Cei care ma cunosc cat de cat stiu ca desi imi plac florile nu prea ma pricep sa le recunosc si nici sa am grija de ele. Eu in general primesc buchete si mai putin ghivece... I wonder why!

La cateva luni dupa migrarea in Brasov m-am dus la florarie. Am stat cateva minute bune sa decid care va fi "aleasa" si desi imi doream Orhidee, am optat pentru Dracaena. Logica a fost simpla: care imi poate rezista... In prezent traieste, ba chiar am observat ca arata foarte bine si sta "batoasa"... semn ca i-a placut zilele astea fara mine :)).

In decursul timpului am tot mutat-o: pe podea, pe comoda, pe noptiera, in bucatarie, pe pervaz... ca in final sa realizez ca ei ii place intr-un colt intunecat, aproape de draperie. Zic, bine tu vampiro, stai acolo!

De cand a dat caldura i-am cam dat atentie, am udat-o, am scos-o pe balcon (la lumina, fara soare direct), am curatat-o zilnic... ca e primavara si pentru ea. Ghiciti: se usca putin cate putin... M-am panicat! Am incercat sa o ud mai des, sa vorbesc cu ea... mai aveam putin si ii puneam niste Mozart (a primit doar Cafe del Mar). Ea - NIMIC. Pana saptamana trecuta cand am amenintat-o ca daca nu isi revine imi iau alta si am pus-o iar la colt, ignorand-o cateva zile. Si-a revenit obraznica! Imi place sa cred ca am speriat-o, dar ea fiind from the dark side nu are nevoie de atentie, soare... ci doar de putina apa si semi-intuneric :)).

In curand o sa ii aduc doi prieteni - un ficus si un trandafir chinezesc pe care momentan ii antrenez la birou. Sper sa nu sfarseasca precum Craciunita...

P.S. Textul e un pamflet. Oarecum... :D

Mersul cu trenul are ceva ce te deconecteaza suficient cat sa citesti cu interes gandurile altui om sau sa bloguiesti de pe telefon in liniste. Aparent singura magie care i-a mai ramas CFR-ului inafara de unicitatea adusa de fiecare calator in parte.

Top chestii stupide pe care le-am vazut in decursul timpului:

- cearta pe locul x in conditiile in care bate vantul in vagon

- parfumarea inainte de a cobori din tren. Oare d-na are un date or something? 

- vorbitul la telefon non-stop in scop terapeutic 

- caratul a 3 trollere, desi ai observat din primii ani de viata ca ai doar doua maini

- climatizarea pornita in asa hal incat sa ingheti in tricou, desi afara sunt 35 de grade... saaaau, varianta de astazi cand trenul e plin ochi (bilete inclusiv fara loc) si stam ca niste mici pe gratarel... poate, poate ne facem :)))

- mini-sapunul Palmolive din toalete, aruncat pe marginea chiuvetei si plin de spumica gri. No' spala-te tu pe maini in conditiile astea... mai ales ca oricum trebuie sa pui mana pe clanta cand iesi :))

Nu e senzational cu trenul, dar eu in nefericirea mea ma distrez de cele mai multe ori :D

Acesta e titlul unei carti scrise de catre Seth Godin si imprumutata de la furnizorul meu de lectura care vine mereu cu ceva diferit si nou acasa. Pana si asta il face pe el de neinlocuit. Faptul ca alege dintr-un raft ceva ce nu multi ar observa, mie mi se pare irezistibil.

Cartea merita citita de orice persoana interesata de ceea ce lasa in urma ei - munca, relatii interpersonale... tot ce se poate transforma in "arta". Da, orice e facut cu pasiune si generozitate te poate transforma intr-un artist si nu e necesar sa stii sa pictezi!

