletul ca acest raport raspunde la toate intrebarile dvs.

Sa nu mergi niciodata odata cu valul, incearca sa fii mereu pe el.

Asta era ce imi repeta unul din profesorii mei de mate. Era un tip cu un zambet imens, care traia cu intensitate fiecare cale spre solutia problemelor. Imi aduc aminte ca atunci cand se gandea la o rezolvare tragea din tigare ca un flamand, apoi expira imprastiand fumul in largul camerei. Veneam de la meditatii cu hainele imbacsite, mai rau ca dupa o noapte de club. Era un tip care locuia singur si avea o pisica la fel de stinghera ca el. Nu-mi aduc aminte sa o fi mangaiat vreodata. Statea cuminte si torcea, plictisita probabil de atata geometrie si algebra...

Am plecat de la lucru repetand faptul ca sunt plictisita, dar nu in sensul ca stau si ma joc Solitare, ci pentru ca imi dau seama ca vreau si astept cu nerabdare sa se schimbe mai multe lucruri. Prezentul e definit de rutina si singurul moment in care simt fericire e cand ma urc in masina si ajung pe autostrada. E ceva cu portiunea aia de asfalt, parca imi reda libertatea... pacat ca trebuie sa virez mereu la stanga.  

Din pacate suna asa cum suna: real. Nimeni nu isi doreste cu adevarat sa fie doar unul din boii de la caruta.

Astazi am aflat de un accident rutier si-s cam intoarsa pe dos. Nu cunosteam persoana, doar munca lui si ce a construit in ultimii 20 de ani. Sunt impotriva vitezei exact din acest motiv, ca intr-un moment judecat gresit se poate termina totul. Si pentru ce? Ca sa scutesti 15 minute?!

Cei care ma cunosc mai bine, stiu ca sunt cu capul si am tendinta sa fac "instructajul" inainte de orice drum mai lung: "sa conduci incet", "sa-mi dai beep cand ajungi", "nu te urca la volan daca ai baut un pahar de vin" etc. Imi aduc aminte ca la un moment dat renuntasem si eu la centura in semn de protest pentru a convinge pe cineva ca sa o poarte... iar acum am zile cand nu mi-o pun pentru ca imi e lene. Da, foarte smart din partea mea.

Ideea e ca atunci cand suntem la volan nu ar trebui sa ne gandim doar la noi sau la cei pe care ii avem ca pasageri, ci si la cei care asteapta beep-ul ala.

Ehe... clipul asta ma face sa zambesc larg. Sunt multe imagini carora le gasesc corespondenta. Sweet :).

Tocmai mi-am inundat biroul cu cappuccino. Nu stiu ce e cu mine, dar sunt cam stangace de cateva zile.

Saptamana trecuta am inceput-o excelent. Era 8 dimineata, picura, m-am dat jos din masina si am pornit spre birou. Colega mergea in fata mea. Mult mai treaza si vesela, sare peste un melc pe care il si saluta, eu in urma ei nebagand in seama ce se intampla... CRUSH. Mda, l-am ucis. Cateva zile mai tarziu, tot pe alee, veneam eu alergand zglobiu. Al doilea melc si-a gasit sfarsitul. I knooooow! Jesus!

Mereu mi s-a parut interesant sa inteleg dincolo de cuvinte, sa descopar ceea ce nu e neaparat evident. Mi s-a intamplat deseori sa pricep mai multe decat imi doream si apoi sa ma conving ca mi se pare, insa dupa o perioada sa ajung la aceleasi concluzii. 

Prima data cand am vazut serialul "Lie to me" am fost fascinata de limbajul nonverbal si mi-am dat seama ca desi minciuna e greu de sesizat, trebuie sa am incredere in instinctul meu si chiar sa il dezvolt. De atunci daca vad vreo carte mai stralucita pe tema asta, nu ma pot abtine sa nu o cumpar. Asa am patit si cu "Secretele comunicarii nonverbale" - am citit-o cap-coada in doua ore si m-am studiat in timp ce vedeam imaginile din carte incercand sa "verific" daca imi spun acelasi lucru sau daca si in ce circumstante am reactionat asa. E un exercitiu interesant, daca va intereseaza o gasiti online.

Mai jos e un video cu Joe Navarro. Enjoy!

