De-abia astept sa ma trezesc cu noaptea in cap sa vad rasaritul...

Vreau sa calatoresc, sa plec, sa-mi fac bagajele din trei in trei luni si sa nu ma opresc decat cand stiu cu siguranta ca m-am saturat. De data asta nu simt nevoia sa evadez, ci sa descopar. Sa vad alte culturi, sa intru in atmosfera locului si sa gust un pic (mai mult) din frumusetea vietii.

Anul asta o sa revad un loc cu o mare rece, agitata si cu o istorie bogata.

Imi doresc sa traiesc departe, altfel si nu dupa un model tras la indigo. Sunt satula de norme, rutina si reguli impuse de altii. Am realizat ca pentru fiecare lucru exista un moment potrivit, pe care daca il lasi in urma, e bun lasat. Nu o sa-ti mai doresti si nici nu o sa mai ai energia sa o iei de la capat din clipa in care ai rupt randurile.

Si totusi, "potrivit" nu pare sa ofere mai multe sanse decat o loterie...

Aseara in timp ce altii se inghesuiau in supermarketuri cumparand ingredientul lipsa pentru friptura de miel sau erau in cautarea rochitei perfecte care sa se asorteze cu noii pantofi cu toc, pe cer apunea soarele. Lumina lui strabatea milioane de km si se reflecta in asfaltul ce serpuia in fata masinii, dandu-mi impresia ca il urmez. Parbrizul era brazdat de picaturi reci de ploaie ce se preligeau pe lateral, dupa miscarea sincronizata a stergatoarelor. Muzica rasuna si imi intiparea incet, incet, o imagine pe care mi-ar fi imposibil sa o las vreodata uitarii si un sentiment greu de descris in cuvinte.
Ma gandeam atunci la cati oameni vin spre oras urmarind soarele si cati din ei aleg sa traga parasolarul, ca sa nu ii orbeasca apusul? Si pe cati nu i-a speriat ploaia de ieri, alegand in casa si pierzand "spectacolul" cerului?

Oamenii fac alegeri diferite, uneori bune, alteori neinspirate si din comoditate sau poate pur si simplu doar din corectul motiv ca asa simt. Unii indraznesc sa iasa din cercul monotoniei si risca totul pentru ca stiu ca e momentul, altii sar toata viata pe circumferinta acestuia dintr-un punct in altul, cu falsa impresie ca schimba ceva... ca in final sa se regaseasca la aceeasi distanta fata de centru, mai nefericiti, mai obositi si mai confuzi. Indiferent ce aduce ziua de maine, n-am de gand sa mai pasesc inapoi vreodata pentru ca aici am apusuri, am muzica, zambete, pomi cu flori albe, infloriti pe marginea soselei si libertate.



Later edit :). Muzica incepe pe la 0:16, so... patience.

Mi-am dat seama ca de fiecare data cand vreau sa scriu ceva, ma opresc. Am un chef nebun sa tac. Sa fac ce am chef si sa nu mai impartasesc nimic, dar se pare ca starea mea si privirea spun multe chiar daca eu nu scot nici macar un sunet... Liniste, echilibru si energie. Astea-s cuvintele pentru care as consuma cerneala, astea-s feelingurile pentru care as plimba zilnic trollerul dupa mine, astea-s lucrurile care ma hranesc.

Nu stiu cand s-a produs declicul, dar stiu de ce s-a intamplat si ce efect are asupra mea. Vad asta in ce gandesc, ce aleg, ce fac sau ce nu fac. Ce spun, ce aprob si ce resping. Un fel de libertate pe care o descopar zilnic.

Acum stiu ca atunci cand mereu esti in cautare de ceva si nu ai idee ce lipseste, raspunsul e foarte aproape. Nu o sa il gasesti daca iti schimbi lookul, daca iti ocupi timpul vrand sa fii ocupat, daca iti setezi targeturi, daca pleci in concediu sa te relaxezi sau daca incerci un fel exotic de mancare. Fix 0 fara un pic de esenta.

Acum cateva ore beam un fresh de portocale cu morcovi si stateam la povesti cu o prietena, departe de laptopul asta, departe de locul in care aveam impresia ca se petrece totul. Oameni imbracati altfel, unii mai veseli, altii mai tristi, strazi pline, miros de kurtos kolac si cafea.

Un weekend plin de rasete si voie buna.

Poza nu am facut-o eu, insa ma bucur ca D. a fost suficient de inspirata cat sa surprinda cerul de sambata dimineata. Probabil ca l-ati vazut si voi, cei care ati iesit din casa si ati ridicat ochii spre soare :).

Avem si episodul doi de pe ConstruimImperii.ro - by Daniel Zarnescu

Un oras anost, cu strazi gri si localnici care-si intorc privirea dupa zambetul lui. Curiosi de energia pe care o emana cand paseste jucaus peste craterele din trotuar, il urmaresc pana ajunge la semafor si se pierde in multime, apoi il zaresc din nou sarind pe liniile zebrei ca un copil. Un om nebun, gandesc majoritatea, rotindu-si ochii in orbite. Turistul traverseaza un bulevard pana ajunge in zona centrala, cumpara o apa plata si se aseaza pe banca. Cerul nu mai e albastru, se simte obosit si tot ce il inconjoara contrasteaza puternic cu ce i se citeste in ochi. O motivatie puternica si dorinta de a trai asa, acum.

Suna ceasul si inca stai culcat cu nasul in perna si plapuma in cap. Realizezi ca inca 5 minute au mai multa esenta dimineata decat seara. Alarma rasuna intre pereti si parca te zgarie pe timpan. Snooze nu e o solutie pentru ca telefonul e la o lungime mai mare de o mana si nu-l poti ajunge. Pfoai. Daca e si luni, viata ta pare brusc mai speciala decat a altora. Cafea, poate o felie de paine, niste cereale, un iaurt sau nimic. Nimic e in cazul in care esti in intarzaiere si trebuie sa fugi. Stomacul tau nu primeste nici in dimineata asta micul dejun.

Ajungi dupa birou, iar dupa cateva ore realizezi ca aranjezi scaunul, iti iei haina, cheile si pleci. Mai iesi la o poveste, o piesa de teatru, mergi la sport, iar duminica vine iarasi. S-a scurs si saptamana asta... intr-un final realizezi ca traiesti in rutina. Ca mereu te grabesti si fugi de parca ai avea un pitbull in spate.

Am decis sa respir mai profund. Sa aleg altceva decat ce am la indemana. Sa fac ce simt si ce vreau, sa ies sambata la amiaza si sa savurez o cafea irlandeza. Sa ma asez pe coltul barului, sa ascult muzica si vad roz. Sa schimb idei, sa apreciez, sa rad si sa ma intorc fresh in fiecare luni.

... primavara mea :)

P.S. Si a voastra? Inca o coincidenta.