Rezumatul cartii se traduce prin daruire. Trebuie sa oferi totul in orice pozitie te-ai afla. Sa o faci zilnic cu zambetul pe fata chiar daca stii ca exista posibilitatea sa te opresti la un moment dat; dar nu sa renunti pentru ca ti se pare ca e mai simplu sa incepi de la zero si nici sa te complaci. Mediocritatea si docilitatea sunt pentru cei care se simt confortabili cu o norma in fabrica sau un target atins intr-o corporatie care nu are nevoie de viziune. E greu sa te ridici de fiecare data cand ideile tale sunt abandonate din lipsa de interes sau sa faci un efort zilnic pentru cel de langa tine doar pentru ca exista, insa eu cred ca e o lectie pe care trebuie sa o invatam pentru a progresa. Tentatia de a cuantifica acest schimb in favoarea noastra si de a spune "stop joc" e mare, mai ales cand implicam ceva orgoliu si egoism... dar uneori se poate dovedi o miscare gresita. Ok, daca nu primim nici macar recunostinta in schimb, poate nu o facem suficient de bine sau poate e timpul pentru o schimbare... cantariti decizia cu intelepciune si actionati.

Exista 7 calitati care construiesc un om indispensabil, insa mie imi place in mod special ultima - detinerea unui talent unic - citez "Cand cunoasteti pe cineva trebuie sa aveti o superputere. Daca nu aveti, nu sunteti altceva decat o strangere de mana". Acum ganditi-va la oamenii pe care ii apreciati. Toti au ceva special, nu-i asa? Supraputerea lor e ceva ce v-a facut sa ii tineti minte si sa ii doriti in jurul vostru.

Daca aveti timp merita sa aruncati o privire si catre Seth Godin, iar daca va place recomandarea de astazi puteti cauta cu incredere si cartea "Triburi".

Duminica frumoasa!

 

S-au gandit si la lenesi... ultima sansa spre statia de autobuz.

Ceva nou (pentru mine): placinta cu branza de vaci & stafide.

Aveti nevoie de:

- 1 pachet de foi de placinta din comert

- 500 branzica de vaci (eu am luat din piata)

- 3 oua intregi

- 150 g stafide

-  3-4 linguri de zahar (in functie de gust)

- smantanica (eu am facut o aroganta si am pus mascarpone)

- max 100 g de unt topit

Arome: coaja de la 1 lamaie rasa si zahar vanilat (puteti pune si portocala)

Primul pas: se preincalzeste cuptorul la 180 grade si se pregateste tava pe care trebuie sa o ungem cu unt topit.

Al doilea: Se ia branzica si se pune intr-un bol cu ouale si se amesteca pana se omogenizeaza, apoi se adauga zaharul, aromele si stafidele.

Foile se numara si se impart in 3, apoi se ung cu unt pe fiecare parte, urmand ca apoi sa fie umplute cu branza. Cele 3 rulade se pun in tava, apoi se portioneaza cu un cutit bine ascutit si se dau la cuptor la foc potrivit aproximativ 40 de minute, pana cand sunt usor rumene pe deasupra.

Pofta buna!

Acum cateva saptamani am cumparat un sezlong cadou. A ramas la mine impreuna cu perechea lui pe care am primit-o in schimb la cateva zile distanta... Stateau amandoua pe balcon asteptand caldura, iar in seara  asta am intins unul. Un album Cafe del Mar rasuna prin usa intredeschisa. Priveam cerul, farurile masinilor care luminau in noapte prin geamul balconului si simteam o adiere de tigare. Mi-am imaginat cum arde putin cate putin, apoi am zambit. Imi era bine :).

Maine dimineata o sa ma trezesc devreme, o sa imi fac cafeluta si o sa o savurez de la etajul 7 uitandu-ma prin sticla care imi delimiteaza cuibul.

Zentitude.

Later edit: A sunat telefonul la 11:43 am.
El: Ce faci?
Eu: Acum m-am trezit :))) 
 

Am auzit-o acum cateva zile intr-un magazin, sounds good.

De cand m-am mutat la Brasov folosesc bucataria. Nu pot spune ca gatesc la fiecare doua zile, dar de cand am zburat din "cuib" lucrurile s-au mai schimbat putin... un lucru e cert: acum trebuie sa tai ceapa! Bon, tai ceapa, dar astazi am reusit sa tai si din Alinuta :))).

Vorba unui fost coleg dupa o saptamana in care s-a (self) accidentat continuu: sunt o povara pentru trupul acesta!

Am chef de stat pe nisipul cald, in razele apusului. O fi de la primavara?!