This is a very important chess rule, when you move your chess piece and let go, you're beyond the point of no return.  The move is final.  Now, if you move it to a square and keep your finger on top while pondering the genius or folly of the move, it's okay to backtrack and decide on a different move.  So be certain about your move before you let go!

Una din putinele reguli care imi plac.

Daca in 2011 mi-a placut Lilly's si am observat ca si alte fete au inceput sa migreze in acel loc, de data asta recomand PardonCafe. E un local cochet, cu mult bun gust, o atmosfera calda si placuta. Ma duce cu gandul la calatorie, la suveniruri... parca e plin de amintiri.

Gasiti mai multe pozici aici. Cea de pe blog am luat-o tot de pe facebook-ul lor, sper sa nu se supere :).

Sunt deja multi ani de cand am o pasiune pentru propia fiinta. O fi si un strop de narcisim, dar mi-l asum si chiar il recomand intr-o oarecare masura. Imi aduc aminte ca aceasta curiozitate a pornit din pragul adolescentei si s-a materializat la inceput printr-o joaca: am descoperit testele de numerologie, psihologia si cartile de astrologie care ma descriau intr-un fel care uneori imi convenea, alteori nu. Oricum, mare importanta nu avea, eu oricum preluam doar ce vroiam, lucru pe care il fac si in prezent cu precizarea ca acum stiu daca vreun defect imi apartine. Acum am minimul de experienta, pe care pot sa bazez concluzia si sa compar fara sa construiesc o imagine de sine deformata.
In urma cu cativa ani nu-mi cunosteam limitele si nici macar acum nu am cum sa am o imagine de ansamblu, insa realizez ca singurele momente in care am "evoluat" au fost acelea in care m-am lovit de noi situatii si a trebuit sa imi pun mintea la contributie ca sa trec peste obstacole. Reinventarea e benefica si probabil ca o voi mai face de vreo cateva ori in urmatorii ani pentru ca in final, cui ii strica un refresh?
Aminteam de cateva moduri aleatorii prin care am inceput sa ma descopar inafara de trairile zilnice pe care altii le considera neimportante, tocmai pentru ca eu consider ca e mai mult decat corect sa acorzi macar o sansa unei idei anume chiar daca la inceput nu o intelegi. Daca nu experimentezi mintea ta va "vedea" doar intre punctele in care tu ai "plimbat-o", iar eu una nu optez pentru asa ceva.

Ca viata noastra e simpla si plictisitoare, daca ne-o dorim asa. Zilnic luam decizii. Alegem sa facem acelasi lucru, sa ascultam aceeasi muzica, sa ne cazam in acelasi loc. Odata ce am gasit ceva "frumos", care ne place, tinem cu dintii de el. Da, de-acord, sunt momente cand trebuie sa stii ca la unele NU trebuie sa renunti, insa maruntisurile merita incercate. Pana si un fruct nou aparut la Lidl. Ce se poate intampla? In cel mai rau caz iti descoperi o alergie :)). Uneori suntem in criza de idei si pur si simplu stam sa cada ceva din cer. Imi aduc aminte de o perioada in care nu vedeam nici un fel de pasiune posibila. Nu stiam ce imi place, dar atata timp cat nu incerci, nici nu ai de unde sa aflii. Mai nou astept vara sa invat sa calaresc. Stiu si unde. Cum mi-a venit ideea? Well, anul trecut am descoperit ca in locul unde eram cazata, se faceau si cursuri de echitatie. Din pacate nu s-a concretizat nimic atunci, insa a fost suficient pentru un nou plan. Acum am o imagine in cap pe care trebuie sa o transform in realitate :).

