Ce reviste mai cititi?
Ce carti mai aveti pe noptiera?
Ce piese va plac?
Ce filme sau seriale urmariti?

Cu ajutorul imaginatiei si experientei mele.

Oamenii nu pleaca dintr-o relatie fara un motiv. Fie ca nu mai sunt fericiti si nu-si mai gasesc locul langa persona pe care odata au ales-o ca fiind the one, fie ca s-au indragostit intre timp de altcineva si nu au curajul sa rupa relatia initiala, acestia aleg cea mai simpla si urgenta "scapare". Ei stiu ca e mult mai usor sa fii iertat decat sa primesti acordul.

Toti vrem ca la baza relatiei noastre sa stea sinceritatea, dar nu suntem in stare sa ne tinem de cuvant sau sa acceptam un adevar. Isteria generata de o tradare capata mai multa importanta decat ar trebui si e amplificata de ideea singuratatii. In final, in fata faptului consumat, ar trebui sa incepem o analiza scurta. Cum? Cu multa maturitate. Nu zic ca eu n-as avea instincte criminale :)), dar mi-as dori sa inteleg motivul pentru care cel pe care il iubesc renunta la mine. Si daca as stii ca ar fi mai fericit cu noua alegere, as accepta asta. Pentru ca repet, oamenii nu pleaca fara un motiv - aici ma refer la o relatie serioasa, nu la o distractie de 2 saptamani. Din propria experienta stiu ca nu trebuie sa am idei fixe. Alegerile pe care le-am facut in trecut, s-au dovedit benefice si pentru mine, dar si pentru cei pe care i-am lasat in urma. Acum lucrurile imi par mult mai clare si sunt convinsa ca daca ceva nu merge in prezent, nu o sa mearga mai bine nici in urmatorii 2 ani de zile. Nu poti suda o relatie daca pui un inel pe deget sau daca faci un copil, prietenia si chimia nu se naste in mod artificial.

Daca te inseala, viata ta nu s-a sfarsit. De ce ai renunta la un nou inceput, la o iubire noua, la fluturii din stomac pentru o viata chinuita de ganduri? In momentul in care increderea nu mai exista, il verifici cu fiecare ocazie, nu-l lasi sa isi faca cont pe hi5, ii verifici telefonul si il certi la fiecare lucru care tie iti pare ca a sunat mai altfel decat trebuia, e cazul sa accepti ca ai o problema si sa incerci sa o rezolvi.Toate actiunile descrise mai sus pornesc de la ceva si nu te fac mai buna decat cel care tradeaza. Faci exact acelasi lucru, intr-un fel sau altul. Mimezi ceva ce nu exista, iar asta ar trebui sa te faca sa te simti trista, nu indreptatita.
Ai uitat cum mergeai pe strada zambind, gandindu-te la toate saruturile pe care el ti le-a furat?

Vad iubirea ca un lucru necesar. N-as fi implinita daca el nu ar fi fericit, chiar daca mie mi s-ar parea ca mi-am gasit jumatatea. Egoismul si incapatanarea n-au ce cauta in ecuatia asta. Gelozia e inca un X care ar trebui sa fie definit foarte clar, doar pe cateva variabile. Suntem departe de a fi perfecti si ar trebui sa luptam pentru a ne imbunatati pe noi insine in primul rand si apoi sa avem pretentii de la restul, cu atat mai putin sa incercam sa ii "legam" de piciorus... :)

Acum tac. Am scris o groaza. Prostii pentru unii, idei pentru mine. Adina? :)

Citesc Pandora's de o scurta perioada. Astazi am dat peste un articol scris de Doria Niculescu si m-am hotarat sa il impartasesc cu voi. 
Enjoy it! :)

P.S. Eu n-as lupta niciodata pentu un barbat, indiferent cine ar fi el. Nu, nu-s, insensibila, imi pasa, dar eu nu cred ca e normal sa lupti ca sa tii pe cineva langa tine. Daca vrea sta si fara sa faci munca de convingere cu el...
Sunt curioasa, ce ii pot face? Il leg de piciorus si ii pun o bila ca la prizonieri? :)). Ar fi o idee... :-?

Saptamana asta am fost la o intalnire cu un client, care din intamplare imi este si prieten, iar in timpul discutiei am ajuns si la capitolul angajari.
El spunea ca se confrunta cu multe pretentii din partea persoanelor care isi depun CV-urile, dar mai ales din partea celor tineri. Nu au experienta, dar cer salar mare si nu vor sa lucreze ore suplimentare (platite, bineinteles). Evident, din cercul intrebarilor legate de tinerii din ziua de astazi, a rasarit si cea din titlu. Din unele puncte de vedere tin sa ii dau dreptate. Cei de varsta mea, abia acum incep sa lucreze, dar pentru ca majoritatea nu inteleg ca in aceasta perioada este mai important sa cresti dpdv al cunostiintelor decat al salariului, nu-si gasesc joburi. Toti viseaza ca ies de pe bancile facultatii si se angajeaza intr-un birou luxos, pe o suma importanta si bineinteles, in domeniu lor.
Eu am schimbat cateva joburi si am invatat ca singurul lucru important e sa imi placa. Nu poti face in scarba un lucru timp de 8 h, 5 zile din 7. Se vede si in plus, te consuma.