Eheeee, am primit de pe blogul Levender Thoughts cateva intrebari. Iata-le:

1. Dacă ai putea să intri şi să trăieşti într-o carte, care ar fi aceasta? Motivează alegerea făcută! (Dar într-un film? Dar într-un cântec?)

Pentru ca de vreo 2 anisori majoritatea cartilor pe care le-am citit au fost de dezvoltare personala, motivationale, de psihologie, de vanzari sau biografii, nu imi vine in cap nici un exemplu care sa se potriveasca cu intrebarea. Cred ca nu sunt genul care sa isi doreasca sa fie in locul altcuiva, fie chiar si ipotetic. Sunt de parere ca suntem cine suntem cu un scop chiar daca uneori ne-am dori ca lucrurile sa fie diferite.

 2. Dacă ai putea să-ţi alegi prenumele care ar fi acesta? Dar în cazul în care ai fi de gen opus? Amalia (desi nu consider ca mi se potriveste, dar mi-ar placea sa il folosesc daca as avea o fetita)/ Alin LOL

3. În ce altă ţară ai vrea să trăieşti pentru un an şi de ce?

Grecia sau Italia. Nu ma pot hotara! Mancarea, istoria, marea si amintirile frumoase ma leaga destul de strans de aceste locuri. Sa nu mai zic de mostenirea genetica (aha, strabunicul a fost grec si nu pierd ocazia sa ma laud)! Oh, astept iulie ca un copil...

4. Care e visul cel mai neobişnuit ce l-ai avut şi ţi-l aminteşti?

Can't remember.

5. Povesteşte o zi din viaţa ta imaginându-ţi că eşti un animal.

Catelus. Trezit de dimi, cersit mancare cu fatuca mea de lenes incurabil, lins farfuria... urcat pe canapea la caldurica. Atipit. Trezit pentru plimbare. Baut apa. Jucat. Nani. :))

6. Dacă ai putea trăi în pielea altcuiva pentru o perioadă limitată de timp, cine ar fi această persoană şi de ce ai ales-o? 

Vezi 1. Sunt bine asa cum sunt :).

7. Dacă te-ai trezi singur pe lume, care crezi că ţi-ar fi primele gânduri şi ce ai face prima dată? 

Cred ca as fi trista si plictisita rau. Desi nu fumez, mi-as aprinde o tigara... macar sa se termine mai rapid. 

Privesc pe geam imaginile ce se schimba precum diapozitivele unui diafilm. E insorit, padurea e stapanita de un verde greu de asortat si am senzatia ca am luat prea in serios codul galben de care ne-au atentionat meteorologii. Sper totusi sa nu ma topesc pana la destinatie. Mintea mea zboara acompaniata de albumul "Viva la vida" al celor de la Coldplay. Imi dau seama brusc ca pot spune ca ma simt bogata, desi in acelasi timp am senzatia ca am 16 ani si sunt obligata sa astept varsta majoratului pentru a intra in posesia mostenirii.

M-am saturat sa observ in jur zambete din complezenta, oameni care inconstient spera ca relatia pe care o au e mai buna decat ce au avut odata, sa aud ca va declarati iubirea si ca sunteti indragostiti, dar mintiti atunci cand vi se pare ca adevarul v-ar "dezbraca" de putere in fata celuilalt. Halal dovada de incredere.

Citeam weekendul trecut cartea "Dragostea dureaza 3 ani" de Frederic Beigbeder. Mi-a imprumutat-o cineva si trebuie sa recunosc ca  m-am simtit revoltata de titlul ei, dar cu rasfoirea paginilor m-am emotionat, am ras si m-am intristat gandindu-ma ca unii nu au puterea sa lupte pentru ceea ce simt, iar in final am ajuns sa o recomand ca o lectura usoara, dar frumos construita. 

Un scurt fragment:

A fi singur a devenit o boală ruşinoasă. De ce oare fuge lumea de singurătate? Pentru că ea te obligă să cugeţi. În zilele noastre, Descartes n-ar mai scrie "Cuget, deci exist". Ar spune: "Sunt singur, deci cuget". Nimeni nu vrea singurătatea, pentru că ea îţi lasă prea mult timp pentru cugetare. Or, cu cât cugeţi mai mult, cu atât eşti mai inteligent, deci mai trist.