Am intalnit de curand doi oameni. Ea, o doamna profesoare iesita la pensie, cu mult bun simt si modesta. A intrat in vorba cu mine de la inceput si m-a facut sa renunt la cartea pe care o citeam, pentru ca desi nu schimbasem decat doua vorbe, stiam ca am destule de aflat de la dansa. A inceput prin a se mira de ce citesc, doar nu e sesiune. M-a facut sa rad. A continuat prin a-mi povesti ca desi pensia nu e mare, ea pleaca in fiecare an intr-o vacanta cu sotul. Au vazut Palma de Mallorca impreuna, prin nu stiu agentie care ofera reduceri de seniorilor, iar anul asta pleaca in Grecia. Si-au dat seama ca e mai rentabil sa plece in concediu, decat sa plateasca gazul iarna. Asa in extrasezon, cu o oferta buna, cheltuiesti mai putin ca acasa. El, un domn la 50 de ani, cu o experienta de 20 de ani in sistemul bancar, dar cu pasiuni de tot felul. Am vorbit de economie, de drumetii si munti, de religie, de cam tot ce ne trecea prin minte. Era un fel de ping-pong conversational, care s-a lungit 3 ore, pana am coborat din tren... Am ramas cu un sentiment tare placut. Desi intre toti era o diferenta de macar 15 ani in ordine crescatoare, am gasit multe in comun. Unii oameni au o atitudine diferita fata ponoseala zilelor. Una corecta. Zambesc si sunt deschisi la nou.

Mi-am dat seama ca atunci cand sunt pe skiuri nu simt frica. Am simtit la un moment dat ca vreau asta, ca o sa-mi placa si in final, o sa imi iasa! Saptamana asta am vorbit cu o prietena sa mergem la Gura Raului, ea vroia sa incerce skiurile (dupa ceva experienta pe snowboard), iar eu sa imi perfectionez cazaturile. Si le-am perfectionat, acum sunt ceva mai spectaculoase :)). Fac cateva cristiane in super viteza, apoi apare brusc un nor de zapada alb, iar dupa ce se aseaza fulgii pe sol, apar si eu: cu capul in jos. Mwahahhaha. Cred ca sunt un pic zdranga, dar imi place.

Initial ne-am inchiriat echipament, apoi am urcat pana la jumatate si ne-am cam demoralizat. De data asta a fost complicat si sa imi fixez claparii in skiuri. Dupa cateva minute de Stan si Bran si ceva socializare, am gasit binevoitori care sa ne mai arate cate una alta... Nu de alta, dar eu cred ca la inceput le cam atrageam atentia prin stangacia noastra. Insa important e sa exersezi, sa iti doresti sa mergi mai departe si sa nu renunti.

Austria, here I come.

De fiecare data cand ies in oras, mereu se ajunge la subiectul relatii. Chiar si doar in treacat, ca un simplu comentariu la vecinii din dreapta, care stau la cafea si bifeaza una din banalele intalniri. Probabil ca sarbatoresc ceva, sau pur si simplu petrec timp impreuna, dar "separat". Schimba replici, privesc in jur dupa orice altceva mai interesant, iar gesturile tandre par sa se fi pierdut in primele 6 luni de relatie. Concluzia mea: inca vreo 12 luni cu indulgenta.

Cred ca pretentiile cresc odata cu inaintarea in varsta si e absolut normal, pentru ca se presupune ca deciziile viitoare au la baza o experienta din care am invatat cate ceva, insa... cred ca de multe ori, te saturi. Nu mai speri. Renunti sau nici macar nu incerci sa mai cauti o persoana potrivita. Atunci e momentul in care faci primul pas spre o lunga intalnire, o intalnire pe care o sa o ai zilnic, iar daca persoana cu care iti bei cafeaua nu are mare lucru in comun cu tine... ai o mare problema.

Am in jurul meu exemple pozitive si negative, ambele categorii imperfecte, insa uimitor e faptul ca unele persoane care se complac in relatii "nesanatoase" nici macar nu realizeaza ca lucrurile merg prost. Rutina pare o scuza perfecta, iar comoditatea e mereu cea mai buna solutie. Trist, limitat si fara happy ending in majoritatea cazurilor.