Primul meu job a fost perfect pentru un invatacel. Un sef excelent, un domeniu interesat (brokeraj de actiuni), o echipa extraordinara. Multi dintre colegi mi-au ramas si acum prieteni. Nu am avut niciodata gandul "iar e luni, incepe munca". Totul era roz: atmosfera din birou era placuta, nu aveam responsabilitati mari si castigam un ban de buzunar.
Dupa un an si jumatate, am plecat. Am fost consultant financiar, apoi contabila, dar nu pot spune ca ma simteam multumita din punct de vedere profesional, desi invatam lucruri noi. Cresteam, dar nu vedeam un viitor. Prin septembrie anul trecut am luat o pauza, nu merita sa-mi pierd timpul acolo. Aveam senzatia ca n-am o directie, desi la 21 de ani nu aveam cum sa stiu ce mi se potriveste. Un lucru bun, a iesit totusi. Am cunoscut niste fete foarte misto, care imi sunt tare dragi.

In prezent, fac ceva ce imi place si ma bucur ca fac parte din compania la care lucrez. Zilele mele nu sunt plictisitoare, nu-s mereu usoare, invat in continuare, iar lucrurile incep sa prinda contur. Munca nu e facuta doar pentru bani, doar ca sa acumulez experienta in CV, ci si pentru ca simt ca adaug o caramida viitorului meu.

Ce nu inteleg la unii:
1. Atitudinea de superioritate.
2. Titlu pompos/ impingator de vant. Nu e rusine sa muncesti, indiferent ce faci, dar nu veni cu texte gen "sunt consultant/consilier pe vanzari", iar tu vinzi Orbit la chiosc. Please.
Persoanele care intr-adevar depun un efort fizic sau intelectual si au un rol important, nu o sa se ascunda niciodata dupa titlu functiei. Nu o sa afirme ca sunt mai mult decat par.
3. Nu-i inteleg pe cei care inca spera ca daca iau 10 pe linie, au un post asigurat.
4. Nici pe cei care mint la interviuri si in CV. Pe cine si pentru cat timp credeti ca pacaliti?

Mi-a fost atat de dor de caldura, de terase, de haine subtiri, de apa, de vara.
Topul de la OneFM promite multa distractie pe noile melodii propuse. Azi - Zingarinho.

Concediule...
Ma imaginez pe sezlong, cu buricul sub soare si zambetul pe fata. AMR 35 de zile.
Deja ma apuca isteria :)). Iar wallpaper-ul de la birou nu ma ajuta...

Voi ce faceti vara asta? :)

Ne agatam de cele mai insignifiante lucruri din jurul nostru si le lasam sa ne zgarie. Suntem slabi, lipsiti de libertate. Mintea noastra nu mai viseaza, nu mai zboara, e ingreunata de prejudecati.

Imi aduc aminte o dupa-masa calduroasa. Eram in spatele blocului impreuna cu alti copii si ne jucam intr-o gradina. Ma dadeam cu bicicleta si am cazut pe o tufa de trandafiri (cu spini, evident). Lacrimi si mult dramatism. M-am dus urland la maica-mea, care m-a spalat si m-a dat cu o pudra, crezand ca ma linisteste si ma pune la culcare. Mda, in urmatorul sfert de ora am disparut din nou la joaca. Nu puteam sta in casa. Atunci profitam de fiecare minutel si ma gandeam cu groaza ca se face 22:00 si se impart pijamalele. Eram genul de copil care spunea: "inca 5 minute, te rog, te rog, te rog".

Timpul trece indiferent daca profitam de el sau doar il pierdem.

Vinerea trecuta am vrut sa ma duc la Coldplace, dar toti cu care am vorbit aveau ceva de facut. In final am ales varianta Old Friends, unde stiam ca vor fi mai multi prieteni. Trebuia sa ma duc la 9, iar cu vreo ora inainte mi-am gasit scuza perfecta: oboseala. Nu eram impacata. Dupa 30 minute de motaiala, m-am aranjat si am dat sms sa vad daca mai e scaunul valabil. Era dat, bineinteles, dar norocul meu e ca logistica nu e o problema in grupul nostru :)). Am stat la aer pana la miezul noptii, apoi o parte din noi ne-am dus la Oldies, unde am dansat si am cantat pana la 4 a.m. Cand am ajuns acasa eram chiauna de cap, dar multumita. N-am ratat jocul, si cat de aproape eram...