De nelipsit: buna dispozitie, energie, incredere, chimie, atractie, afectiune, dor, joaca, pasiune, rasete, suport, respect, compromis etc. 

Cand statutul de "single" e mai bun: plictiseala, incapatanare, rutina, lipsa afectiunii si a zambetelor, comoditate, dependenta, principii & idei diferite, ritm incompatibil etc.

Pe 2012 m-am hotarat sa invat sa skiez. De ce? Pentru ca vreau sa ma intorc in Italia sau Austria, dar de data asta iarna. Sa beau bere nefiltrata cu Jägermeister (desi cred ca nu o sa-mi placa) si sa merg la après-ski. Motivul este mai mult decat suficient. In plus, trebuie sa incep sa imi iau concedii si prin iarna...

Asadar, ieri dupa o tura de Mall/Hervis dupa echipament si cateva momente de soc la vederea pretului unei perechi de pantaloni de fas, m-am dus acasa linistita si am scos din dulap ceva cat de cat decent. Decizie cantarita de multe ori si in final luata extrem de gresit. Again, de ce? Pentru ca am ales o pereche de pantaloni negri de material in locul salopetei de fas (pe care am gasit-o la sora-mea, in final). Evident ca nici nu am ajuns bine pe partie si eram leoarca... Cred ca am cazut de vreo 10 ori prima data. Am ajuns jos plangandu-ma ca ma dor gleznele, ca imi tremura picioarele si (aproape) hotarata sa ma duc sa-mi iau un vin cald si sa zic: adiooooo!, dar incapatanarea si-a spus cuvantul, iar la a treia tura lucrurile pareau sa capete o logica, chiar si cand zaceam cu capul la vale si injuram de mama focului... Csiuuuuu!

Concluzia zilei e ca nu ma las... cred ca incepe sa-mi placa ;;). Iar daca nu o sa-mi placa, inseamna ca nu m-am dat suficient de mult... :))

La sfarsitului fiecarui an obisnuiesc sa pun in balanta tot ce am facut, sa analizez, sa trag concluzii. In plus, fac o lista, fie ea pe telefon, fie pe o hartiuta mica pe care o plimb mereu cu mine in portmoneu. Nu o citesc in cursul anului decat din intamplare, pentru ca desi arata ca o "to do list", nu traiesc cu presiunea ca mai am de bifat punctul 1 sau 8. Stiu foarte clar ce am de facut si in ultimii ani mi-am dat seama ca in general pana in septembrie realizez tot ce imi propun. Obiceiul asta mi l-am inceput prin 2006/2007, dar am luat o pauza anul trecut. Pe 2011 nu aveam planuri marete, insa s-a dovedit a fi anul pe care l-am trait la cea mai mare intensitate, un an atat de plin si satisfacator incat imi pare rau ca sunt asa aproape de finish.

Am calatorit. Am reusit sa vad locuri din Romania in care nu am mai fost. Mi-a ramas pe lista Maramuresul, dar o sa il rezolv pentru propria curiozitate. Am revazut Barcelona, m-am plimbat pe canalele Venetiei, m-am pozat la Graz, m-am semi-plictisit in Maribor, am gustat inghetata italienilor si m-am indragostit de multe genti din vitrinele magazinelor. Am urcat pe un varf de vreo 2270 m si mi-am potolit setea cu cea mai buna bere, ca mai apoi sa pornim iar la drum in sensul opus. Tot la capitolul asta, am renuntat sa vad Parisul cu o prietena din simplu motiv ca sunt romantica si nu vreau sa il vad cu ea, ci cu un el.

Am invatat ce inseamna sa fii dedicat, sa sustii si sa nu renunti.

Am schimbat .net pe .ro. Un loc pe care mi l-am dorit mereu in forma asta, un loc virtual, al meu.

Am crescut profesional si am acumulat o experienta frumusica in domeniu. Mi-am terminat masterul in Finante si am facut un curs de manager de proiect, care preceda altele in viitorul apropiat

Mi-am dat seama ca iubesc libertatea, ca independenta nu ti-o castigi decat langa oamenii care stiu ce sa iti dea si ce sa iti ia, cand e cazul. Ca nu e bine sa te fortezi sa devii ceva ce nu esti si nici sa muncesti la o masca sub care sa ascunzi puncte slabe.

Am legat prietenii noi cu oameni deosebiti, frumosi si pe gustul meu.

Mi-am recapatat curiozitatea si dorinta de a citi, de a observa. Nu-mi mai scapa nimic cu care intru in contact.

Mi-am depasit limite pe care inainte nu visam sa le calc. Poate din nestiinta, de frica sau din nepasare.

M-am maturizat, dar in acelasi timp, n-am uitat bucuria "jocului".

Am aflat ca pot sa o iau de la capat oricand.

Am realizat ca poti sa ai cel mai smecher telefon, sa conduci ultima masina, sa vizitezi tot globul, dar fara persoanele care conteaza, toate-s nule.

M-am trezit dimineata in concediu sa vad rasaritul si am descoperit ca lucrurile marunte, simple, care ne inconjoara zilnic sunt cele care ne aduc bucurie.

Lista poate continua... Cum ii spuneam ieri amicului meu, am avut timp sa ma gandesc la toate in ultimele 365 de zile.

Va doresc un an excelent, un an in care sa va descoperiti pe voi si tot ce va inconjoara.

P.S. Anii trecuti: 2009, 2010.

Dupa cateva zile de amanari, m-am intalnit cu un prieten pe care nu-l vad decat rar pentru ca nu sta in tara si pe care il stiu de prea mult timp ca sa imi permit sa-l tot flituiesc. Pentru ca o fac. Periodic, cu nesimtire si in favoarea altor lucruri mai putin importante. Mereu am senzatia ca nu am timp... dar sesizez ca vina o am doar eu. De cateva luni incoace, sunt in priza de dimineata pana seara, iar de ziua mea am realizat ca nici macar timp sa raspund la telefonul personal nu prea mi-am facut. Seara la 8 m-am apucat sa sun inapoi si sa multumesc pentru urari, ceea ce mi-a dat un sentiment de amaraciune, de anormalitate. Incep sa traiesc"secolul vitezei" pe propria piele, dar cred ca-s alergica la el.

Revenind la prietenul asta, merg dupa el, parcam in Piata Mica, ne uitam unul la altul intrebandu-ne unde sa ne bem cafeaua si decid sa ne indreptam spre Lilly's - am eu o pasiune pentru simplitatea localului... (bine, fie, poate si pentru prajituri). Il intreb ce are in plasa de cadou pe care o lasase strategic in masina (gandindu-ma ca e pentru cine stie ce gagica noua) si spune: Haribo - asteptandu-se probabil sa mi se dilate pupilele la maxim, insa afirmatia mea: nu mai mancanc Haribo a venit socant de repede. Mimica fetei i s-a schimbat nitel si mi-am dat seama ca imi scapa ceva, dar tot nu m-am prins. Incercand sa isi revina, zice: ...si ciocolata. Eu continui: belgiana?, la fel de convinsa ca nu e pentru mine, altfel mi-as fi tinut gura cu ambele maini. El: nu, dar sper sa fie buna. Momentul s-a risipit si ne-am reluat povestile in jurul mesei, sorbind incet din cani. Dupa cateva ore de plimbareala prin oras, ne-am despartit. Eu primind cadoul si constientizand gafa...

Bineinteles ca acum nu m-am putut abtine si zic: hai sa gust doi ursuleti si observ ca delicatesa belgiana la care visam, e de fapt austriaca si cu martipan. Yummi... una din preferatele mele: Mozart.

P.S. Daca iti dedic postul asta, reusesc sa imi spal din pacate? :))